Titlurile BRD - Groupe Societe Generale (BRD), una dintre principalele bănci listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), au înregistrat un randament de 4,52%, în perioada 16 - 23 august, în raport cu moneda euro, clasându-se în topul celor mai mari zece aprecieri ale acţiunilor de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), în intervalul avut în vedere.
Este o mişcare de revenire după declinul de la începutul lunii, în ton cu scăderea pieţelor internaţionale. În plus, este posibil ca acţiunile BRD să fie favorizate de o prevedere din legislaţia aferentă fondurilor de pensii administrate privat, conform căreia, deţinerea unui fond care nu are statul drept acţionar majoritar nu poate fi mai mare de 5% din activ. Or, la finele lunii iunie, deţinerile de acţiuni Banca Tranisilvania ale patru din cele şapte fonduri Pilon II echivalau cu 4,8% - 4,9% din active, iar trei fonduri chiar au vândut acţiuni TLV, două probabil ca să se încadreze în prag. Pe de altă parte, în cazul BRD fondurile de pensii mai au spaţiu de achizţii, deţinerile lor în capitalul băncii fiind cu mult sub pragul de 5%. Astfel, este posibil ca unele fonduri de pensii, pentru a-şi creşte expunerea pe sectorul bancar, să se orienteze către BRD în detrimentul TLV.
În luna iunie, cinci din cele şase fonduri de pensii Pilon II au cumpărat acţiuni BRD, ajungând la o deţinere de 18,33% din capitalul băncii cu acţionariat majoritar francez. De altfel, în fiecare lună din acest an, fondurile de pensii private obligatorii şi-au mărit expunerea pe BRD - Groupe Societe Generale, conform datelor disponibile pe site-ul desprepensiiprivate.ro.
• Taxa pe cifra de afaceri a afectat rezultatele băncii, în cel de-al doilea trimestru
Pentru cel de-al doilea trimestru al anului, BRD a raportat un profit net de 367,3 milioane lei, cu 13,7% sub cel din acelaşi interval al anului trecut, în vreme ce veniturile operaţionale totale s-au ridicat la 983,4 milioane lei, în creştere cu 6,2%. Cheltuielile operaţionale au crescut într-un ritm mai accelerat, cu 14,4%, până la 498,5 milioane lei, în primul rând din cauza introduceruu taxei pe cifra de afaceri pentru bănci, ce a generat o cheltuiala de 31,5 milioane lei.
"În a doua jumătate a anului va persista influenţa negativă a taxei pe cifra de afaceri, care va continua să tragă în jos rezultatele grupului, iar creşterea veniturilor nu are cum să fie foarte mare în contextul actual de pe piaţa monetară. Factorul principal care ar putea trage profitul în direcţia opusă este costul riscului, însă acesta este foarte greu de estimat şi variază destul de mult de la o perioadă la alta", se menţioneză într-un raport de analiză al societăţii de brokeraj Prime Transaction.
BRD Groupe Societe Generale a anunţat pe 20 august că a încheiat un nou acord de parteneriat cu Fondul European de Investiţii (FEI) pentru garantarea creditelor care finanţează proiecte sustenabile.
Francezii de la Societe Generale deţin 60% din grupul financiar, în acţionariatul căruia se mai găsesc fonduri de pensii, fonduri de investiţii, SIF-uri şi persoane fizice.
• Indici - apreciere de 1,59% pentru BET
Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de acţiuni de la BVB, a avut un avans de 1,59%, în vreme ce indicele BET- FI, al celor cinci foste SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), a urcat cu 0,98%, în intervalul avut în vedere. Indicele BET-XT, ce include cele mai lichide treizeci de titluri ale bursei noastre, s-a apreciat cu 1,45%, în perioada 16 - 23 august.
• UCM Reşiţa - cel mai mare randament dintre acţiunile din Piaţa Reglementată de la BVB
Acţiunile UCM Reşiţa se situează în topul randamentelor din Piaţa Reglementată de la BVB, din intervalul 16 - 23 august, cu o creştere de 9,73%, în raport cu moneda euro. Pe locul al doilea se clasează titlurile Electroaparataj, cu un randament de 8,73%, iar pe poziţia a treia se află acţiunile Aquila, ce au urcat cu 5,96%, în raport cu euro, în perioada avută în vedere.
• Fonduri de investiţii - randament de 4,44% pentru FDI Audas Piscator
Clasamentul fondurilor de investiţii, în intervalul 14 - 22 august, este condus de titlurile FDI Audas Piscator, cu o apreciere de 4,44%. Titlurile Active Dinamic s-au clasat pe poziţia a doua, cu o creştere de 2,53%, în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de titlurile ETF BET Patria-Tradeville, care au urcat cu 2,17%.
Bitcoin a avut o creştere de 7,86%, în perioada 16 - 23 august, iar cotaţia aurului a urcat cu 0,29%. Cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, s-a depreciat cu 0,03%, în intervalul de timp precizat.
Precizare: Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.08.2024, 08:43)
Adica daca fondurile nu mai au voie sa cumpere ceva bun nimeni nu le interzice sa cumpere ceva prost de tot.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.08.2024, 09:26)
Exact. Exclusiv 4 fonduri Pilon 2 ridica si sustin cotatia.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.08.2024, 12:11)
nu doar la BRD. La toate. externul este dee mult timp mult mai ieftin decat bvb. dar numai pe bvb merge hora milionarilor, ca nu e free float