Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte, astăzi, începând cu ora 16:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit unui anunţ al Administraţiei Prezidenţiale de săptămâna trecută, pe ordinea de zi a şedinţei este inclusă tematica referitoare la situaţia de securitate din Afganistan şi implicaţiile acesteia pentru România, informează Digi24.
Prim-ministrul Florin Cîţu a precizat vinerea trecută că discuţiile referitoare la o eventuală cotă de refugiaţi afgani în România vor avea loc în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) şi la nivelul Uniunii Europene, întrebat de presă pe acest subiect, conform Agerpres.
"În ceea ce priveşte o eventuală cotă de refugiaţi în România, aceste discuţii vor avea loc în primul rând la nivelul Comisiei, al Uniunii Europene şi după aceea vom discuta şi în România. Bineînţeles, vom discuta şi în şedinţa de CSAT de săptămâna viitoare", a arătat premierul într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Victoria.
MAE a anunţat duminică că a evacuat încă un român din Kabul, astfel numărul total al persoanelor cu cetăţenie română evacuate ajungând la 17.
Ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, s-au întâlnit, marţi, la sediul MApN, cu preşedintele Comitetului Întrunit al Statelor Majore din Republica Islamică Pakistan, generalul Nadeem Raza. Nicolae Ciucă i-a mulţumit generalului Raza pentru sprijinul "substanţial" acordat în misiunea de repatriere din Afganistan a cetăţenilor români, informează MApN.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.08.2021, 09:48)
Alogenul a terminat concediul si acum CSAT se intruneste de urgenta.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.08.2021, 13:05)
Pentru noi nu sunt bani,dar trebuie sa intretinem afganii