Asigurarea continuităţii întreprinderii pe timp de criză economică

1. Pentru chinezi şi japonezi, cuvântul "criză" este exprimat prin două ideograme diferite, care înseamnă "pericol" şi, respectiv, "şansă/ oportunitate". Dacă trebuie să înfruntăm pericolul, asta nu ne impiedică să îl transformi în opotunitate.

2. Economia este o imensă plasă de legături contractuale şi de încredere între comercianţi. Ca economia să poată supravieţui, trebuie ca plăţile, chiar ajustate, să continue, iar contractele să fie adaptate sau revizuite din mers, pentru a li se putea asigura rezilienţa.

3. Când nu mai există încredere în economie (care nu este altceva decât încredere în viitor):

-te apuci şi faci, în mod iraţional, stocuri de făină, spaghetti, ulei, spirt şi hârtie igienică;

-trimiţi oamenii în şomaj, chiar dacă nu ai toate motivele care să te oblige la asta;

-reduci creditarea, pentru că riscul ţi se pare prea ridicat, sau o scumpeşti atât de mult încât devine inabordabilă;

-pretinzi plăţi în avans sau garanţii exorbitante, care determină o reducere abruptă a volumului de contracte în derulare;

-refuzi creditul comercial, cecul sau biletul la ordin şi, în genere, refuzi tot ceea ce face posibilă circulaţia mărfurilor în lipsa lichidităţilor;

-obligi chiriaşii să achite integral chiria, deşi spaţiul comercial sau de birouri nu se mai poate utiliza.

În acest fel, decizii care par calculate şi raţionale la nivel individual devin, prin contagiune şi efect incremental, catastrofice la nivel sistemic. Acesta este "(corona)virusul economic cu care trebuie să ne înfruntăm" în timpul pandemiei şi, mai ales, după.

Banii, lichidităţile, trebuie întorşi în economie, pentru că altfel îşi pierd sensul şi funcţiile. Resursele trebuie lăsate să circule, şi nu stocate. Tezaurizarea în exces, ca şi stocurile iraţionale, sunt auto-destructive pentru comerţ, care nu poate supravieţui fără un circuit neîntrerupt al valorilor şi resurselor.

Sincopele pot fi depăşite cu ajutor de la stat sau de la banca centrală, care "pompează" lichiditate în sistem.

În principal, însă, soluţia trebuie să vină de la comercianţii care deţin lichidităţi de dinainte de criză sau care colectează lichidităţi din suplimentarea excepţională a propriilor afaceri, "mulţumită" crizei.

Sistemul judiciar este în pană şi va rămâne în cel puţin 3-6 luni, perioadă la care trebuie adăugaţi anii de hiper-aglomerare cu dosare rezultate atât din "pauza" impusă de criză, cât şi din valul enorm de litigii generate de revenirea cu scandal la activitatea "normală".

Echitatea nu este doar un precept moral, care ar putea fi oricum sancţionat cu boicot şi blam public, cu consecinţa unei reduceri drastice a încrederii în comerciantul care îl încalcă. Echitatea este şi o extensie sub-înţeleasă a contractului, aşa cum rezultă din art 1272 Cciv.

Buna-credinţă este o marcă de calitate a comportamentului contractual al comerciantului, în lipsa căreia, în timp, încrederea în comerciant şi în produsele sale se diminuează până la dispariţie. Fără încredere, nu există comerţ.

În plus, aşa cum rezultă din art. 11 şi art. 14 Cciv, nu se poate deroga prin contracte de la normele care interesează bunele moravuri, iar drepturile se exercită în acord cu bunele moravuri. Pentru a fi valabile, contractele nu trebuie să încalce bunele moravuri. Pentru a nu se transforma în abuzuri, drepturile nu trebuie să intre în dezacord cu bunele moravuri.

Tezaurizarea lichidităţilor şi stocarea resurselor sunt forme insidioase de abuz de putere economică, îndreptat împotriva stabilităţii şi a continuităţii întreprinderii proprii a comerciantului abuziv, dar şi împotriva economiei, în ansamblu, ca matrice configurată de relaţiile de contractuale şi de încredere între comercianţi.

Matricea mediului de afaceri seamănă cu avionul care trece prin turbulenţe. Dacă regulile şi procedurile de zbor sunt respectate de toţi, indiferent de turbulenţe, avionul poate ajunge intact la destinaţie. O celulă stagnantă e un mare pericol pentru organism, pentru că transmite tuturor celorlalte celule informaţia referitoare la pericol ca indicaţie de stagnare şi, ulterior, de auto-distrugere. Dimpotrivă, o celulă care se mişcă şi intră în relaţie transmite informaţia contrară, benefică, utilă repornirii sistemului imunitar şi, deci, refacerii auto-programate a organismului. Dacă echitatea, buna credinţă şi bunele moravuri sunt respectate, economia, chiar gripată, îşi poate reveni rapid.

În condiţiile pandemiei, în care accesul la justiţie şi forţa coercitivă a statului sunt suspendate, doar echitatea, buna-credinţă şi respectul bunelor moravuri pot determina deţinătorii de lichidităţi să nu le tezaurizeze, ci să le pompeze în economie (chiar şi cu plăşi în avans) şi să alimenteze bugetul cu taxe, impozite şi contribuţii plătite la zi. De asemenea, acumularea şi stocarea resurselor pot fi neutralizate ca agent patogen economic prin apelul la aceste precepte morale cu valenţe intrinsece de sistem imunitar juridic.

Dacă avem cum, să lucrăm de acasă şi să ne plătim datoriile. Să lăsăm valorile să circule, ca să putem susţine efortul celor care încearcă să ne vindece şi să ne hrănească. Să lăsăm banii să îşi facă treaba, inclusiv treaba de bani publici, pentru a-i putea ajuta pe cei în nevoie, supra-îndatoraţi şi trimişi în şomaj tehnic, rămaşi fără case şi fără bani de medicamente. Fără solicitudinea noastră, aceşti oameni sunt fără de viitor. Iar noi nu ne putem sprijini decât pe comunitate, pe cooperarea cu ceilalţi oameni, pentru a răzbi sau prospera. Fără cooperare, care presupune altruism, suntem pierduţi. În vremuri că acestea se vede cel mai bine cât de nociv este egoismul şi cât de auto-destructivă este goana iraţională după profit cu orice preţ.

4. Criza sanitară şi economică antrenată de pandemie nu este doar un pericol, ci şi o şansă.

Criza actuală ne oferă oportunitatea de a pune într-o lumină nouă valenţele principiului forţei obligatorii a contractului şi ale principiului relativităţii efectelor contractului.

4.1. Forţa obligatorie a contractelor poate fi înfrântă, definitivă sau temporar, de forţa majoră/cazul fortuit/evenimentele asimilate (art. 1634 Cciv - liberarea debitorului care nu poate plăti din aceste cauze) sau de caracterul imprevizibil al prejudiciului (art.1533 Cciv - debitorul nu răspunde pentru prejudiciul imprevizibil).

Dar acelaşi principiu este atenuat de regula echilibrului contractual.

Marginal în Codul civil (ideea se regăseşte în instituţii ca impreviziunea şi leziunea, precum şi ca temei al reducerii penalităţilor excesive), echilibrul contractual este esenţial în dreptul comercial, întrucât este menit a asigura optimizarea contractului, inclusiv sub forma menţinerii rezilienţei contractului, care este crucială pentru stabilitatea şi continuitatea întreprinderii. Solidarismul contractual oferă o cale sănătoasă şi eficientă de adaptare sau de revizuire a contractului, pentru a-l face să corespundă emolumentului iniţial urmărit de fiecare dintre co-contractanţi sau, după caz, pentru a-l face apt să repartizeze echitabil pierderile între co-contractanţi, asigurându-i perenitatea şi utilitatea socială. Fiecare parte a contractului trebuie să îl pună pe celălalt în postura de a-şi realiza emolumentul prefigurat (obligaţie de abnegaţie) şi fiecare parte a contractului trebuie să fie în măsură să împartă cu celălalt povara riscului supra-adăugat, rezultat din conjuncturi economice şi sociale adverse (proporţionalitate). În acest sens, observăm că art. 1534 alin. 2 Cciv îl liberează pe debitor de obligaţia de a plăti despăgubiri acelui creditor care nu a luat măsuri rezonabile de înlăturare sau de reducere a cauzelor prejudiciului. Observăm, de asemenea, că legislaţia clauzelor abuzive nu este altceva decât o expresie a regulii echilibrului contractual.

A păstra echilibrul contractual sau a fi de acord cu re-echilibrarea contractului, în vederea prezervării utilităţii sale sociale, nu este un cadou făcut debitorului, ci este o măsură sanitară, auto-protectivă, luată de comerciant împotriva consecinţelor insolvabilităţii (ruinei) debitorului. La volume mari de vânzări şi în condiţii de pre-formulare a contractelor, o problemă de supra-îndatorare sau de ruină a unui singur debitor este multiplicată la infinit în cadrul propriului portofoliu de clienţi, putând duce, prin contagiune, la colapsul comerciantului şi, incremental, la transportul virusului în întregul sistem al pieţei relevante pe care activează comerciantul (ori chiar la griparea întregii economii).

Regula echilibrului contractual, inclusiv expresiile acesteia din legislaţia protecţiei consumatorilor, nu este contra comerciantului, ci pentru protecţia întreprinderii sale şi pentru prevenţia riscului sistemic. Sancţiunile aplicate sunt menite a preveni (efect persuasiv) şi a combate (efect disuasiv) abuzul de putere economică, un abuz care afectează, în primul rând, comercianţii, pentru că le decimează clienţii, le consumă lichidităţile şi le aneantizează resursele.

Adaptarea şi revizuirea contractului în vederea asigurării rezilienţei şi continuităţii afacerii vor fi, pe termen mediu, principalele preocupări ale economiei, care vor determina legiuitorul la inedite modificări ale legislaţiei.

4.2. Principiul relativităţii efectelor contractului este neutralizat de faptul evident că un contract comercial nu poate fi insularizat şi desecat pentru a fi aplicat "doar" părţilor propriu-zise. Un contract comercial este un contract relaţional, fiind parte a unui ansamblu care nu poate funcţiona eficient decât ca un element matriceal. Contractul comercial este un element al întreprinderii, iar întreprinderea nu este o simplă maşină de făcut bani a titularului său, ci şi centrul intereselor tuturor persoanelor sau entităţilor care depind de supravieturiea sa (stakeholders). De asemenea, contractul comercial este un element al unui grup de contracte, ceea ce leagă comerciantul nu numai de co-contractantul său, ci şi de co-contractanţii sau sub-contractanţii acestuia, într-un lanţ, cerc sau ansamblu cauzal care îi face co-dependenţi şi orientaţi în comun către obiectul, obiectivul sau cauza comună a grupului de contracte. În fine, comerciantul este deseori membru al unui grup de societăţi, în care raporturile contractuale cu terţii implică direct, indirect sau insidios entitatea dominantă a grupului, cu consecinţa unei evidente reconfigurări a ideii de parte în contract şi a principiului relativităţii.

5. Criza declanşată de pandemie relevă şi o oportunitate macro-economică, rezultată din constatarea şocantă că lanţurile lungi de aprovizionare (bazate pe globalizare, liberă circulaţie a mărfurilor şi serviciilor, transporturi pe trasee lungi şi importuri) nu mai funcţionează când ţările îşi închid graniţele şi îşi limitează drastic exporturile.

Este inevitabilă înlocuirea acestor lanţuri lungi cu lanţurile mult mai scurte de aprovizionare. Criteriile de câştigare a unor contracte vor deveni proximitatea geografică şi provenienţa locală a materiei prime/mărfii, cu abandonul treptat al criteriului preţului redus şi al brandului de marfă din import.

Delocalizarea marilor manufacturi ale întreprinderilor globale către zone cu forţă de muncă ieftină va fi înlocuită cu relocalizarea, în zona de proximitate a consumatorului şi a furnizorului de forţă de muncă.

6. Entităţile maligne ale societăţii şi economiei, care sponsorizează şi, la nevoie, şantajează plutocratia, pot fi boicotate şi sancţionate moral. În lipsa sistemului judiciar, care va sta în suspensie timp de 3-6 luni, etica şi solidaritatea sunt singurele arme de apărare contra acestor entităţi maligne, dar sunt arme puternice şi eficiente. Valorile pe care aceste entităţi le acumulează nu sunt altceva decât "încredere", iar încrederea poate fi retrasă sau se poate evapora natural. Când vom ieşi la lumină, vom şti cine a continuat sau demarat executări silite contra debitorilor ruinaţi de şomajul tehnic, vom şti cine şi-a închis spitalele şi şi-a trimis medicii şi asistentele acasă, din raţiuni de "optimizare" a costurilor, vom şti cine a dublat sau a triplat preţurile la produsele şi serviciile de primă necesitate, vom şti cine ne-a refuzat prezenţa fizică în Europa, sprijin financiar din fondurile europene, medicamente, dispozitive medicale şi materii prime din import etc. şi vom şti şi ce sancţiuni să aplicăm.