"Arcelor" şi-a majorat oferta pentru "Dofasco"

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 27 decembrie 2005

Aceasta este a doua ofertă ostilă pentru oţelăria canadiană "Dofasco"

Dacă producătorul siderurgic european "Arcelor" va prelua "Dofasco", despăgubirile pentru "ThyssenKrupp" Germania, altă societate aflată în lupta pentru compania din Canada, va trebui să plătească o despăgubire de 100 de milioane de dolari canadieni

Compania europeană "Arcelor" SA, al doilea producător mondial de oţel, şi-a majorat oferta ostilă de preluare pentru societatea canadiană "Dofasco" Inc., depăşind propunerea lansată de "ThyssenKrupp" AG Germania. Astfel, în cea de-a doua ofertă pe care o înaintează companiei "Dofasco", "Arcelor" propune un preţ de 4,9 miliarde de dolari canadieni (4,2 miliarde de dolari americani), în numerar. "Arcelor" intenţionează să plătească 63 de dolari canadieni pentru un titlu "Dofasco", res-pectiv cu 2,4% peste preţul înaintat de "ThyssenKrupp", la data de 28 noiembrie (4,8 miliarde de dolari canadieni sau 61,50 dolari/acţiune). La data de 22 decembrie, acţiunile "Dofasco" au închis şedinţa bursieră din Toronto cu un curs de 63,90 dolari canadieni/titlu.

"Dofasco" realizează 10% din producţia sa de oţel pentru piaţa auto nord-americană, fabricînd totodată mai mult minereu de fier decît are nevoie, ceea ce reprezintă un punct de atracţie pentru companiile europene care utilizează această materie primă în procesul de producţie. Asta, mai ales în condiţiile în care preţul minereului de fier a crescut cu 71,5%, pînă la recordul istoric, în acest an, ca urmare a cererii sporite de pe piaţa Chinei.

"Extinderea în America de Nord reprezintă un obiectiv strategic pentru < Arcelor >", declară Guy Dolle, directorul executiv al companiei europene, cu sediul în Luxemburg. Domnia sa a adăugat că "Dofasco", în calitate de partener al grupului "Arcelor", ar putea deveni un producător mai puternic de oţel, mai competitiv. Pe de altă parte, dacă va cumpăra "Dofas-co", cota "Arcelor" pe piaţa nord-americană a oţelului des-tinat industriei auto va creşte la 12%, de la aproximativ 1% în prezent. În Europa, "Arcelor" furnizează oţel pentru 50% din industria de profil.

Dacă "Arcelor" va cîştiga bătălia pentru compania canadiană, atunci va trebui să des-păgubească firma "Thyssen-Krupp" cu 100 de milioane de dolari canadieni. Oferta "Arcelor" este validă vreme de 35 de zile. Compania beneficiază de consultanţa companiilor UBS AG Elveţia şi "Merrill Lynch & Co." SUA pentru această tranzacţie.

Pînă la ora actuală, cei de la "ThyssenKrupp" nu s-au gîndit la "următoarea mişcare". Purtătorul de cuvînt al societăţii, Christian König, a declarat că oficialii "vor analiza oferta < Arcelor > şi vor decide cum vor proceda". König nu a oferit, însă, un termen în acest sens.

"Arcelor" a înaintat prima ofertă pentru "Dofasco" la data de 22 noiembrie, împreună cu "Nucor" Corp., a doua oţelărie din SUA. O zi mai tîrziu, compania din Luxemburg anunţa o ofertă ostilă de 56 de dolari canadieni pentru o acţiune "Dofas-co". A urmat apoi propunerea "ThyssenKrupp", după ce compania din Canada a solicitat o ofertă superioară.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb