Reporter: Anul trecut comerţul online a cunoscut un adevărat boom. Cum a aratat începutul de an pentru acest segment?
Arthur Rădulescu: Începutul de an arată în continuare bine, semn că am asistat la o schimbare consistentă şi de lungă durată a comportamentului de consum, respectiv migrarea cumpărătorilor către online. Dacă iniţial, la debutul pandemiei, existau păreri care spuneau că oamenii vor reveni în offline odată cu relaxarea restricţiilor, realitatea a arătat că, de fapt, pandemia a accelerat un trend deja existent, iar eCommerce-ul devine canalul principal pentru achiziţiile în siguranţă ale românilor.
În primul trimestru din acest an magazinele online de pe platforma MerchantPro -peste 1500 -au întregistrat o creştere medie de 82% la numărul tranzacţiilor şi respectiv de 110% ca valoare a acestora.
Reporter: Credeţi că va reuşi comerţul online să se menţină pe un trend ascendent şi în 2021?
Arthur Rădulescu: Sunt convins că suntem pe un drum cu un singur sens: înainte, către digitalizare în toate domeniile, mai ales în comerţ. Trendul de creştere se va menţine, dar mă aştept să vedem o dinamică mai temperată anul acesta, pentru că venim după un an exuberant. E puţin probabil să vedem din nou creşteri de 50-60% raportat la 2020, dar probabil vom rămâne la evoluţie cu doi digiţi, 20-25%.
Reporter: În ce măsură s-au acomodat antreprenorii din retail la trecerea în online?
Arthur Rădulescu: Ca la aproape orice schimbare bruscă, unii dintre ei s-au acomodat mai rapid, alţii mai greu.
Mai important decât viteza cu care s-au adaptat este faptul că au făcut-o şi că astăzi, la mai bine de un an de când comerţul offline-ul a fost lovit puternic de lockdown, au un canal pe care se pot baza pentru a susţine continuitatea afacerii.
Tranziţia se face însă diferit de la business la business, de la antreprenor la antreprenor. Soluţiile noastre, de exemplu, sunt extrem de vaste şi acoperă la fel de eficient nevoile de uşurinţă în utilizare ale celor mai puţin familiarizaţi cu vânzările online, precum şi ale magazinelor online cu experienţă, mari, cu prezenţă pe mai multe ţări, cu depozite multiple, integrate cu soluţii de optimizare tip WMS, ERP, contabilitate, transport, plăţi, marketplace-uri.
Un aspect deosebit de important pentru comercianţi, indiferent de dimensiune, este suportul local pe care îl primesc de la platforma pe care au site-ul, iar din această perspectivă MerchantPro este un partener pe care se pot baza. Avem o abordare foarte customer-centric şi echipa noastră de suport este un ajutor pentru magazinele din platformă.
Reporter: Au intrat cumpărăturile online în obiceiul clienţilor români?
Arthur Rădulescu: Categoric, da. Studiile arată că aproape 1 din 2 români comandă acum frecvent produse online, faţă de 1 din 5 în urmă cu 3 ani. Este dezvoltarea naturală, anticipată, însă pentru a atinge cifrele altor state europene, de exemplu Finlanda, unde 80% din populaţie cumpără online, mai avem încă mulţi români de convins.
Iar pentru a-i convinge, este nevoie de timp, dar şi de surse de încredere din care să se informeze. Este unul dintre motivele pentru care noi am reluat investiţiile în comparatorul de produse Shopmania.ro, pe care îl dezvoltăm ca destinaţie de informare înaintea oricărei achiziţii online. Acesta va cuprinde, pe lângă funcţiile de comparare de preţuri, review-uri verificate, recenzii ale produselor şi magazinelor care le comercializează, atât la nivel naţional, cât şi internaţional.
Reporter: Care sunt cele mai căutate produse în online?
Arthur Rădulescu: Categoriile cu cea mai interesantă dinamică anul trecut au fost home&deco, produse de curăţenie şi pentru casă, produse alimentare. Evident acestea se adaugă segmentelor deja "cu tradiţie" în comerţ online, respectiv electronice şi electrocasnice şi articole fashion.
Reporter: Ce creştere a cunoscut anul trecut Merchant şi câte magazine numără în prezent platforma?
Arthur Rădulescu: Am ales să ne concentrăm mai mult pe creşterea cotei de piaţă, pe atragerea de magazine online pe platformă, fiind în acelaşi timp solidari cu antreprenorii, cărora le-am oferit o serie de gratuităţi.
Acest lucru a dus la o dinamică foarte bună a numărului magazinelor active din platformă, creşterea fiind de circa 40% faţă de începutul anului trecut. S-au lansat în jur de 500 magazine, iar în prezent pe platforma MerchantPro funcţionează peste 1500 magazine.
Reporter: La cât s-au ridicat veniturile generate anul trecut de MerchantPro?
Arthur Rădulescu: Cifra de afaceri generată de platforma MerchantPro în 2020 a fost de 625.000 euro, în creştere cu 25% faţă de anul anterior.
Reporter: Ce planuri de dezvoltare aveţi pentru anul în curs?
Arthur Rădulescu: Atât anul trecut, cât şi anul acesta, dezvoltarea are în vedere funcţionalităţi care să susţină afacerile din eCommerce în toate fazele de creştere. Dezvoltăm aşadar mai multe opţiuni strategice, unele în premieră în zona platformelor SaaS, care să vină ca soluţii de aliniere la nevoile de dezvoltare ale afacerilor de pe platforma: multistore, extindere internaţională, afiliere, marketplace.
De asemenea, anul acesta avem în vedere să ne extindem şi mai mult prezenţa la nivel regional, direcţie care va avea în centru atât dezvoltarea unor parteneriate strategice ample, cât şi o extindere a platformei cu scopul unei adaptări şi mai profunde la specificul fiecărei pieţe.
Reporter: Ce aşteptări financiare aveţi pentru 2021?
Arthur Rădulescu: Pentru anul acesta, vizăm o dinamică similară ca cifră de afaceri, respectiv o creştere de peste 30%.
Reporter: Vă mulţumesc!