APIA: Fermierii pot depune cererile unice de plată începând de la 1 martie

I.M.
Miscellanea / 26 februarie 2019

Fermierii pot depune cererile unice de plată începând de la 1 martie

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) demarează, vineri, 1 martie, campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2019, ultima zi de depunere fiind 15 mai, a anunţat, luni, instituţia.

Cererile unice de plată se depun la centrele judeţene APIA în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mare de 50 de hectare de teren agricol şi la centrele locale APIA în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 de hectare de teren agricol, informează APIA într-un comunicat remis de Agerpres.

Fermierii vor depune o singură cerere, chiar dacă deţin suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe.

Potrivit sursei citate, arendatorul, concedentul, locatorul şi/sau comodantul nu beneficiază de plăţi pentru terenul sau animalele arendate, concesionate, închiriate şi/sau împrumutate spre folosinţă.

România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, beneficiază de fonduri europene, prin aplicarea schemelor de plăţi/măsurilor de sprijin/ajutoarelor naţionale tranzitorii, ca mecanisme de susţinere a producătorilor agricoli, respectiv: schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, plata pentru tinerii fermieri, plata pentru micii fermieri, schema de sprijin cuplat în sectorul vegetal şi zootehnic.

De asemenea, fermierii români primesc subvenţii pentru măsurile compensatorii de dezvoltare rurală: Măsura 10 - Agromediu şi climă, Măsura 11 - Agricultura ecologică, Măsura 13 - Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice (PNDR 2014-2020), dar şi ajutoare naţionale tranzitorii (ANT) care se acordă în sectorul vegetal şi zootehnic.

Suma totală alocată României din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) în 2019 se ridică la 1,94 miliarde de euro.

Pentru a utiliza eficient timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea cererilor în campania 2019, fermierii sunt rugaţi să se prezinte la data şi ora la care sunt programaţi conform invitaţiei primite.

"În ce priveşte numărul de fermieri ce vor fi controlaţi pe teren în anul 2019, având în vedere rezultatele controalelor din anul 2018, APIA preconizează o scădere a acestora. Acest număr este variabil şi depinde în mare măsură de numărul de scheme solicitate de fermieri şi de riscuri. Precizăm că pe fluxul de selectare la control fermierii care au modificări ale cererilor de sprijin faţă de anul anterior pot fi selectaţi la control şi în anul curent cu o probabilitate mai mare faţă de cei care nu au modificări ale cererilor unice de plată", precizează reprezentanţii APIA.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, declara recent că termenul în care se depun cererile, respectiv 1 martie - 15 mai, nu se schimbă nici în 2019, iar regula trebuie respectată.

"În 2017, ca să introducem acea ordine, am spus că închidem obloanele la APIA, în 2018 ca să introducem regula şi mai puternic am spus că ferecăm, sudăm uşile. Anul asta spun că suspendăm şi scările la APIA, pentru că până la data de 15 mai trebuie să depună cererile pentru a avea subvenţiile la timp", a declarat pe 18 februarie ministrul Agriculturii, la Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor din România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7308
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3444
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9957
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.2774

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb