Ascendis, liderul pieţei de training şi consultanţă în domeniul dezvoltării şi formării profesionale din România, a fost desemnat, pentru al doilea an consecutiv, compania de training a anului, în cadrul galei "Learning & Development Awards 2010", organizate de Business-Edu.
"Suntem onoraţi că, pentru al doilea an consecutiv, comunitatea HR din România ne consideră cea mai bună companie de training. Să fii primul e o reuşită, să rămâi primul este deja un angajament pe care ne dorim să îl păstrăm şi în 2010. Interpretăm acest premiu şi ca pe o răsplată a faptului că, prin ceea ce facem, am reuşit să adăugăm valoare afacerilor clienţilor noştri.
Suntem cu atât mai bucuroşi cu cât cele 2 premii obţinute în 2008 şi 2009 coincid cu o perioadă în care Ascendis şi-a dezvoltat afacerea. În aceşti ultimi 2 ani, am deschis birouri regionale, am lansat linii de business noi, echipei noastre i s-au alăturat profesionişti cu expertiză în domenii diferite. Aceste premii dovedesc că Ascendis şi-a atins obiectivele strategice propuse: calitate şi extindere", a declarat Costea Dumitrescu, Senior Partner Ascendis, potrivit unui comunicat remis redacţiei.