Luna mai a acestui an marchează cea de-a 15-a aniversare a colaborării dintre ASBIS şi Dell. În toată această perioadă, cele două companii s-au dovedit a fi parteneri valoroşi unul pentru celălalt, obţinând împreună rezultate excelente, conform unui comunicat de presă.
De-a lungul anilor, ASBIS a înregistrat o creştere constantă, iar până în 2021 a obţinut rezultate record, aproape dublând vânzările de laptopuri, servere şi monitoare pentru partenerul său. Companiile şi-au extins parteneriatul şi în Serbia, ceea ce a consolidat şi mai mult poziţia ASBIS ca distribuitor de top 10 al Dell în regiunea Europei Centrale şi de Est.
De asemenea, numărul de angajaţi specializaţi în produsele Dell din cadrul ASBIS a crescut, ajungând la 75 de persoane care deservesc peste 3.500 de clienţi.
"Îi felicităm pe partenerii noştri cu ocazia acestei aniversări, urându-le succes în continuare", a declarat Marek Horyl, Product Marketing Director la ASBIS.
"Dell este cel de-al patrulea cel mai mare contributor IT la veniturile ASBIS Group şi sperăm că parteneriatul nostru va rămâne la fel de strâns ca în prezent. Dacă luna aceasta ASBIS Group aniversează 15 ani de parteneriat cu Dell, în România avem o tradiţie aproape la fel de îndelungată: în 2022 sărbătorim 13 ani de colaborare", a spus Mihai Ploştinaru, Dell Technologies Business Unit Manager în cadrul ASBIS Romania.
"Este un parteneriat strategic pentru noi, care înregistrează creşteri anuale de două cifre şi pe care îl susţinem atât pe segmentul de business, cât şi pe cel de consumer. Pentru acest lucru, ne concentrăm pe creşterea sănătoasă şi profitabilă a reţelei de parteneri şi dezvoltăm echipa de specialişti Dell în cadrul ASBIS Romania, atât ca număr, cât şi ca nivel de expertiză, ca să poată răspunde tuturor cerinţelor partenerilor cu oferte competitive, consolidate şi prompte."