Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) avertizează că sectorul medicamentelor generice şi biosimilare resimte "în mod profund" efectele negative determinate de condiţiile "tot mai ostile de piaţă", în pofida datelor statistice relativ optimiste publicate recent de companiile de analiză a pieţei specializate în industria farmaceutică, se arată într-un comunicat trimis redacţiei.
APMGR atrage atenţia că datele statistice sunt doar teoretice, însă în realitate ele trebuie privite în contextul mai larg al pieţei care afectează profitabilitatea la nivelul companiilor producătoare.
Dragoş Damian, preşedintele APMGR, a explicat: "Există din păcate o diferenţă considerabilă între situaţia teoretică şi cea concretă, reală a pieţei farma şi a producătorilor de medicamente. De exemplu, studiile sunt bazate pe un curs leu-euro sub nivelul celui real, în baza căruia operează piaţa. De asemenea creşterile de piaţă se raportează teoretic la preţurile din farmacii, dar aceste preţuri includ marjele de distribuţie şi reducerile pe care producătorii de medicamente generice şi biosimilare sunt obligaţi să le plătească pentru a-şi vedea produsele comercializate".
El a mai precizat că studiile privind evoluţia pieţei de medicamente ar trebui să ia în calcul taxa clawback, plătită doar de producători la un nivel de aproximativ 14% din cifra de afaceri în prima jumătate a anului curent şi să excludă totodată exporturile paralele, estimate la 15-20% din piaţa medicamentelor originale şi care încep să atingă inclusiv piaţa produselor generice. De asemenea, întârzierile de peste 300 zile la încasarea facturilor pentru medicamentele cu prescripţie determină costuri de acoperire a riscului de neîncasare, pe care producătorii sunt obligaţi să le suporte. "Toate aceste aspecte limitează considerabil profitabilitatea companiilor producătoare de medicamente şi ar trebui reflectate corespunzător în studiile de cercetare a pieţei", se mai arată în comunicat.