Apple anunţă reduceri pentru cumpărătorii chinezi de telefoane iPhone

V.G.
Companii / 25 iulie 2022

Apple anunţă reduceri pentru cumpărătorii chinezi de telefoane iPhone

Grupul american Apple Inc. a anunţat astăzi o campanie de reduceri pentru cumpărătorii chinezi, care vor avea la dispoziţie patru zile în care vor putea cumpăra, la preţuri mai mici, cel mai scump model de telefon iPhone şi accesoriile aferente, înainte de lansarea următoarei generaţii de smartphone-uri, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat publicat pe pagina sa de Internet, în perioada cuprinsă între 29 iulie şi 1 august, Apple, o companie care în mod obişnuit este reticentă la ideea de a modifica preţurile de comercializare, va scădea cu 600 de yuani (89 de dolari) preţul pentru modelul de telefon iPhone 13 Pro.

Această rară campanie de reduceri lansată de Apple vine într-un moment în care economia chineză încearcă să îşi revină după carantinele introduse într-o serie de mari oraşe precum Shanghai şi Beijing, care au afectat vânzările de telefoane ale producătorilor chinezi precum Xiaomi,Vivo şi Oppo.

Diminuarea cererii consumatorilor, inflaţia şi problemele apărute de-a lungul lanţurilor de aprovizionare au provocat o scădere cu 9% a livrărilor globale de smartphone-uri în al doilea trimestru al acestui an, a estimat recent firma de cercetare Canalys. Producătorii chinezi au fost cei mai afectaţi, înregistrând scăderi de două cifre ale livrărilor în al doilea trimestru.

În mod tradiţional, Apple a păstrat nemodificate preţurile pentru diferitele generaţii de iPhone, însă problemele economice din acest an au determinat grupul american să adopte o decizie neobişnuită, aceea de a creşte preţurile în Japonia ca răspuns la deprecierea drastică a yenului.

Apple oferă mai multe opţiuni de plată în China, inclusiv plata în rate şi preţuri mai mici pentru studenţi. Însă în ultimii ani s-a abţinut să ofere reduceri de preţuri în China pentru produsele sale cele mai scumpe.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb