ASOCIAŢIA PRO CONSUMATORI: ''Şcoală fără mască!''

G.U.
Miscellanea #Protecţia consumatorilor / 17 septembrie 2020

''Şcoală fără mască!''

Asociaţia Pro Consumatori, organizaţie de utilitate publică, membră a Organizaţiei Europene a Consumatorilor (BEUC), cu o activitate neîntreruptă de peste 30 de ani în domeniul apărării drepturilor şi intereselor economice ale consumatorilor analizează structura de coordonare la nivel naţional pentru apărarea dreptului la o educaţie în condiţii de normalitate şi eficienţă pentru cei peste 2,5 milioane de elevi, astfel încât copiii acestei ţări să beneficieze de un învăţământ orientat pe valori, creativitate, capacităţi cognitive şi capacităţi volitive.

Asociaţia Pro Consumatori, scrisoare deschisă adresată domnului Ludovic Orban, doamnei ministru Monica Anisie şi domnului ministru Nelu Tătaru:

''Asociaţia Pro Consumatori, Alianţa Părinţilor şi Asociaţia Juriştilor pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor, membri fondatori ai Mişcării civice pentru o şcoală normală, structură de coordonare la nivel naţional pentru apărarea dreptului la o educaţie în condiţii de normalitate şi eficienţă pentru cei peste 2,5 milioane de elevi, astfel încât copiii acestei ţări să beneficieze de un învăţământ orientat pe valori, creativitate, capacităţi cognitive şi capacităţi volitive.

Având în vedere principiul participării şi responsabilităţii părinţilor din Legea educaţiei naţionale, unul din cele 21 de principii care guvernează învăţământul preuniversitar, consorţiul asociativ Mişcarea civică pentru o şcoală normală vă supune atenţiei următoarele:

Instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie respiratorie pe întreaga durată a timpului în care copiii se află într-un spaţiu de învăţământ, începând de la vârsta de 6 ani, deci cu cei care se află în clasa pregătitoare, este un act inuman aplicat fără a ţine cont de Recomandarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii din data de 21 august 2020 cu privire la folosirea măştilor de către copii, unde se arată că masca de protecţie respiratorie nu trebuie purtată de copiii până la vârsta de 12 ani, lucru de care s-a ţinut cont în următoarele ţări: Franţa, Germania, Marea Britanie, Italia, Belgia, Austria, Suedia, Polonia, Danemarca, Ungaria şi Bulgaria. Vă reamintesc că 8 din 10 mărci de măşti de protecţie respiratorie comercializate în România sunt neconforme sau mai pe înţelesul omului obişnuit sunt contrafăcute, fapt ce va duce cu siguranţă la îmbolnăvirea a milioane de români de boli ale aparatului respirator. Nicio instituţie a statului român (Ministerul Sănătăţii, Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor) nu a avut curajul să testeze în laborator caracteristicile de calitate şi siguranţă ale unei măşti de protecţie respiratorie, cum ar fi: determinarea penetraţiei materialului filtrant, rezistenţa respiratorie, eficienţa de filtrare bacteriană, rezistenţa la stropire, încercări menţionate în cele două standarde acceptate la nivelul Uniunii Europene ca referenţial în domeniul calităţii şi siguranţei măştilor de protecţie respiratorie, respectiv SR EN 149:2010 şi SR EN 14683:2019. La nivelul Uniunii Europene, în ultimele 6 luni, au fost identificate 132 de mărci de măşti de protecţie respiratorie neconforme, lucru care poate fi verificat pe platforma Comisiei Europene Safety Gate (Sistemul de alertă rapidă pentru produse nealimentare periculoase) alerte transmise de ţările membre ale Uniunii Europene, unde România nu apare cu nicio alertă. Atât timp cât instituţiile responsabile de sănătatea şi siguranţa cetăţenilor acestei ţări nu fac analize de laborator pentru măştile de protecţie respiratorie, măsura impunerii obligativităţii purtării acestora este una care susţine interesele de natură pecuniară ale unor politicieni şi oameni de afaceri. În timp ce prin Odinul comun nr. 874/81/22 mai 2020 cu privire la instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise pe durata stării de alertă aţi prevăzut câteva excepţii de la purtarea măştii în spaţiile publice închise pentru persoanele care suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare, precum şi pentru vorbitorii în public, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între aceştia şi alte persoane, şi a prezenţei în spaţiul respectiv a unui număr mai mic sau egal cu 16 persoane, pentru copiii acestei ţării, în special pentru cei care au trecut pentru prima dată în viaţă pragul unei şcoli, cei din clasa pregătitoare, nu aţi prevăzut în Ordinul comun nr. 5487/1494/ 4 septembrie 2020 nicio excepţie de la purtarea măştii, i-aţi îmbotniţat pe toţi cei 2,5 milioane elevi, cu toate că aţi fi putut aplica acea prevedere din Legea educaţiei naţionale care permite organizarea unei clase de cel puţin 12 elevi pentru cei din învăţământul primar, în acest fel aţi fi putut elimina obligativitatea purtării măştii de protecţie măcar pentru copiii de 6 ani, în număr de 150.000. Nu s-a întâmplat acest lucru pentru că nu iubiţi copiii şi nu vă pasă de sănătatea şi viitorul acestei naţiuni!

Folosirea în exces a dezinfectanţilor şi a altor produse chimice în spaţiile de învăţământ nu face altceva decât să crească riscul îmbolnăvirii a mii de copii de boli autoimune, cum ar fi de exemplu alergiile şi astmul bronşic. În prezent, unul din patru copii suferă de o boală alergică, iar un milion de români suferă de astm bronşic. Nici în acest caz nu aţi dispus măsuri de verificare a conformităţii produselor biocide şi a altor substanţe chimice care se folosesc în şcolile din România începând cu data de 14 septembrie 2020. Nu aţi binevoit să ţineţi cont de constatările privind toxicitatea dezinfectanţilor de mâini făcute de instituţiile cu responsabilităţi în domeniul protecţiei consumatorilor din Franţa (Direction Generale de la Concurrence, de la Consommation et de la Repression des Fraudes), Marea Britanie (Office of for Product Safety & Standards. Department for Business, Energy & Industrial Strategy) şi Danemarca (Danish Safety Technology Authority), constatări prezentate în cadrul notificărilor făcute de aceste instituţii pe platforma Comisiei Europene Safety Gate.

Având în vedere cele mai sus prezentate, Mişcarea civică pentru o şcoală normală, vă solicită să abrogaţi de îndată din Ordinul comun nr. 5487/1494/ 4 septembrie 2020 dispoziţiile legale referitoare la obligativitatea folosirii măştii de protecţie respiratorie în unităţile de învăţământ preuniversitar, precum şi folosirea dezinfectanţilor, apa şi săpunul fiind suficiente ca măsuri de igienă necesare combaterii bolilor infectocontagioase.''

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. SCOALA fara Masca

    pentru GURA CASCA! 

    Obiectiile formulate de Asociatia Pro Consumatori referitoare la masti si dezinfectanti in scoli sunt pertinente.

    Dupa cum si ziarul Bursa a consemnat in trecut, 8 din 10 masti sunt "neconforme". Acest procent este revoltator, cu atat mai mult cu cat nu ni se explica daca neconforme inseamna ineficiente sau toxice (prin natura fibrelor si substantelor folosite). 

    In plus, dezinfectarea este acum sport national. Toate dezinfectantele sunt substante extrem de toxice (biocide). Fara o dozare si aerisire corespunzatoare, aceste substante sunt incompatibile cu viata. 

    Aud frecvent formularea: "am folosit dezinfectant avizat de MS" ca sa justifice mirosul intepator rezultat in urma utilizarii. Avizat de MS nu inseamna "benefic omului". Inseamna ca e avizat pentru eficienta, adica sa ucida. Daca ucide doar patogeni sau si om, tine de doza si aerisire.

    Ce se intampla in perioada pandemiei este echivalent cu faptul ca ne-am pus un sac pe cap si refuzam sa tinem cont de legislatia anterioara care prevede norme clare pentru expunerea la substante chimice. 

    1. Neconforme înseamnă că nu protejează eficient împotriva infectării și impiedica o respiratie cat de cat acceptabila timp indelugat.

      Gândește-te numai că sunt făcute din material sintetic și respiri prin ele ore bune deci inhalezi și particule de sintetic.

      Măștile de oricare tip afectează sănătatea prin impiedicarea respiratiei normale 

    in Danemarca profesorii recomanda NEFOLOSIREA mastii in scoli . totusi intre epidemiologul sef al Suediei ( suedia are la ac ora 17 bolnavi la ati si un deces pe zi ) si nelu speculantul de masti , iau de bune ce spune primul .

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7319
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3448
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9563
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2435

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb