Australia renunţă la elicopterele MRH-30 Taipan

A.F.
Internaţional / 29 septembrie 2023

Australia renunţă la elicopterele MRH-30 Taipan

Armata australiană a anunţat azi că va abandona mai devreme decât era prevăzut flota sa de elicoptere MRH-30 Taipan, după accidentul în care a fost implicat unul dintre aceste aparate, în iulie, accident în care au murit patru soldaţi, informează AFP.

Cele circa 40 de elicoptere Taipan ale armatei australiene au fost imobilizate la sol în timpul anchetei asupra unui accident survenit în cursul unor exerciţii militare de noapte în largul insulelor Whitsunday.

Iniţial, aparatul trebuia să fie retras din serviciu la sfârşitul lui 2024. Elicopterele Taipan "nu îşi vor relua operaţiunile aeriene" înainte de această dată, a anunţat Ministerul Apărării australian într-un comunicat.

Guvernul australian a anunţat că va introduce în serviciu o nouă flotă de 40 de elicoptere UH-60M Black Hawk, de fabricaţie americană, dintre care trei şi-au început deja zborurile în septembrie.

"Cea mai mare prioritate a guvernului este securitatea şi binele populaţiei noastre", a declarat ministrul australian al apărării Richard Marles.

"Vom continua să susţinem familiile celor patru soldaţi care şi-au pierdut viaţa mai devreme anul acesta, precum şi întreaga comunitate de apărare", a subliniat Marles.

Responsabili australieni s-au plâns de aparatele Taipan de fabricaţie europeană, invocând dificultăţi de întreţinere şi de obţinere a pieselor de schimb.

Flota fusese deja imobilizată vreme de o lună anul acesta, după ce unul dintre elicoptere a suferit o pană la motor în timpul unui exerciţiu de antrenament, obligând echipajul să se paraşuteze în ocean.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3090
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0235
Gram de aur (XAU)Gram de aur443.5114

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb