• Urmează circa doi ani grei pentru industria siderurgică
Criza economică a afectat industria siderurgică din Europa încă din ultimul trimestru al anului trecut, prin scăderea puternică a cererii, dar şi a preţurilor. Potrivit statisticilor europene, cererea de oţel a scăzut cu circa 60% în 2009, iar preţurile au coborât într-o proporţie aproape similară. În aceste condiţii, conducerea "ArcelorMittal Galaţi" a adoptat recent noi măsuri de reorganizare a societăţii şi de eficientizare a costurilor.
După aplicarea acestor măsuri, "ArcelorMittal Galaţi" va continua activitatea la circa 45% din capacitate, cu două furnale, o oţelărie, un laminor de benzi la cald, un laminor de benzi la rece, o linie de zincare şi un laminor de tablă groasă. Augustine Kochuparampil, directorul general al "ArcelorMittal Galaţi", a prezentat, ieri, în cadrul unei întâlniri cu presa, noile măsuri luate la nivelul întregului grup, care afectează şi unitatea gălăţeană: "ArcelorMittal a decis închiderea a 14 din 25 de furnale pe care le deţine în Europa. Astfel, Galaţiul va rămâne cu două furnale din cele trei existente".
Un furnal a intrat în reparaţii în trimestrul IV din 2008 şi am decis să îl ţinem în conservare, deşi lucrările se apropie de final şi le vom recepţiona curând. În plus, la finele anului trecut, am închis două din totalul de cinci baterii de cocsificare de la Galaţi. Acum am decis să le închidem şi pe cele trei rămase în funcţiune, pentru a ne optimiza costurile. Aceasta este decizia cu cel mai mare impact asupra combinatului de la Galaţi".
Domnia sa a explicat că renunţarea la toate bateriile de cocsificare nu va afecta competitivitatea produselor combinatului gălăţean: "Cocsul va fi adus de la o companie din grupul Arcelor Mittal din Polonia, la preţuri mult mai bune decât Galaţiul. Polonia are avantajul unor rezerve mari de cărbune pentru cocsificare, pe când Galaţiul trebuia să importe cărbunele de la distanţe mari, cu costuri mult mai mari. Vom semna un contract pe termen lung, de peste zece ani, cu compania din Polonia, care ne va putea acoperi cererea şi în cazul creşterii producţiei de oţel".
Oficialul "Arcelor Mittal Galaţi" susţine că aceste măsuri dure sunt necesare pentru că, la finele anului trecut, s-a mizat pe un început de revenire a industriei siderurgice europene în trimestrul II din 2009. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, grupul a decis noi măsuri de reducere a costurilor şi eficientizare a producţiei. Augustine Kochuparampil a comentat: "Nu văd unde ar mai putea scădea industria siderurgică europeană atât din punct de vedere al volumelor, cât şi al preţurilor. Partea proastă este că nu ştim cât va dura această perioadă dificilă. Partea bună este că sunt şi semne pozitive. Indicatorii economici s-au stabilizat în ultima perioadă, la nivel european, iar stocurile au scăzut din decembrie şi până în prezent. Acest lucru înseamnă că producţia va cunoaşte un reviriment, dar acesta va fi unul foarte lent. Abia peste doi ani cred că vom mai atinge un nivel al cererii comparativ cu perioada 2007 - 2008".
Până în prezent, circa 2.000 de angajaţi ai "Arcelor Mittal Galaţi" s-au înscris în programul de plecări voluntare cu plăţi compensatorii. În cadrul bateriilor de cocsificare, lucrează circa 1.250 de angajaţi, din care 250 s-au înscris în cadrul programului de plecări voluntare. Augustine Kochuparampil a explicat: "Pentru cei din cadrul bateriilor de cocsificare vom concepe un plan special cu bonificaţii suplimentare, dar şi un program de recalificare pentru angajaţii care doresc să rămână în societate. De exemplu, am internalizat o parte din contractele de lucrări pe care, în anii trecuţi, obişnuiam să le subcontractăm altor firme. Plecările voluntare nu înseamnă că angajaţii vor dispărea imediat din societate. Ele se vor face de-a lungul acestui an, iar fiecare caz în parte este anlizat şi aprobat de conducere".
Reducerea producţiei la circa 40-45% din capacitate va determina conducerea "Arcelor Mittal Galaţi" să trimită muncitorii, prin rotaţie, în şomaj tehnic. Până acum, angajaţii şi-au luat concedii de odihnă, dar diminuarea activităţii a impus această măsură. Pentru cei care vor pleca în şomaj tehnic pe perioade scurte de timp se va asigura plata a 85% din salariu.
Conducerea "ArcelorMittal Galaţi" susţine că nu a cerut ajutor de stat, ci a discutat cu autorităţile despre diverse modalităţi de stimulare a consumului de oţel. Potrivit lui Augustine Kochuparampil, directorul general al "Arcelor Mittal Galaţi", este suficient ca statul să impulsioneze investiţiile în infrastructură şi să asigure fondurile necesare pentru a creşte cererea de oţel. În plus, stimulentele pentru industria auto ar putea revigora şi siderurgia. Domnia sa crede că va mai trece ceva timp pentru ca România şi industria noastră siderurgică să resimtă măsurile luate de autorităţi, care au alocat sume importante pentru infrastructură şi pentru industria auto. Revirimentul cererii de oţel va fi unul lent, iar criza va afecta industria şi în următorii doi ani.