Compania internaţională din domeniul imobiliar, Aura Europe, va investi 25 milioane de euro într-un proiect rezidenţial la Piatra Neamţ care va însuma 232 de apartamente cu până la cinci camere inclusiv, a anuţat luni dezvoltatorul.
Proiectul Green Hills va fi situat în partea de sud a oraşului, se va întinde pe un teren cu o suprafaţă de peste 6.300 mp şi va fi format din patru blocuri, care însumează 232 de apartamente.
Potrivit dezvoltatorului, ansamblul rezidenţial Hills dispune şi de 232 de locuri de parcare supraterane şi subterane, precum şi de spaţii de depozitare pentru fiecare proprietar .
Construcţia a început în februarie, iar primele apartamente urmează să fie livrate în noiembrie 2009. Preţurile apartamentelor pornesc de la 56.000 euro pentru cele cu o cameră şi ajung până la 250.000 euro pentru cele cu cinci camere.
Aura Europe S.A. este un dezvoltator imobiliar cu sediul la Luxemburg, activ în ţările din Europa Centrală şi de Est, dar şi în Comunitatea Statelor Independente. Compania este condusă de Joseph Saliah şi Boaz Misholi, ambii cu o experienţă de peste 30 de ani în managementul companiilor publice, din domeniul imobiliar, dar şi din alte arii de business.
Aura Europe deţine operaţiuni într-o serie de ţări din estul Europei, printre care România, Ungaria, Kazahstan, Ucraina etc. În România, Aura Europe dezvoltă împreună cu compania GTC centrelele comerciale Galleria situate în mai multe oraşe, precum şi ansambluri rezidenţiale, dar şi centre de afaceri.