Apostrof la o apostrofare

Într-o democraţie, cînd un politician începe să-şi certe alegătorii, în masă, să le adreseze reproşuri şi admonestări mult mai des decît le oferă răspunsuri la întrebări şi soluţii la problemele lor, ceva nu este în regulă. Faptul că nici măcar instinctul său politic, altădată atît de ascuţit, nu-l mai apără pe Traian Băsescu de această eroare capitală, este un semn rău; pentru Preşe-dinte, cît şi pentru noi, alegătorii. Ceva esenţial s-a rupt în relaţia care, lui, ar fi trebuit să-i asigure sprijinul popular şi autoritatea simbolică necesare exerciţiului funcţiei publice, iar nouă, încrederea că utilizarea mandatului electoral se face în interesul public, adică al nostru, al alegătorilor care l-am acordat. Faptul că Preşedintele Traian Băsescu resimte ca pe o povară personală tensiunea care se acumulează accelerat în gestiunea finanţelor publice este un fapt meritoriu, care arată, dincolo de orice îndoială, că nu a abandonat modelul Preşedintelui jucător, în ciuda costurilor uriaşe pe care le încasează la capitolul popularitate. Acest fapt, însă, nu poate justifica eroarea gravă de evaluare a situaţiei, finalizată cu recomandarea, făcută românilor, în bloc şi pe un vădit ton de apostrofare: "Să muncească bine ca să trăiască bine şi să trăiască mai puţin bine, dacă muncesc mai puţin bine"! Sursa erorii Preşedintelui este relevată de o altă parte a declaraţiei sale, cu referire implicită la salarii şi pensii: "Bănişorii acestor oameni sunt bani pe care nu-i producem, îi împrumutăm pentru a-i plăti. Nu putem să ne lăsăm păcăliţi la nesfârşit de iluzii."

Ideea că românii trăiesc mai prost (toate datele oficiale arată că trăiesc mai prost astăzi, decît acum un deceniu, să spunem), din cauză că muncesc mai prost, nu are nicio susţinere factuală. Dimpotrivă, toate statisticile oficiale arată că productivitatea muncii, în România, chiar dacă nu a cres-cut spectaculos, totuşi, a crescut pe mari perioade de timp. Dar, nu aici este eroarea capitală a evaluării prezidenţiale! Ea constă în a susţine că, în România, există cea mai mică dovadă a faptului că între modul cum muncesc şi modul cum trăiesc oamenii ar fi o legătură directă, liniar-pozitivă. Păi dacă există o legătură care poate fi probată, ea este exact pe dos de cum pretinde Preşedintele! Cei care muncesc cel mai prost sau deloc trăiesc cel mai bine, cu condiţia să ocupe posturi cît mai înalte în nenumăratele cinuri ale administraţiei locale şi centrale, ori să fie branşaţi la sistemul afacerilor frauduloase cu statul; dimpotrivă, majoritatea celor care muncesc cel mai bine trăiesc cel mai prost, pentru că nu sunt niciodată plătiţi pentru valoarea reală a muncii lor şi în plus, statul le topeşte arbitrar cea mai mare parte a cîştigurilor, prin servicii proaste, supra-impozitare şi alte metode fiscale şi nefiscale; eventual nu mai trăiesc deloc, pentru că mor de suprasolicitare, boli netratate la timp, ori prost tratate sau emigrează. Încă şi mai explicit spus: 80% dintre cei care trăiesc cel mai bine în România, sunt paraleli cu munca, iar românii care muncesc foarte bine sunt, 10 din 10, plătiţi foarte prost şi, în plus, bărbieriţi cu forţa de stat de cea mai mare parte a cîştigurilor lor, cinstite.

Ideea că România nu produce banii necesari pentru salarii şi pensii este, iarăşi, cu totul şi cu totul eronată. România îi produce, iar aceşti bani au existat pînă de curînd chiar şi în Buget! Problema este că, de la o vreme, Guvernul Boc nu-i prea mai are! De ce nu-i are, este cît se poate de evident, chiar şi pentru cineva care nu pricepe iotă la "finanţe şi economie". Motivul este acela că prima grijă a celor care fac şi execută bugetul statului este să aloce sume uriaşe unor consumuri false sau supraevaluate, care permit transferarea unor averi, în fiecare an, din buzunarele contribuabililor, care trăiesc din ce în ce mai rău, în cele ale găştilor politice, famigliilor interlope şi ale altor categorii de asociaţi ai puterii, care trăiesc din ce în ce mai bine! Al doilea motiv este că gestiunea banilor publici nu este supusă niciunui control real şi eficient, din partea celor care ar trebui să beneficieze de serviciile pentru care s-au cheltuit banii, adică cetăţenii. Culmea este că, în acelaşi discurs, Preşedintele Băsescu dă peste aceas-tă explicaţie, dar nu pare să fie conştient de implicaţiile ei, atunci cînd arată că în ultimii 10 ani au cres-cut de 10 ori alocaţiile bugetare în sis-temul de sănătate, iar situaţia este mai proastă decît în urmă cu un deceniu! Păi, întrebarea firească este: cine-i de vină? Iar singurul răspuns acceptabil este: cei care au gestionAt sistemul, au aprobat/efectuat cheltuielile aiurea, plus cei care i-au controlat şi absolvit de orice responsabilitate pentru această distrugere evidentă sau înstrăinare frauduloasă de bunuri, servicii şi fonduri publice. Pe scurt, oamenii guvernării! Dacă mai sunt necesare exemple, atunci Preşedintele ar putea să se întrebe care este contribuţia la răul trai al românilor muncitori şi respectiv la bunul trai al celor ce prăduie statul, a cheltuielilor de 40 de milioane de dolari pentru "consultanţă juridică", făcute de o instituţie a statului care ar fi trebuit să construiască autostrăzi, nu să se ocupe de îmbogăţirea unei singure firme de avocatură! Lista exemplelor cu astfel de "cheltuieli bugetare nesimţite" care au creat gaura neagră din inima Bugetului României este pur şi simplu nesfîrşită şi merge de la sutele de miliarde de euro încasate sistematic de "asfaltatorii profesionişti ai politicii", pînă la sutele de milioane de euro aruncaţi pe fereastră, dar nu la întîmplare, ci tocmai în coşurile dinainte pregătite ale celor care furnizează servicii proaste sau supraevaluate primăriilor.

Cît despre cine păcăleşte pe cine, aici lucrurile se complică rău de tot! Atîta vreme cît Preşedintele închide ochii, nu vrea, ori nu poate să-i des-chidă, pentru a vedea abuzurile şi dis-trugerea sistematică, cu metodă şi obiective precise, a resurselor economice ale României de către res-ponsabilii guvernării, cei pe care-i creditează politic fără rezerve, în ciuda contribuţiei lor evidente şi determinante la dezastrul în care ne afundăm, atunci cei pe care-i vrea păcăliţi pare că suntem noi! De dragul Adevărului şi pentru Votul pe care l-am pus în urnă, nu putem primi apostrofările prezidenţiale, oricît de îndreptăţite ar putea ele să pară în momentele de mare tensiune, ori de supărare, pe care le traversează Traian Băsescu!