Guvernul a înfiinţat, recent, Agenţia pentru Serviciile Societăţii Informaţionale (ASSI), instituţie publică cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, care va implementa şi opera sistemele informatice ce furnizează servicii publice destinate guvernării electronice, informează Executivul. Agenţia va dezvolta şi opera sistemul e-guvernare, Sistemul electronic de achiziţii publice şi Sistemul informatic pentru atribuirea electronică a autorizaţiilor de transport internaţional rutier de marfă şi pentru atribuirea electronică a traseelor naţionale din programele de transport prin serviciile regulate judeţene, interjudeţene limitrofe şi interjudeţene. De asemenea, ASSI va asigura reglementarea activităţilor specifice furnizării serviciilor de guvernare prin mijloace electronice, în condiţiile legii, implementarea, coordonarea şi operarea la nivel naţional a sistemelor informatice şi de comunicaţii proprii în scopul furnizării serviciilor destinate guvernării electronice. Totodată, Agenţia va audita, la cerere, performanţa aplicaţiilor şi sistemelor informatice destinate furnizării de servicii publice prin mijloace electronice şi va selecta procesatorii de plăţi on-line cu card în cadrul proiectului "Ghişeul virtual de plăţi". ASSI va realiza, de asemenea, cercetări, studii, analize, sinteze, activităţi de proiectare şi cursuri de pregătire privind domeniile sale de activitate şi poate acorda consultanţa de specialitate pentru instituţii şi organizaţii naţionale, regionale şi internaţionale. Agenţia poate încheia convenţii, protocoale, înţelegeri cu instituţiile din ţară care au atribuţii în domeniu şi cu instituţiile similare din străinătate, în condiţiile legii şi va întocmi rapoarte anuale asupra activităţii proprii, pe care le supune spre aprobare ministrului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei. Agenţia pentru Serviciile Societăţii Informaţionale este condusă de un preşedinte, ajutat de doi vicepreşedinţi, care sunt numiţi şi revocaţi prin ordin al ministrului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei. Numirea în funcţie atât a preşedintelui, cât şi a celor doi vicepreşedinţi se realizează în urma susţinerii şi promovării unui concurs, în condiţiile legii. Veniturile proprii ale ASSI se asigură din următoarele surse: tarife aferente sistemelor informatice pe care le administrează şi operează în condiţiile legii, precum şi din tarife pentru activităţile desfăşurate în domeniul său de activitate, la care se adaugă credite şi donaţii.
ASSI va opera sistemele informatice ce furnizează servicii publice destinate guvernării electronice
C.P.
Ziarul BURSA #Companii #IT / 2 iulie 2007