APIA: Plăţi de peste 487 milioane euro pentru 91% dintre fermierii eligibili, în decembrie

F.D.
Miscellanea / 29 decembrie 2023

APIA: Plăţi de peste 487 milioane euro pentru 91% dintre fermierii eligibili, în decembrie

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat, în perioada 4 - 29 decembrie, plăţi aferente anului de cerere 2023 în valoare de peste 487 milioane de euro, pentru 692.107 de fermieri, reprezentând peste 91% din totalul beneficiarilor eligibili, relatează Agerpres.

Peste 475 milioane de euro au fost plătiţi din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), 8,4 milioane de euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), 1,7 milioane de euro reprezintă cofinanţare de la Bugetul Naţional (BN1) iar 1,96 milioane euro din Instrumentul de redresare al Uniunii Europene (EURI).

"Asigurăm fermierii că vom continua efectuarea plăţilor aferente Campaniei 2023 în ritm susţinut, astfel încât toţi beneficiarii să primească în cel mai scurt timp banii cuveniţi", se arată în comunicatul citat.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb