Acest an electoral prezintă un motiv de îngrijorare maximă pentru mediul de afaceri din ţara noastră, consideră reprezentanţii Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).
Aceştia subliniază: "Oamenii politici, indiferent de partidul din care care fac parte, sunt tentaţi să promoveze diverse măsuri cu impact bugetar, impact care, chiar în condiţiile în care acestea ar reprezenta o prioritate a unei comunităţi sau grup de interese, să genereze instabilitate economică".
În acest context, AOAR cere Curţii de Conturi şi Consiliului Fiscal să analizeze în regim de urgenţă toate iniţiativele parlamentare ce vor fi luate în discuţie, începând cu 1 septembrie 2016, "urmând să comunice public impactul bugetar al acestora, astfel încât opinia publică să poată cenzura populismul economic, fără acoperire în realităţile performanţelor reale ale României".
Totodată, oamenii de afaceri solicită examinarea de către Curtea de Conturi şi Consiliul Fiscal a tuturor măsurilor cu caracter economic şi social pe care partidele politice le vor include în programele lor de campanie electorală.
Conducerea AOAR transmite: "Solicităm formularea de rapoarte publice de evaluare a programelor economice ale partidelor politice şi prezentarea lor oficială până la data de 15 octombrie 2016".
Mediul de afaceri susţine ferm necesitatea unei informări corecte şi neutre a societăţii şi a mediului de afaceri cu privire la viitoarele politici economice, pentru a permite companiilor să adopte strategii de dezvoltare adecvate.
AOAR consideră că rectificarea bugetară din august anul curent a reprezentat, în esenţă, o creştere majoră a cheltuielilor de natură socială, urmare a bugetării unor reglementări diverse, impuse de Parlament: "AOAR constată că într-o Uniune Europeană preocupată de creşterea competitivităţii economice ca bază pentru stabilitate economică şi socială, în condiţiile geopolitice dificile, Guvernul şi partidele politice din România se limitează la a accepta realitatea periculoasă a unei creşteri economice de circa 4%, generată de o creştere majoră a consumului, susţinut nu de producţie, ci de importuri".
În cadrul primei rectificări bugetare din acest an, Ministerul Finanţelor Publice (MFP) menţionează că deficitul bugetar pe anul în curs va fi menţinut la 2,8% din PIB în termeni cash, respectiv 2,95% din PIB potrivit metodologiei ESA.
Prin această rectificare se alocă fonduri suplimentare pentru mai multe domenii, printre care se numără sănătatea şi învăţământul, dar şi serviciile de informaţii şi taie din cheltuielile de la transporturi, agricultură, dezvoltare, finanţe şi cultură.
Confom domnului Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), "în această rectificare, Guvernul nu are nicio preocupare pentru mediul economic".
Într-un comunicat al AOAR se arată: "Măsurile, planurile de acţiune şi mai ales fondurile alocate de guverne în ultimii ani pentru stimularea inovării în România au răspuns doar în mică măsură acestui obiectiv. Datele comunicate de INS privind scăderea activităţii de inovare în perioda 2012-2014, cât şi clasamentele realizate la nivelul UE atestă consecinţele negative ale acestor politici publice".
În contextul economic şi geopolitic actual, toate statele membre UE iau măsuri de sprijinire a mediului de afaceri local, ca un pilon sigur, durabil şi stabil în condiţiile volatilităţii pieţelor la nivelul UE şi mondial, apreciază AOAR, solicitând ca din cele 148 milioane de euro prevăzute în buget şi alocate drept ajutoare de stat în anul 2016, minimum 48 de milioane de euro să fie transferate suplimentar Ministerului Economiei pentru creşterea finanţării celor 10 programe destinate susţinerii IMM-urilor, alocaţia bugetară de 160 milioane de lei fiind extrem de redusă.