Arizona a certificat victoria în alegeri a lui Joe Biden

S.B.
Internaţional / 1 decembrie 2020

Arizona a certificat victoria în alegeri a lui Joe Biden

Arizona a certificat luni rezultatele alegerilor prezidenţiale, atribuind victoria preşedintelui ales Joe Biden, în pofida eforturilor aliaţilor preşedintelui Donald Trump de a inversa rezultatul cursei prezidenţiale, informează news.ro.

Certificarea rezultatului va duce la atribuirea voturilor în Colegiul Electoral în favoarea lui Biden, care, potrivit estimărilor, va obţine în total 306 voturi ale electorilor la nivel naţional, faţă de cele 232 ale lui Trump.

Biden este primul candidat democrat care câştigă în Arizona începând din 1996.

Înainte de a semna documentele pentru certificarea alegerilor, secretarul de stat din Arizona, democrata Katie Hobbs, şi-a lăudat statul pentru organizarea "celor mai calme" şi "celor mai sigure alegeri din istoria recentă", chiar şi pe fondul pandemiei de coronavirus.

Trump susţine în mod fals că a câştigat alegerile şi refuză să îşi recunoasă înfrângerea în faţa lui Biden. Preşedintele i-a criticat pe unii membri ai Partidului Republican, inclusiv pe guvernatorul Georgiei, Brian Kemp, pentru că au refuzat să intervină pentru a bloca certificarea alegerilor în statele lor.

Guvernatorul Arizonei, republicanul Doug Ducey, a lăudat la rândul său modul în care au fost organizate alegerile.

"Sistemul este puternic, de aceea l-am lăudat atât de mult. Aceasta este America, niciun alegător nu trebuie privat de drepturi", a afirmat Ducey la evenimentul de semnare a documentelor.

Certificarea a avut loc în timp ce membri ai echipei legale a lui Trump, în frunte cu fostul primar al New York-ului, Rudy Giuliani, au acuzat o serie de conspiraţii nedovedite despre fraude electorale, la o audiere din Phoenix, potrivit news.ro.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb