Apar primele verdicte după mişcările sindicale

Cătălin Bălan
Ziarul BURSA #Politică / 18 noiembrie 2005

Sindicaliştii de la "Tractorul" Braşov au acceptat restructurarea societăţii

Vicepremierul Gheorghe Pogea anunţă: "Oricît ar mai sta în stradă profesorii, nu mai primesc nimic în plus!"

Primele verdicte ale Executivului, în urma mişcărilor sindicale de protest din ultimele săptămîni, îi privesc pe salariaţii SC "Tractorul" Braşov şi pe cei din învăţămînt. Lucrătorii de la societatea "Tractorul" Braşov şi-au dat acordul, prin intermediul liderilor de sindicat, pentru restructurarea personalului, societatea urmînd să intre într-un proces de reorganizare tehnologică. Guvernul a decis ca restructurarea societăţii să se facă prin disponibilizarea colectivă a 1.455 salariaţi, în baza OU 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare şi privatizare a unor societăţi cu capital majoritar de stat. Pentru cei disponibilizaţi, statul va oferi plăţi compensatorii în raport cu vechimea de muncă. Acestea pot ajunge pînă la 150 de milioane de lei vechi pentru fiecare disponibilizat. Ca să susţină procesul de negociere cu sindicatele şi cu cei nemulţumiţi, vicepremierul Gheorhge Pogea a spus: "Dacă am fi recurs la măsuri populiste, nu am mai fi disponibilizat acum aproape 1.500 oameni". Privatizarea societăţii "Tractorul" prezintă o importanţă sporită, din moment ce aceasta era una dintre cele mai mari societăţi din portofoliul AVAS, deţinînd un capital social de 923 miliarde lei vechi. Trecerea societăţii în proprietate privată se va face cel mai probabil în favoarea firmei "Mahindra & Mahindra" din India, care a prezentat cea mai bună oferă de preluare, în detrimentul SC MYO-O S.A. din ţara noastră. Gheorghe Pogea a declarat că, "indiferent dacă această societate se va privatiza sau nu, tot există necesitatea unei restructurări profunde a ei". Domnia sa a menţionat că "negocierile cu firma indiană merg foarte bine şi se apropie de sfîrşit". În ceea ce priveşte nemulţumirile salariaţilor de la Metrou, din învăţămînt sau ale funcţionarilor publici, vicepremierul a lăsat să se înţeleagă că Executivul deţine controlul asupra situaţiei. "În ceea ce-i priveşte pe profesori, aceştia nu vor primi mai mult de 5% pentru proiectele de investiţii, ceea ce înseamnă 1,1% din PIB în plus". Despre salariile cadrelor didactice, Gheorghe Pogea a afirmat că "ele vor creşte sigur cu 8%, dar nu mai mult, indiferent dacă vor continua protestele sau nu". Domnia sa i-a dat dreptate lui Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, în ceea ce priveşte punerea în pericol a ţintei inflaţiei prin creşterile salariale. "Trebuie să ne obişnuim că, o dată cu aspiraţia la UE, majorările salariale trebuie să aibă în spate o creştere a productivităţii muncii", este de părere Gheorghe Pogea, care subliniază: "Nu mai putem acorda creşteri fără să avem un puseu inflaţionist".

Vicepremierul a dat garanţii că "politica salarială şi echilibrul macroeconomic vor fi stăpînite în România".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb