ARCELORMITTAL GALAŢI, ÎN CONTEXTUL CRIZEI OŢELULUI: Produsele ieftine din China - cea mai mare ameninţare pentru industria oţelului

Reporter: Cum este afectată industria României de criza oţelului, la nivel mondial?

Bruno Ribo: Recent, preşedintele Asociaţiei Europene a Oţelului, Geert Van Poelvoorde, a declarat că există o serie de factori care au un impact negativ asupra activităţii industriei noastre. Dificultăţile din România sunt similare cu cele pe care le întâmpină industria oţelului în toate celelalte state europene.

Priorităţile noastre sunt următoarele: soluţionarea problemei supracapacitării - în special în China, modernizarea instrumentelor de protecţie comercială europene, necesitatea neacordării statutului de economie de piaţă solicitat de China până în momentul în care va respecta criteriile pentru acest statut, o revizuire eficientă şi pro-competitivitate a schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) şi crearea unei economii circulare în Europa, care ia în considerare proprietăţile oţelului, ce poate fi reciclat permanent 100%.

Toate aceste aspecte ne afectează activitatea, în special pentru că exportăm 70% din producţie.

Reporter: Care este volumul de producţie al ArcelorMittal Galaţi?

Bruno Ribo: Este bun în acest moment, iar pe piaţă există cerere pentru produsele fabricate de noi în Galaţi. Preţurile, în schimb, reprezintă o problemă majoră, nu doar pentru noi, ci pentru întreaga industrie a oţelului. Pentru a scoate în evidenţă această problemă, împreună cu alţi producători de oţel din industria europeană, am organizat un protest în Bruxelles, la sediul Comisiei Europene.

Reporter: Sunteţi mulţumit de negocierile de la nivelul Uniunii Europene, privind criza oţelului?

Bruno Ribo: Reprezentanţii noştri au prezentat în faţa autorităţilor UE un punct de vedere comun. Provocările cu care ne confruntăm sunt serioase, iar consecinţele ar putea fi severe dacă nu vom lua măsuri care să ne protejeze activităţile şi piaţa oţelului.

După cum am explicat, supracapacitarea producţiei de oţel reprezintă unul dintre cele mai problematice aspecte. Capacitatea globală este, în prezent, în exces cu aproximativ 700 de milioane de tone şi cam 400 de milioane de tone din total vin din China. Conducătorii ţării trebuie să accepte ideea că supracapacitarea producţiei dăunează industriei globale. România este o voce în UE, iar poziţia sa ar trebui să reflecte cele mai bune interese ale industriei oţelului de aici.

Reporter: Care sunt măsurile pe care le veţi lua ca să contracaraţi efectele crizei oţelului în compania pe care o reprezentaţi?

Bruno Ribo: Arcelor Mittal Galaţi implementează un program complex de transformare - ARC, iar acesta se află, în prezent, în cea de-a treia etapă, care va dura până în 2020. Ţelul nostru este să fim o unitate mai competitivă şi mai eficientă, dar să ne şi adaptăm provocărilor şi să ne continuăm activitatea.

Recent, am înregistrat primele efecte ale acestui proces complex de transformare, reuşind ca, în primele trei trimestre ale anului 2015, să avem rezultate financiare pozitive, mulţumită transformărilor extinse care au început în 2009. Acestea au venit după 17 trimestre consecutive de rezultate negative. Dacă între 2009 şi 2015 am reuşit să transformăm sectorul de oţel lichid, în prezent, ne canalizăm eforturile şi resursele pe zona oţelăriei şi a laminoarelor, conform planului nostru multianual. În 2016, am planificat finalizarea lucrărilor la linia de planare la cald a Laminorului numărul 2, darea în folosinţă a unor macarale noi, un nou convertizor, o logistică reînnoită la Oţelărie, pornirea noii linii de învelire organică, modernizarea liniei de galvanizare. Acestea sunt doar proiectele majore, la care se adaugă şi alte investiţii mai mici.

Reporter: Care credeţi că este soluţia?

Bruno Ribo: Referitor la situaţia pieţei internaţionale, ţelul nostru este să obţinem implicarea autentică a tuturor autorităţilor, ca să realizăm schimbările necesare.

În acest moment, cea mai mare ameninţare sunt produsele din China, vândute la preţ de dumping. Credem că România ar trebui să spună nu potenţialei decizii a Europei de a-i acorda Chinei statutul de economie de piaţă, pentru că acordarea acestui statut unei ţări care nu are o economie de piaţă ar împiedica UE să ia măsuri împotriva nivelului real de dumping din acea ţară. Practic, ar însemna ca UE, deja una dintre cele mai deschise pieţe din lume, să nu mai deţină niciun mijloc prin care să oprească fluxul de importuri din China.

Alt aspect major este reorientarea politicilor ETS, care ar trebui să stabilească nivelul corect al ţintei pentru anul 2030 şi să evite transferul de locuri de muncă spre ţări care nu aplică aceleaşi reguli. Standardele actuale sunt deosebit de dificile şi nu pot fi atinse nici cu cele mai bune tehnologii disponibile. Asemenea dificultăţi financiare vor obliga la relocarea sectorului cald de producţie a oţelului din Europa pe alte continente, care nu au astfel de reguli. Mai mult, sistemul nu va conduce la nicio îmbunătăţire a situaţiei mediului în lipsa unor reglementări în acest sens valabile şi în alte ţări. Poluarea nu are graniţe, în schimb se vor pierde multe locuri de muncă în Europa.

Într-un context local, am vrea să vedem că autorităţile române continuă să susţină competitivitatea locală a industriei energo-intensive, prin crearea unor pieţe de electricitate şi gaze naturale competitive şi prin reducerea taxelor şi poverilor care sunt puse peste costul energiei. Multe alte acţiuni pot fi realizate pe termen scurt şi cu un impact rapid asupra sustenabilităţii industriei din România. Aceste acţiuni sunt deja implementate în majoritatea ţărilor europene.

Din păcate, decizia cea mai recentă în legătură cu momentul de la care se aplică scutirea de la plata certificatelor verzi nu se îndreaptă în cea mai bună direcţie şi ne aduce costuri suplimentare de milioane de euro. Este chiar cel mai nepotrivit moment!

Reporter: Vă mulţumesc!