ASF:  "Lipsa unei capacităţi financiare certe şi acţionariatul, motivele respingerii preluării Carpatica Asig"

Ziarul BURSA #Companii / 10 iunie 2016

"Lipsa unei capacităţi financiare certe şi acţionariatul, motivele respingerii preluării Carpatica Asig"

International Insurance Consortium (IIC Group) BV a anunţat că a întrerupt finalizarea procesului de achiziţie a "Carpatica Asig", acuzând "un blocaj de comunicare neobişnuit"

Lipsa unei capacităţi financiare certe de a susţine redresarea Carpatica Asig şi structura difuză a acţionariatului potenţialului investitor sunt principalele motive pentru care Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a respins ieri dosarul International Insurance Consortium (IIC) de preluare a asigurătorului, se arată într-un comunicat de presă.

De cealaltă parte, International Insurance Consortium (IIC Group) BV a anunţat că a întrerupt finalizarea procesului de achiziţie a "Carpatica Asig", acuzând "un blocaj de comunicare neobişnuit": "IIC Group a avut o imagine clară asupra planului de revitalizare şi redresare necesar al Carpatica Asig ceea ce ar fi creat un viitor promiţător pentru companie. Din cauza statutului special al Carpatica Asig, care este sub administrarea specială a Fondului de Garantare al Asiguraţilor, grupului IIC i-a fost negat accesul la informaţii importante şi relevante referitoare la statusul companiei. În acest blocaj de comunicare neobişnuit, a fost imposibil să stabilim un canal de comunicare eficient cu persoanele responsabile de administrarea şi operaţiunile companiei. În acelaşi timp, situaţia companiei Carpatica Asig se deteriora, iar cifrele prezentate nouă în faza iniţială nu au mai putut fi folosite ca bază pentru redresarea ulterioară a companiei".

La rândul său, Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a transmis că, în calitate de administrator temporar al "Carpatica Asig", nu poate comunica, direct, date despre activitatea asigurătorului posibililor investitori ai companiei şi precizează că are obligaţia de a păstra confidenţialitatea tuturor informaţiilor la care are acces şi pe care le gestionează în virtutea mandatului primit.

ASF precizează: "Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a încheiat, ieri, procedura legală de analiză a dosarului depus de International Insurance Consortium (IIC), prin firma de avocatură Wolf Theiss, în vederea preluării unui pachet de 100% din acţiunile societăţii de asigurări Carpatica Asig SA, constatând neîndeplinirea mai multor condiţii prevăzute de Legea nr. 237/2015 pentru realizarea achiziţiei, de la lipsa unei capacităţi financiare certe de a susţine redresarea asigurătorului, până la structura difuză a acţionariatului potenţialului investitor.

Anticipând o decizie de respingere a dosarului, IIC a transmis ASF o notificare privind renunţarea la intenţia de a achiziţiona o participaţie calificată la Carpatica Asig, Consiliul luând act de această hotărâre".

Începând din 25 ianuarie 2016, societatea Carpatica Asig se află sub incidenţa prevederilor Legii nr. 246/2015 privind redresarea şi rezoluţia asigurătorilor, iar Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în calitate de administrator temporar, are printre atribuţii şi implementarea măsurilor de atragere a unui investitor care să contribuie la restabilirea cerinţelor minime de solvabilitate.

Până în prezent, singurul investitor care a depus un dosar în vederea preluării controlului Carpatica Asig a fost holdingul IIC, reprezentat de cetăţeanul olandez Jacob Westerlaken.

ASF mai precizează: "Pe baza criteriilor prevăzute de Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, ASF a analizat documentaţia depusă de IIC, ajungând la concluzia că potenţialul cumpărător nu putea asigura fondurile necesare restabilirii situaţiei financiare a Carpatica Asig şi nici încadrarea indicatorilor prudenţiali în cerinţele regimului Solvabilitate II - intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016. Astfel, IIC solicita o derogare de doi ani pentru îndeplinirea cerinţei de capital de solvabilitate (SCR), în condiţiile în care Legea nr. 237/2015 cere ca SCR să fie restabilită într-un termen de maximum 6 luni, care poate fi prelungit de ASF cu încă 3 luni.

În ce priveşte transparenţa şi bonitatea potenţialului investitor, ASF a constatat că tranzacţia urma să se deruleze prin intermediul vehiculului financiar IIC România BV, o societate cu răspundere limitată înfiinţată în Olanda, la data de 21.03.2016, cu un capital social de 1 euro. Vehiculul respectiv este controlat de firma IIC Group B.V, înfiinţată la aceeaşi dată, şi cu un capital social de 10 euro. Acţionarii IIC Group B.V. sunt societăţile Westerlaken Advisory (80%), cu un capital social de 18.000 de euro, şi Maters Beheer (20%), cu un capital de 18.151 euro, deţinătorii finali fiind persoanele fizice Jacob Westerlaken şi respectiv Michael Maters, a căror capacitate financiară nu a putut fi evaluată pe baza documentelor transmise ASF. Concomitent, analiza dosarului depus de IIC a relevat faptul că tranzacţia propusă ar fi avut la bază alte entităţi decât cele comunicate în prima fază, care au fost ulterior modificate şi comasate, iar referinţele privind deţinerile directe şi controlul exercitat între diverse structuri sunt contradictorii.

În acelaşi timp, finanţarea preconizată pentru Carpatica Asig ar fi fost realizată sub formă de împrumuturi rambursabile, purtătoare de dobândă, şi nu prin aport la capitalul social, ca atare neputând fi recunoscută ca o suplimentare a fondurilor proprii pentru acoperirea cerinţei minime de capital şi a cerinţei de capital de solvabilitate.

Având în vedere imposibilitatea certificării surselor de finanţare a proiectului de achiziţie, respectiv neîndeplinirea criteriilor legale de evaluare a stabilităţii financiare a potenţialului cumpărător în raport cu business-ul care urmează a fi preluat, precum şi elementele contradictorii din planul de afaceri avansat, derogarea solicitată de la legislaţia în vigoare, şi, nu în ultimul rând, transparenţa redusă a structurii de acţionariat, Consiliul ASF a hotărât respingerea proiectului de achiziţie avansat de IIC".

Totodată, Consiliul ASF a luat act de retragerea cererii privind dobândirea de către IIC România B.V. a participaţiei calificate de 100% din capitalul social al Carpatica Asig.

Administrarea Carpatica Asig rămâne în responsabilitatea Fondului de Garantare a Asiguraţilor, urmând ca situaţia financiară a societăţii să fie reevaluată odată cu definitivarea auditului realizat de compania Deloitte. Pe baza concluziilor auditului, ASF va analiza opţiunile strategice disponibile în conformitate cu prevederile Legii privind redresarea şi rezoluţia asigurătorilor, pentru protejarea intereselor creditorilor de asigurări şi menţinerea stabilităţii pieţei asigurărilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb