ASTĂZI: Acţiuni de protest în faţa Tribunalului Bucureşti împotriva deciziei de clasare a dosarului 10 August

A.P.
Miscellanea / 3 martie 2021

sursa: Facebook

sursa: Facebook

Mai multe grupuri şi asociaţii civice au anunţat că vor organiza miercuri, în faţa Tribunalului Bucureşti, un protest în legătură cu decizia acestei instanţe de a nu redeschide ancheta în dosarul "10 august", transmite Agerpres.

De asemenea, reprezentanţii asociaţiilor civice anunţă că vor da România în judecată la CEDO.

"Ne vedem miercuri, 3 martie, de la orele 18,00, în faţa Tribunalului Bucureşti pentru a transmite următorul mesaj: 'Ruşine Justiţia Română! Ne vedem la CEDO! Comunitatea Declic va lua toate măsurile legale pentru a ne îndrepta la CEDO împotriva României pentru modul injust în care a oprit cercetările şi pedepsirea vinovaţilor în dosarul "10 august". Tribunalul Bucureşti a respins cererea de redeschidere a anchetei "10 august". Vinovaţii au scăpat astfel de cercetare, după ce sute de persoane au fost gazate şi bătute. Vom păstra distanţare socială şi vom respecta normele în vigoare pentru prevenirea efectelor pandemiei de COVID-19. Societatea civilă dezaprobă modul în care ancheta "10 august" a fost ucisă din faşă. Dosarul a fost închis definitiv, deşi DIICOT nu a făcut o anchetă corectă. Niciun martor şi nicio persoană vătămată nu au fost audiate de procurori, iar o parte din probele tehnice nu au fost cerute. În aceste condiţii, închiderea cercetărilor nu poate fi decât abuzivă", se arată într-un comunicat al Comunităţii Declic.

La manifestaţie şi-au anunţat participarea mai multe organizaţii şi grupuri civice, printre care "Corupţia ucide", "Iniţiativa România", "Declic", "Evoluţie în Instituţie", "Geeks For Democracy", "Rezistenţa", "Reset Iaşi" şi Braşovul Civic, detaliază Agerpres.

Marţi, Tribunalul Bucureşti a respins solicitarea DIICOT de redeschidere a anchetei împotriva foştilor şefi ai Jandarmeriei în dosarul "10 august".

Decizia instanţei, care este definitivă, a fost luată de judecătoarea Daniela Isabela Miheţ.

Practic, prin această decizie, dosarul a fost clasat, iar foştii şefi ai Jandarmeriei nu vor fi urmăriţi penal pentru intervenţia împotriva manifestanţilor la mitingul din Piaţa Victoriei din august 2018.

Iniţial, în iunie 2020, DIICOT a clasat dosarul privind protestul din 10 august 2018, atât partea în care au fost cercetaţi şefii Jandarmeriei, cât şi sesizarea privind o tentativă de lovitură de stat.

În urma acestei decizii, au scăpat de acuzaţii colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, fost prim adjunct al Jandarmeriei Române; maiorul Laurenţiu Cazan, fost director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti; colonelul Cătălin Sindile, fost şef al Jandarmeriei Române; comisarul şef de poliţie Mihai Dan Chirică, fost secretar de stat pentru relaţia cu prefecţii din MAI.

Ulterior, în august 2020, fostul procuror-şef al DIICOT Giorgiana Hosu a infirmat parţial soluţia de clasare a dosarului "10 august" şi a dispus redeschiderea urmăririi penale în cazul foştilor şefi din Jandarmerie. Aceştia urmau să fie cercetaţi pentru abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. pai deja stim ca traim intr un lagar ...Romania....statul politienesc, plin de masini de militieni si jandarmi, oriunde si oricind....o tara cu populatie preponderent formata din militieni, jandarmi, mascati,politie militara, judecatori,procurori, securisti.......si foarte multe birouri in cadrul DGRPF-URILOR din toata tara cu inspectori fiscali care monitorizeaza miscarile de bani a persoanelor fizice si care emit Decizii de impunere false pe banda rulanta....ca dl. inspector Banciu Iulian din Anaf Galati, el unul care nu si-a putut justifica sumele de bani din banci dar protejat de PDL, el e mare verificator de averi la persoane fizice.

    Au inviat terfelistii,ca suntem din cauza lor in dictatura mai rau ca pe vremea lui ceasca nu spun nimic ,ca protejati lor fura ca in codru tac malc,intr o tara normala toti derbebei din Piata Victoriei acum erau la puscarie

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb