LIVE - VIDEO Conferinţa Forumul Investitorilor - 2025: Provocările şi oportunităţile anului - ediţia a IV-a -

Piaţa de Capital / 24 februarie



Actualizare - Dan Dascăl, director general al BT Asset Management: "Numărul investitorilor în fondurile mutuale poate ajunge la 2 milioane în următorii doi ani"

Fondurile de investiţii deschise reprezintă o oportunitate facilă pentru cetăţenii care vor să economisească pe termen lung, potenţialul industriei de asset-management din ţara noastră fiind unul uriaş, susţine Dan Dascăl, Director General al BT Asset Management.

Dan Dascăl a arătat: "Este important să economisim pe termen lung în fondurile de investiţii. Vreau să subliniez avantajele pe care clienţii le au adoptând un plan de economisire pe termen lung. Evident, când ne referim la investitori, ne referim şi la clienţii existenţi deja care au prins, au învăţat acest produs, dar bineînţeles că ne referim şi, în primul rând, la investitori noi, pentru că potenţialul este foarte mare. Industria noastră încă nu are un milion de conturi de investiţii. Ne apropiem de acest număr, dar potenţialul este mult mai mare în România. Aş putea spune că, prin prisma numărului de investitori, se poate dubla această cifră în mai puţin de doi ani, adică 2 milioane de investitori în fonduri mutuale. Industria de asset-management este undeva sub 2%. Activele fondurilor de investiţii deschise din România se cifrează undeva sub 2% din Produsul Intern Brut, spre deosebire de Ungaria, unde avem double-digit, nu foarte mare, dar peste 10%. Deci potenţial este foarte mult. Procentul redus de la noi nu este din cauza faptului că educaţia financiară a românilor este mai precară decât în Ungaria. Poate pur şi simplu este o categorie de investitori care vor să înţeleagă mai mult produsele de investiţii".

Domnia sa a precizat că "nu e atât de dificil să explicăm oamenilor ce trebuie să facă şi că perspectivele sunt foarte bune pentru industria de asset-management".

Dan Dascăl a adăugat: "Activele fondurilor de investiţii deschise din România cumulează undeva în jur de 26 miliarde lei, valoare maximal istorică, dar totuşi, dacă este să comparăm cu alte active - cum sunt la Pilonul II de Pensii sau cu cuantumul depozitelor populaţiei la bănci la vedere - suma este foarte mică. Populaţia începe să conştientizeze că poate să facă şi investiţii. A trecut de la faza achiziţiei de imobiliare, şi acum cumpără titluri de stat, pune banii în fonduri de investiţii şi în investiţii pentru care nu e nevoie să ai foarte mulţi bani. Poţi să pui sume care nu fac diferenţa în bugetul zilnic al unei familii, să îţi faci un plan de economisire, prin alocarea a 5% sau 10% din bugetul lunar al unei familii. La început probabil că nu se simte prea mult, dar după cinci ani, pe baza performanţelor oferite de fondurile de investiţii, se va strânge o sumă considerabilă, cu care te poţi gândi deja să faci ceva cu ea".

(G.M.)

---

Actualizare - Bogdan - Liviu Florea, Connections Consult: "O variantă de creştere a numărului de emitenţi şi a lichidităţii - un fond de investiţii suveran"

O variantă de creştere a numărului de emitenţi şi implicit a lichidităţii, evident cu şanse de realizare pe termen lung, care ar aduce cumva şi efecte colaterale de consolidare a industriei tehnologiei informaţiei în România şi ne-ar putea plasa măcar ca un lider regional, este posibilitatea ca statul român, prin diverse instituţii, precum Ministerul de Finanţe sau Ministerul Digitalizării, să constituie un fond de investiţii suveran, este de părere Bogdan - Liviu Florea, CEO şi fondator al Connections Consult.

Domnia sa afirmă: "Statul să folosească una dintre instituţiile acestea, dar cu precădere pentru stimularea dezvoltării start-up-urilor, în aşa fel încât să nu mai ajungem în situaţia în care marea majoritate a start-up-urilor de tehnologie să plece afară să caute finanţare (venture capital) în Londra sau New York. Chiar şi pentru faze ulterioare de investiţii ar fi absolut suficientă o finanţare din partea statului român, cu anumite obligaţii din partea companiei - să păstreze profitul în România şi să se listeze la BVB".

(V.R.)

---

Actualizare - Răzvan Mihăescu, investitor: "Tarifele aplicate importurilor reprezintă un catalizator pentru inflaţie în Statele Unite"

Taxele vamale şi tarifele aplicate importurilor reprezintă un catalizator pentru inflaţie în Statele Unite, motiv pentru care Rezerva Federală va menţine probabil o politică monentară mai restrictivă, spune Răzvan Mihăescu, investitor.

În opinia sa, politica fiscală mai expansivă şi reglementarile relaxate ale administraţiei Trump pot avea impact pozitiv asupra economiei şi performanţei financiare a companiilor listate în SUA.

"Evaluările sunt destul de ridicate pe piaţa din Statele Unite, mai ales pentru companiile din segmentul big-cap (n.r. companii cu evaluări bursiere ridicate), astfel încât putem vedea o tranziţie către small/mid cap (n.r. companii cu evaluări bursiere medii/reduse)", a mai afirmat Răzvan Mihăescu.

În plan intern, investitorul consideră că, în ciuda majorărilor în domeniul fiscalităţii, consumul se va menţine la niveluri ridicate şi va rămâne principalul catalizator pentru creşterea economică.

"Deficitul bugetar şi nevoia României de finanţare va constrânge BNR să menţină dobânzile ridicate", mai spune Răzvan Mihăescu, care vizează serviciile financiare şi consumul drept sectoare de investiţii în acest an.

A.I.

---

Actualizare - Răzvan Topa, XTB România: "Incertitudinea defineşte anul 2025"

Incertitudinea şi prudenţa din partea investitorilor sunt elementele care definesc anul 2025, a afirmat Răzvan Topa, Senior Strategist & Partnership Manager XTB România.

"Vedem o tendinţă de deglobalizare, tensiuni comerciale şi politice. Am avut alegeri în Germania şi pot spune că impactul asupra burselor a fost aşteptat, pentru că victoria partidului conservator a fost un semnal pozitiv şi de stabilitate pentru pieţe pe termen scurt. Dar pe termen lung nu ştim cum acest lucru va afecta economia Germaniei şi companiile din acea ţară. Un alt element pozitiv pentru burse a fost şi faptul că Donald Trump a primit un vot de încredere, dar pe termen lung nu ştim cât de uşor se vor implementa promisiunile pe care le-a făcut; reducerea impozitului pe venituri şi pe profituri", a spus Răzvan Topa.

Reprezentantul XTB a adăugat: "Pieţele europene sunt ceva mai ieftine în comparaţie cele din SUA unde, chiar secretarul apărării a anunţat reducerea cu 8% la bugetului de apărare. Economia Statelor Unite şi companiile de acolo am putea spune că sunt mai degrabă defensive, mă refer la cele mari din domeniile energetic, alimentar, pe când în Europa putem să ne îndreptăm către sectorul apărării".

A.I.

---

Actualizare - Stere Farmache, Preşedintele Directoratului Fondul Român de Contragarantare: "Indicatorul esenţial pentru orice bursă este lichidiatea"

Lichiditatea este indicatorul principal de performanţă pentru orice bursă. Toată lumea lucrează să crească lichiditatea iar ea însumează, de fapt, toate eforturile pe care le face o bursă, declară Stere Farmache, Preşedintele Directoratului Fondul Român de Contragarantare.

"Lichiditatea este indicatorul principal de performanţă pentru orice bursă. Toată lumea lucrează să crească lichiditatea iar ea însumează, de fapt, toate eforturile pe care le face o bursă. Când ai lichiditatea înseamnă că le ai pe toate" a afirmat acesta.

---

Actualizare - Cosmin Păunescu, ASF: "Prioritar pentru noi este asigurarea stabilităţii financiare a intermediarilor"

ASF şi-a dezvoltat mecanismele de supraveghere a pieţei de capital şi nu au mai fost înregistrate defaulturi, a afirmat, Cosmin Păunescu, Şef Serviciu Supraveghere Prudenţială, Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Cosmin Păunescu a declarat: "Prioritar pentru noi este asigurarea stabilităţii financiare a intermediarilor pentru că oamenii trebuie să ştie că intermediarii locali sunt bine capitalizaţi, oamenii trebuie să ştie că îşi vor primi înapoi instrumentele sau banii dacă le încredinţează. Noi suntem conştienţi de răspunderea care ne revine. Eu şi colegii mei încercăm să prevenim, să nu se ajungă la default, încercăm să nu ajungem la măsuri vizibile pentru că acestea înseamnă că ele sunt deja post-factum. Am intervenit ori de câte ori trebuia capitalizat un intermediar înainte să fie nevoie de astfel de situaţii. Nu am mai avut default-uri".

Reprezentantul ASF a arătat că, deşi acum se vorbeşte despre volatilitate, de tensiuni geopolitice, de incertitudine economică, până la urmă este o perioadă normală de piaţă, o perioadă în care apar multe oportunităţi pentru investitori.

Cosmin Păunescu a adăugat: "Din nefericire, vorbind despre bursă, în aceste situaţii în care lucrurile sunt incerte, e oarecum spectaculos să vezi indicii roşii pentru a face o ştire pentru presa mainstream. Importanţa pieţelor de capital este în sfârşit văzută şi la nivelul Comisiei Europene ca o prioritate a noului mandat. Avem cifrele care au rămas cam la fel de zeci de ani: 30% finanţare a economiei europene prin piaţa de capital, 60% în SUA. Aţi văzut decalajele de dezvoltare. Poate că există o corelaţie cu finanţarea respectivă, chiar dacă nu o putem demonstra ştiinţific. Fără doar şi poate piaţa de capital reprezinta sursa de finanţare pentru economia locală, o sursă de finanţare facilă pentru companiile aflate la început de drum, o finanţare mai puţin birocratică decât cea bancară atunci când mecanismele sunt bine stabilite şi trebuie să profităm de ea".

Referitor la Uniunea Pieţelor de Capital, domnia sa a precizat că discuţiile au rămas aceleaşi precum cele din urmă cu 15 ani, dar că speră că piaţa de capital la nivel european se va întări, aşa cum îşi propune Comisia Europeană.

Cosmin Păunescu a spus: "Sperăm totodată să se înţeleagă că o piaţă de capital europeană puternică nu înseamnă doar standardizare, nu înseamnă doar mai multe instituţii unice la nivel european, poate înseamnă multe riscuri cu mai puţine contrapărţi centrale, ci înseamnă şi o piaţă de capital naţională puternică. Trebuie să înţelegem că pieţele naţionale trebuie dezvoltate în egală măsură şi să găsim un mix de politici la nivel naţional. Am avut un prim pas cu impozitarea. Avem titlurile de stat Fidelis care din fericire aduc 20% de investitori către Bursă, numărul investitorilor s-a triplat în ultimii trei ani. 30% reprezintă creşterea pe numărul de investitori de fonduri. Sunt toate premisele pentru ca lumea să vadă în piaţa de capital o oportunitate".

Reprezentantul ASF s-a referit şi la necesitate reducerea birocraţiei în domeniul pieţei de capital.

Cosmin Păunescu a precizat: "Pe cadrul legislativ, în ultimii 15 ani am avut o efervescenţă mult prea mare faţă de Europa. Am ajuns de la principii generale la nivelul directivelor până la norme de funcţionare la nivel de procedură a entităţilor dată prin regulamente delegate europene şi asta nu este tocmai normal. Nu este normal nici pentru că nu asigură o proporţionalitate corectă între statele dezvoltate şi ţări ca ale noastre, care au avut totuşi o pauză de 50 de ani pe bursă şi nu poţi să le aduci la acelaşi nivel în câţiva ani fără să le laşi în creştere. Sper ca debirocratizarea să fie pusă în practică pentru că se pare că acest proces impietează creşterea pieţei de capital".

(G.M.)

---

Marius Adrian Moldovan, Preşedintele executiv al Transilvania Investments: "Singura certitudine în 2025 este incertitudinea"

Singura certitudine pentru anul 2025 dar şi pentru anii care vor urma vor fi incertitudinile, pornind de la administraţia prezidenţială a Statelor Unite ale Americii care încearcă să provoace prin declaraţii şi iniţiative zilnice care pun o mare presiune atât pe Europa cât şi pe instituţiile americane, afirmă Marius Adrian Moldovan, Preşedintele executiv al Transilvania Investments.

"Singura certitudine pentru anul 2025 dar şi pentru anii care vor urma vor fi incertitudinile, pornind de la administraţia americană care încearcă să provoace prin declaraţii şi iniţiative zilnice care pun o mare presiune atât pe Europa, pe Trezoreria americană, angajaţii din sistemul public american şi pe zonele de conflict. Este clar că suntem într-un climat de mare incertitudine care vine în contextul în care volatilitatea este redusă iar toată lumea este în expectativă" declară acesta.

---

Actualizare - Gabriel Ţecheră: "Luna februarie a acestui an a fost una foarte slabă pentru lichiditate"

Luna februarie a acestui an a fost o lună foarte slabă din punct de vedere al lichidităţii, datorat, în principiu, nivelului de incertitudine cauzată de actualul context geopolitic, este de părere Gabriel Ţecheră, Gabriel Ţecheră, Director de Guvernanţă Corporativă şi Relaţii Investitori, Transport Trade Services.

"Luna februarie din acest an a fost foarte slabă din punctul de vedere al lichidităţii iar asta vine dintr-un nivel foarte ridicat de incertitudine. Chiar nu ştim în ce direcţie merge corabia şi până nu se arată nişte semne, investitorii sunt în aşteptare. Evident, că dacă într-un astfel de peisaj, statul şi-ar lua rolul în serios şi ar privatiza mai mult" a declarat acesta.

---

Actualizare - Mihai Căruntu: "Dacă nu vom reuşi să dezvoltăm piaţa în următorii 3-5 ani, atunci capitalurile fondurilor de pensii vor fi investite în state membre UE"

Provocarea principală a bursei noastre de valori vizează iniţierea operaţiunilor de piaţă, majorările de capital, efortul mai ridicat în cadrul companiilor existente şi aducerea de noi companii la BVB, precum şi economisirea internă dinspre fondurile mutuale şi fondurile de pensii către clienţi externi.

Printre altele, specialistul a menţionat că, din anul 2021, nu a mai fost listată nicio companie antreprenorială. "Reforma fondurilor de pensii a fost un lucru foarte bun, fondurile de pensii au 7 miliarde de euro în acţiuni, din care 95% în Bursa de la Bucureşti. (...) Partea goală a paharului este că majoritatea free float-ului marilor companii listate se află în fondurile de pensii - cele mai multe în Pilonul 2. Bazinul de emitenţi listaţi nu va permite fondurilor de pensii să continue şi vor fi nevoiţi să iasă. Astfel că, dacă nu vom reuşi să dezvoltăm piaţa în următorii 3-5 ani, atunci aceste capitaluri vor fi investite în state membre UE", este de părere Mihai Căruntu, Vicepreşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România.

E.O.

---

Actualizare - Pavel-Casian Niţulescu, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Energiei: "86% din bugetul ministerului a fost alocat strict pentru investiţii"

Asigurarea unei energii sigure, accesibile şi curate devine unul dintre cele mai importante obiective în perspectiva următorilor ani, iar pentru acest lucru este nevoie de investiţii, a precizat Pavel-Casian Niţulescu, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Energiei.

Pavel Niţulescu a arătat: "Având în vedere schimbările profunde care se petrec la nivel global şi european este necesară implementarea strategiilor care ne direcţionează eforturile pentru atingerea principalelor obiective sectoriale, printr-o structurare strategică a investiţiilor prioritare. Ministerul Energiei a alocat 86% din bugetul propriu strict pentru investiţii, prin cele două instrumente de finanţare - Fondul de Modernizare şi PNRR -, în cuantum de aproximativ 13,5 miliarde lei. Acţiunile noastre concrete vizează dezvoltarea sectorului energetic, modernizarea lui şi creşterea rezilienţei. Credem în dezvoltarea acestui sector care este prioritar pentru asigurarea competitivităţii economice şi la fel de important pentru asigurarea bunăstării cetăţenilor. Demersurile viitoare se vor îndrepta către atragerea investiţiilor în sectorul energetic şi de elaborarea unor reglementări strategice care să faciliteze acest lucru pentru a crea un climat investiţional prielnic pentru toţi partenerii noştri externi".

Reprezentantul Ministerului Energiei a oferit şi câteva exemple de investiţii cum ar fi modernizarea Centralei de la Mintia, "care se va concretiza cu o formă parţială de livrare de energie în bandă, centrală care va fi cea mai mare capacitate de producţie a energiei pe gaze din Europa".

Pavel Niţulescu a adăugat: "Alte exemple sunt centrala de cogenerare de la Năvodari, care va fi finalizată în anul acesta, centrala de la Iernut, precum şi alte investiţii mai mici cum sunt CET-urile. Măsurile de investiţii sunt sigure, din punctul de vedere al Ministerului Energiei. De exemplu, pentru noile capacităţi de producţie a energiei, cu sau fără stocare, avem pe măsura 1, din cele peste 590 milioane euro, 457 milioane euro alocate pentru 290 proiecte pentru care s-a semnat finanţarea. Aceste proiecte vor fi implementate şi plătite începând cu anul curent, 2025. În ceea ce priveşte măsura 3- privind dezvoltarea capacităţilor de producţie combinată, energie termică şi energie electrică, acele CHP-uri pe gaz flexibile şi de înaltă eficienţă, avem patru contracte semnate şi vor începe plăţile pentru care există o alocare de 388 milioane euro. O altă măsură de investiţii - 5- priveşte partea de eficienţă energetică şi sprijină investiţiile în modernizarea şi monitorizarea corectă a consumului de energie la nivelul operatorilor economici în vederea eficientizării consumului. Aici sumele alocate se ridică la 46 milioane euro pentru 48 de contracte".

(G.M.)

---

Actualizare - Gheorghe Piperea: "Jumătate din suma pentru reconstrucţia Ucrainei ar trebui să treacă prin România"

Europarlamentarul Gheorghe Piperea consideră că 250 miliarde euro, adică jumătate din suma prevăzută pentru reconstrucţia Ucrainei, ar trebui să treacă prin ţara noastră.

"Pentru reconstrucţia Ucrainei se vorbeşte despre o sumă de 500 miliarde euro, iar România ar trebui să fie un actor cheie în acest efort de reconstrucţie, ceea ce înseamnă investiţii. Cred că cel puţin jumătate din această sumă ar trebui să treacă prin România, deoarece suntem ţara care a ajutat cel mai mult Ucraina, dupa Polonia. Deocamdată nu avem dezvoltată industria materialelor de construcţie, industria metaliferă, şi trebuie să le refacem. Apoi, din punct de vedere al potenţialului de investiţii trebuie spus că ne aşteaptă un program al UE de aproape 300 miliarde euro - Global Gateway, care se referă la tipuri de investiţii în state terţe, cu garanţii de la UE, de la statele membre şi de la BEI şi care se adresează în principal statelor africane şi celor din America de Sud. Este o oportunitate pe care ar trebui să o vadă şi autorităţile din România şi să o preia din mers", a spus Gheorghe Piperea.

---

Actualizare - Petr Koblic, FESE: "În Europa, trebuie să ne concentrăm pe creşterea şi competitivitatea companiilor"

Cred că aproape toată lumea înţelege că noi, în Europa, trebuie să ne concentrăm mai mult pe creşterea şi competitivitatea companiilor europene, spune Petr Koblic, membru în boardul Federaţiei Burselor de Valori Europene (FESE), director gneral al Bursei din Praga, subliniind: "Cred că acest lucru nu poate fi făcut fără crearea unei pieţe de capital mai solide. Nu mă gândesc la o singură bursă, un singur CSD, un singur CCP. Cei care nu înţeleg problema în detaliu încearcă să găsească soluţii uşoare, dar nu există soluţii uşoare. Va fi un lucru dificil. Trebuie să creăm un mediu de capital european unic. Comisia Europeană o numeşte uniune a pieţelor de capital şi investiţiilor. Pe această piaţă există loc pentru diverşi jucători, pentru pieţe locale, regionale, pentru burse mari, pentru infrastructura pieţei de capital. Dar,ce trebuie să facem? Trebuie să unificăm mult mai multe reglmentări decât am făcut până acum. Există încă un gap între Uniunea Europeană şi, de exemplu, Statele Unite legat de cum poate fi accesat capitalul de către companiile europene".

(V.R.)

---

Actualizare - Ioannis Tsakiris, Banca Europeană de Investiţii: "România este o destinaţie-cheie pentru investiţii, iar noi suntem aici pentru a-i susţine ambiţiile"

Contextul internaţional este într-o continuă schimbare dar Banca Europeană de Investiţii este angajată pentru susţinerea succesului României, a spus Ioannis Tsakiris, Vicepreşedintele BEI.

"Voi vizita Bucureştiul în luna martie pentru a anunţa rezultatele Grupului BEI din 2024 în România şi noile investiţii în energie verde, transport şi eficienţă energetică. Mesajul nostru este simplu: România este o destinaţie-cheie pentru investiţii, iar noi suntem aici pentru a-i susţine ambiţiile", a afirmat Ioannis Tsakiris.

Domnia sa a adăugat: "Securitatea şi stabilitatea economică a Europei sunt profund interconectate. Securitatea Ucrainei reprezintă securitatea Europei, iar BEI susţine ferm Ucraina pe drumul său către Europa şi către reconstrucţie. Tensiunile comerciale continuă să fie un motiv de îngrijorare, dar noi susţinem comerţul global echitabil, bazat pe reguli. Doamnelor şi domnilor, acesta este un moment definitoriu pentru România, Europa şi investitorii globali. Provocările care ne aşteaptă sunt semnificative, dar, prin investiţiile potrivite, o viziune strategică şi parteneriate puternice, putem contura un viitor de stabilitate şi prosperitate. Grupul BEI rămâne un partener pe acest drum şi împreună, putem transforma incertitudinile de astăzi în oportunităţile de mâine".

(A.I.)

Actualizare - Corina Creţu: "Ne-am complicat singuri când s-a făcut PNRR"

Autorităţile noastre s-au complicat foarte mult când a fost făcut Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), consideră fostul comisar european Corina Creţu, Preşedintele Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP). Domnia sa a declarat: "PNRR nu este o situaţie foarte confortabilă pentru România, ne-am complicat singuri când am întocmit acest Plan. Am fost şocată să văd cum o ţară se angajează la nişte lucruri pe care ştie că este foarte greu să şi le asume. Nu cunosc niciun caz în care vreuna din cele 27 de ţări să-şi fi pus salariile şi pensiile în PNRR. Nicăieri în lume nu există aşa ceva...nimeni nu-şi pune ca jalon acest lucru. PNNRR-ul Austriei are două pagini - tranziţia verde şi digitalizarea. Noi nu mai avem flexibilitate...am impresia că nimic din ceea ce facem nu e bine...".

Printre altele, Corina Creţu susţine că începem să vorbim prea târziu despre reconstrucţia Ucrainei: "Sunt foarte multe ţări, întreprinderi, alianţe care vorbesc de ani de zile despre acest lucru. Noi nu avem o strategie de ţară în ceea ce priveşte modul în care vom participa la reconstrucţia Ucrainei. De foarte mulţi ani, culorile politice nu prea mai contează. (...) Şi ţările din est devin fragmentate (...) nu mai avem aceeaşi deschidere, aceiaşi prieteni, ţările au devenit mult mai egoiste".

(E.O.)

---

Actualizare - Radu Hanga, BVB: "Dependenţa de capitalul local va creşte"

Lumea care se profilează va fi tot mai puţin globală, astfel încât dependenţa economiei ţării noastre de capitalul local va creşte, a afirmat Radu Hanga, Preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Reprezentantul BVB a spus: "Cred că evoluţia pieţei de capital în 2025 va fi caracterizată de volatilitate. De asemenea, cred că va continua trendul pe care-l vedem în ultimii ani, adică un focus tot mai mare pe piaţa locală. Unul dintre cele mai bune lucruri pe care-l vedem în ultimii ani este creşterea contribuţiei investitorilor de retail la bursă".

Radu Hanga a adăugat: "Cred că lumea care se profilează va fi tot mai puţin globală, trend pe care-l vedem de ceva vreme. O lume în care lanţurile de aprovizionare sunt rupte, ceea ce probabil va fi caracteristic şi pentru circulaţia fluxurilor de capital. Probabil capitalul nu se va mai mişca la fel de liber precum am fost obişnuiţi, ceea ce înseamnă că dependenţa de capitalul local va creşte şi vom depinde mult mai mult de piaţa locală. La bursă trebuie să continuăm efortul de a creşte vizibilitatea şi participarea românilor la piaţă. Iar aspectul pozitiv al unei lumi mai fragmentate este faptul că probabil vizibilitatea şi importanţa companiilor locale va creşte. Noi ca bursă dorim să ne poziţionăm drept platformă care susţine dezvoltarea companiilor locale".

(A.I.)

---

Actualizare - Maria-Gabriela Horga, Preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital a Senatului: "Actualul context global poate aduce provocări pentru care trebuie să fim pregătiţi"

Piaţa de capital a avut o perioadă foarte bună în ultimii ani, cu randamente ridicate, însă, actualul context geopolitic atât la nivel european cât şi global, poate aduce, după sine, o serie de provocări pentru care trebuie să fim pregătiţi, declară Maria-Gabriela Horga, Preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital a Senatului.

"Piaţa de capital a avut în ultimii ani o perioadă bună, o perioadă cu randamente ridicate, dar nu putem ignora acum atât contextul global, contextul european şi o serie de provocări care apar, iar pentru asta, trebuie să fim pregătiţi. În primul rând, trebuie să fim pregătiţi din punct de vedere al provocărilor care apar la nivel european pentru că se vorbeşte deja de o uniune a economiilor şi investiţiilor şi de uniunea competenţelor şi trebuie să facem faţă acestor provocări noi. În ultima perioadă am avut o serie de adaptări ale legislaţiei, astfel încât să reglementăm mai flexibil şi să încurajăm atât investiţiile cât şi listările pe piaţa de capital" a declarat aceasta.

---

Actualizare - Ştefan Nanu, DGTDP: "Dobânzile mari la care ne împrumutăm sunt rezultatul unor politici bugetare super-relaxate"

Dobânzile mari la care ne împrumutăm sunt, din păcate, rezultatul unor politici bugetare super-relaxate, este de părere Ştefan Nanu, Directorul General al Direcţiei Generale Trezorerie şi Datorie Publică (DGTDP), care adaugă: "Noi trebuie să venim în linie cu ceea ce ne-am angajat faţă de Comisia Europeană şi trebuie să livrăm. Nu mai e posibil

să mergem cu devieri, aşa cum au fost anii trecuţi. Trebuie să stăm pe acest plan de ajustare pe termen mediu agreat cu Comisia şi să livrăm pentru o perioadă de timp ca să capitalizăm toate beneficiile. Mediile investiţionale sunt pozitive faţă de România, sunt mulţi investitori, sunt deja investitori super-sofisticaţi, care cer foarte mult de la emitenţi, numai că au nevoie de stabilitate, vor să vadă o stabilitate. Deja a fost prea multă incertitudine pe România".

Domnul Nanu subliniază: "Trebuie să ne ducem acum într-o perioadă de stabilitate şi de consecvenţă, să livrăm. Lucrul acesta ne va menţine şi ratingurile, care sunt extrem de importante. Apărarea investment grade-ului trebuie să fie un obiectiv în sine. Fără investment grade, cu toată aderarea viitoare la OECD, vom avea probleme din perspectiva costurilor de finanţare, din perspectiva accesării anumitor medii investiţionale".

(A.V.)

---

Actualizare - Gheorghe Piperea, europarlamentar: "Se pare că UE se implică într-un război comercial cu SUA"

Situaţia actuală este îngrijorătoare, în ciuda oportunităţilor care se deschid, deoarece la politica de taxe vamale a Administraţiei Trump, se pare că Uniunea Europeană a ales să răspundă cu creşterea taxelor vamale pentru SUA, afirmă europarlamentarul Gheorghe Piperea.

Gheorghe Piperea a precizat: "În loc de negociere, dezbatere, se pare că UE alege să răspundă la fel, prin creşterea unor taxe vamale, ceea ce înseamnă un război comercial. Cred că UE ar face o mare greşeală dacă se va implica într-un război comercial, mai ales acum când e implicată de 3 ani în războiul din Ucraina. Apoi, să amintim că tarifele comerciale au fost impuse de UE de mai bine de mai mulţi ani, când a stabilit taxe de import pentru tehnologia neprietenoasă cu privire la emisiile de carbon. Nu este vorba de taxă pe mediu sau poluare, ci de tarife comerciale. Consider că în acest moment, e nevoie de unitate şi solidaritate globală, dar şi de unitate şi solidaritate la nivelul UE. Uniunea Europeană este o piaţă de peste 460 milioane de oameni la care SUA nu îşi permite să renunţe aşa de uşor, deoarece UE are ce să ofere lumii. De aceea, consider că nu avem nevoie de acest gen de război comercial".

(G.M.)

---

Actualizare - Mihai Precup: "2025 - un an plin de provocări, dar şi de optimism şi stabilitate"

2025 este un an plin de provocări, dar şi de optimism şi stabilitate, este de părere Mihai Precup, Secretar de Stat la Cancelaria Primului Ministru. Acesta subliniază că, pentru 2026, se preconizează o creştere semnificativă a Produsului Intern Brut, în condiţiile unei evoluţii pozitive a salariului minim şi, deci, a creşterii puterii de cumpărare.

"Suntem parte din NATO, suntem parte din UE, peste 70% din produsele exportate merg în Uniunea Europeană, iar acesta este rezultatul faptului că am stat la masă cu ţări foarte puternice. Am avut o creştere fulminantă şi ne dorim să continuăm acest drum, ne dorim să stăm la masă cu cele mai puternice ţări".

Oficialul a reiterat ideea că sunt premize ca, anul viitor, să accedem la OCDE.

(E.O.)

---

Ziarul BURSA organizează "FORUMUL INVESTITORILOR - 2025: Provocările şi oportunităţile anului", eveniment ajuns la a IV-a ediţie, care va avea loc în data de 24 februarie 2025, începând cu ora 10:00, la Sheraton Bucharest, sala Platinum, din Calea Dorobanţilor nr. 5-7, Bucureşti.

Evenimentul va fi transmis, live, pe site-ul www.bursa.ro, pe contul de Facebook al ziarului BURSA, pe canalul de Youtube BURSA, precum şi pe conturile de Facebook ale partenerilor media.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9775
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5115
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3594
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7821
Gram de aur (XAU)Gram de aur441.8413

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb