ASOCIAŢIA ALBURNUS MAIOR CERE PREMIERULUI TUDOSE: "Nu permiteţi distrugerea Roşiei Montane"

Ziarul BURSA #Companii #Mediu / 31 august 2017

"Nu permiteţi distrugerea Roşiei Montane"

Reprezentanţii campaniei "Salvaţi Roşia Montană" au cerut, ieri, de urgenţă premierului Tudose să nu permită distrugerea Roşiei Montane prin încheierea arbitrajului cu firma canadiană Gabriel Resources, arătând că un compromis între cele două părţi ar avea valoare de lege pentru România şi ar putea duce la retragerea dosarului de nominalizare în lista UNESCO şi acordarea de avize pentru începerea minei, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Alburnus Maior.

Membrii Alburnus Maior au anunţat, potrivit sursei citate, că vineri vor fi organizate proteste "alături de prietenii Roşiei Montana din Bucureşti, Cluj, Iaşi şi alte oraşe din ţară".

"La exact 4 ani de la debutul protestelor din 2013 ieşim din nou în stradă pentru a protesta ferm împotriva încercării guvernului Tudose de a ne lua tot ce am obţinut în toţi aceşti ani, pentru Roşia Montană şi în lupta împotriva corupţiei", se arată în comunicat.

În comunicatul Alburnus Maior se menţionează că planul pregătit pentru distrugerea Roşiei Montane se circumscrie măsurilor anti-justiţie anunţate deja de Guvern.

"Practic, un compromis cu Gabriel Resources ar da undă verde unui proiect declarat ilegal de instanţe şi de legislaţia curentă. Declaraţia premierului Tudose, de marţi, 29 august confirmă faptul că se va încerca retragerea nominalizării Roşiei Montane pentru lista UNESCO. Acesta ar fi un pas absolut necesar pentru stingerea litigiului cu Gabriel Resources", se arată în comunicat.

Potrivit Alburnus Maior, graba premierului Tudose de a încheia arbitrajul se datorează faptului că, în septembrie, arbitrajul Gabriel Resources vs. România intră într-o nouă etapă, "aceea a marilor dezvăluiri", iar Tribunalul de la Washington va publica plângerea integrală a companiei miniere împotriva statului român.

"În acest memoriu, se vor regăsi toate motivele pentru care firma canadiană cere despăgubiri. Publicarea se va realiza doar dacă nu se ajunge la un compromis între statul român şi Gabriel Resources", precizează sursa citată.

"Teama că Memoriul companiei va deveni public se pare că îi îngrozeşte pe câţiva dintre politicienii care au susţinut de-a lungul timpului proiectul minier. Reacţiile din presă din ultimele zile arată cât de exploziv ar putea fi conţinutul Memoriului şi explică graba politicienilor de a încheia arbitrajul. Printre cei vizaţi de expunerea Gabriel Resources s-ar putea regăsi şi Călin Popescu Tăriceanu sau Mihai Tudose, cei ce decid, în numele statului român, viitorul arbitrajului", se afirmă în comunicat.

Eugen David, preşedintele Asociaţiei Alburnus Maior, spune: "Îi transmit şi lui Tudose ce i-am zis şi lui Ponta, Băsescu, Tăriceanu şi cine a mai vrut dinadins să ne distrugă comunitatea: noi nu vom pleca din casele şi de pe terenurile noastre pentru a face loc cianurii şi îmbogăţirii voastre!".

Premierul Mihai Tudose a afirmat marţi, referindu-se la procesul de arbitraj care vizează Roşia Montană, că nu crede că statul român va pierde această dispută în instanţă.

Începând cu 2007 propunerea de proiect a fost blocată de sentinţe judecătoreşti ca urmare a acţiunilor iniţiate de ONG-uri din România, printre care şi Alburnus Maior, o asociaţie a proprietarilor din Roşia Montană. Ca urmare, în 2013 guvernul a încercat să adopte o lege pentru avansarea accelerată a proiectului minier, în interes naţional. Această încercare ce sfida legea, precum şi ameninţarea din partea Gabriel Resources de a solicita despăgubiri în cazul în care proiectul minier nu ar fi fost aprobat, a scos în stradă sute de mii de oameni în România şi în străinătate, până când guvernul a dat înapoi după câteva luni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb