Ard focuri de veghe în Ţinutul Secuiesc

SORIN ROŞCA STĂNESCU
Editorial / 1 noiembrie 2022

SORIN ROŞCA STĂNESCU

Se mişcă din nou maghiarii din Covasna şi Harghita. În peste 100 de localităţi s-au aprins focuri de veghe. Un adevărat spectacol. Imediat după Halloween. A fost citită în mod solemn, din nou, faimoasa declaraţie a Consiliului Naţional Secuiesc. Este doar un foc de artificii? Sau se pregăteşte o mişcare mai amplă? Poate chiar cu sprijin rusesc?

Maghiarii din Covasna şi Harghita vor ca autorităţile statului român să recunoască autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc într-un spaţiu plasat practic în mijlocul României. Autonomia teritorială, în termenii solicitaţi de maghiari şi susţinută constant de la Budapesta, dar şi din direcţia unui puternic lobby internaţional, înseamnă nici mai mult nici mai puţin decât dezmembrarea României. Pentru că nu vorbim aici despre o detaşare în plan administrativ, despre o mutare a centrului de greutate a deciziilor dinspre Executiv, adică dinspre administraţia publică centrală, către instituţiile locale, care funcţionează şi ele în beneficiul cetăţenilor. Una este descentralizarea, absolut necesară unui stat democratic şi eficient, alta este federalizarea, o problemă care, har Domnului, nu s-a pus în România, şi cu totul altceva este o autonomie teritorială.

Să fiu şi mai explicit. În mod constant, periodic, cu o intensitate care a variat de la an la an în funcţie de conjunctura internă şi externă, populaţia maghiară din Covasna şi Harghita, care în bună parte se autodefineşte drept secuime, a acţionat în plan intern şi extern pentru a dobândi atribute specifice unui stat. În cazul nostru, a unui stat în stat. Şi-au făcut steag propriu. Tolerantă, majoritatea din România a înţeles faptul că fiecare comunitate, pentru a se autodefini, are nevoie de o simbolistică. Şi pentru a nu-i lăsa în ofsaid pe secui, şi alte comunităţi locale din ţară, locuite în majoritate de etnici români, pe lângă drapelul naţional, au elaborat şi arborat şi un drapel local. Singura diferenţă e că în Covasna şi Harghita nu prea se vede tricolorul. Consecventă în toleranţa sa, majoritatea a înţeles de ani de zile necesitatea plăcuţelor bilingve, prin care sunt denumite şi în maghiară localităţi, râuri şi străzi. În Covasna şi Harghita, maghiarii, mulţi dintre ei autodefiniţi drept secui, beneficiază de şcoli şi grădiniţe proprii, pot fi judecaţi şi pot depune mărturie în limba natală, îşi pot conserva şi dezvolta propriile tradiţii, propria cultură, propriile obiceiuri. Este suficient să încercăm să facem o comparaţie cu statutul etnicilor români din Ucraina, pentru a observa cât de mare este prăpastia între un stat democratic, din această perspectivă, şi tolerant, cum este România, şi statul vecin, unde trăiesc în condiţii grele, discriminatorii, peste 400 de mii de etnici români.

Secuii doresc însă monedă proprie. Au şi elaborat în acest sens fel de fel de propuneri. Eu unul sunt libertarian. Dar şi suveranist. Ca suveranist, militez pentru conservarea tuturor atributelor unui stat naţional, în condiţiile în care suntem loiali parteneriatelor noastre euroatlantice şi înţelegem şi exigenţele globalismului. Ca libertarian, nu am nimic împotrivă ca orice comunitate, oricât de mică ar fi ea, dacă aşa decide, dacă aşa crede că este bine, să-şi lanseze pe piaţă o monedă proprie. Singura problemă pe care mi-o pun este care ar fi eficienţa? Dacă treaba asta ar funcţiona, am vedea în întreaga lume milioane de monezi şi bancnote proprii, care circulă în interiorul unor mici comunităţi. Dacă însă aceşti bani sunt inventaţi nu din motive economice sau financiare, nu din raţiuni de politică monetară, ci din motive etnice, atunci întreaga poveste se schimbă. Şi aici nu este vorba doar de simbolistică. Ci de segregaţie. Imaginaţi-vă că în Ţinutul Secuiesc ar circula o monedă secuiască. Etnicii români nu vor avea acces la această monedă. Nu vor mai putea cumpăra nimic. Ceea ce va conduce inevitabil la o segregaţie. Iar segregaţia poate crea scântei. Iar scânteile, vâlvătaie. Are cineva nevoie cu adevărat de aşa ceva?

Ieri, reprezentanţii Consiliului Naţional Secuiesc au insistat asupra a două atribute ale unei statalităţi proprii la care mă voi referi. Prima este urgentarea creării unei cărţi de indentitate secuieşti. Ce înseamnă asta? Că secuii care au cetăţenie română, care cei mai mulţi au şi cetăţenie maghiară, vor dobândi astfel o a treia cetăţenie. Cetăţenia secuiască. Nu se ştie dacă la cetăţenia secuiască vor avea acces maghiarii din Ungaria. Dar, cu certitudine, nu vor avea acces românii din România. Va fi o nouă formă de segregaţie, pentru că această carte de identitate nu este creată de florile mărului. Ci pentru a le conferi posesorilor diferite drepturi suplimentare faţă de conaţionalii lor. Iar cartea de identitate este în mod cert un atribut al statalităţii. O statalitate la care nimeni nu are voie să atenteze. În fine, Consiliul Naţional Secuiesc vrea o intensificare a demersurilor în plan internaţional. Prin aceste demersuri, se înţelege practic o luptă. De altfel, acesta este chiar termenul utilizat. Luptă pentru ce? Luptă pentru autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc. Luptă împotriva cui? Împotriva românilor. Şi în ce constă această activitate externă? În dezvoltarea exponenţială a ceea ce deja s-a creat. Imprudente, ca să nu le spun inconştiente, autorităţile de la Bucureşti au acceptat ca, la Bruxelles, pe lângă reprezentanţa UE a statului român, să mai existe o reprezentanţă a Ţinutului Secuiesc. Hopa! Iată un alt atribut al statalităţii. O reprezentanţă este un fel de ambasadă. Ori, conform dreptului internaţional, numai statele au dreptul de a deschide ambasade. Ţinutul Secuiesc este deja un stat în sine şi noi nu ştim?

Ard focuri rău prevestitoare, nu doar de veghe, în Ţinutul Secuiesc. Peste care, cu certitudine, serviciile secrete ruseşti au mai turnat ceva combustibil. Poate cu intenţia explicită de a mai crea în proximitatea Federaţiei Ruse o zonă de conflict, pe care s-o ţină la rece şi s-o încingă la nevoie. Dar unde sunt pompierii?

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Nu prea am inteles niciodata dorinta asta de autonomie. In cele doua judete stapanesc oricum reprezentantii UDMR. Iar zona este saraca, am fost pe acolo. Nu inteleg de ce vor ei autonomie. Ca sa aiba deplina stapanire (inclusiv juridica) peste saracie?

    securistul tot securist ramane... haide sa le bagam pumnul in gura ca pa vremea comunismului.

    Nu le convine,sa se care in Ungaria!Stim toti cine le-au fost stramosii si ce au facut,progeniturile nu se dezmint.Sangele apa nu se face.Pana una,alta,Constitutia Romaniei prevede altceva,asa ca,sa le fie de bine si la ,,iarna,,cald!

    1. Ce text elevat,cult,democratic si politic corect

      Ce sa-ti povestesc!Scie tu un text mai elevat!Oricum,stai linistit,secuii nu cunosc limba romana,asa ca ,eu am invatat sa scriu,ei sa invete sa citeasca!

    Pina nu va arde ceva, statul roman (reprezentat si de UDMR) nu va face nimic.

    1.secui nu sint maghiari .

    2.secui gresesc pe o parte si au dreptate pe de alta parte . 

    1.secuii nu sint maghiari pentru ca A. dupa rascoala de la bobalna s-a semnat in transilvania "trio unium ..." 

    cele 3 natii erau maghiarii, secuii si saxonii....  

    pe romani i-au "uitat" si romanii nu i-au iertat niciodat pentru asta = vezi cum avram iancu 400 de ani mai tirziu a refuzat sa se alieze cu ungurii la revolutia de la 1848 in ciuda insistentelor lui nicolae Balcescu  

    B. secuii au o mare sarbatoare in fiecare an = sarbatoresc lupta in care i-au batut pe maghiari !  

    2. secuii gresec teribil prin segregare ! au numai de pierdut = solutia este integrarea in europa ! nu segregare  

    secuii ai dreptate intr-un loc totusi .... ei acuza si pe bune dreptate ca statul roman colecteaza taxe din harghita , covasna si o parte din mures de la secuii = acesti bani ajung la bucuresti si doar o parte din acesti bani se reintorc in judetele de origine = de aceea aceste judete sint cele mai sarace din romania ( si poate intentionat guvernul romaniei le tine asa sarace )  

    de aceea vor secuii sa se separe financiar de bucuresti = pentru ca ei cred ca bucurestiul le ia banii  

    nu uitati ca secuii au fost adusi acolo acum 800-1000 de ani sa apere de invaziile mongolilor , tatarilor , ... si in schimb li s-a promis ca nu vor plati taxe niciodata ... 

    iar maghiarii i-au atacat si au luat bataie de la secuii fix din cauza asta = maghiarii le-au cerut sa plateasca taxe si secuii au refuzat ... 

    cum spunea alt comentator = 

    1. judete sarace ... 

    2.judete care oricum sint conduse de UDMR  

    deci atunci ce mai vor ?  

    bani , banii lor = nu neaparat o moneda diferita ci banii lor luati prin taxe si care nu se mai intorc inapoi  

    ar fi interesant de stiut procentul din sumele colectate prin taxe care se intorc inapoi .. 

    partidul popular al maghiarilor din transivania a propus un procent de 75 % din banii colectati din fiecare judet din romania sa se intoarca in acel judet si doar 25 % sa ramina la guvernul central din bucuresti  

    daca s-ar aplica acest procent principalul beneficiar ar fi chiar orasul bucuresti ! care este cel mai mare contribuitor la bugetul romaniei  

    dar guvernul sa ramina cu doar 25 % ? nu lasa ei banul si mierea din mina ...

    .cum se mai ling ei pe degete daca ramin doar cu 25 %? conform proverbului cine are degetele in borcanul cu miere = se linge pe degete dar cu 75 % mai putin ... 

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb