Aversa a câştigat definitiv litigiul asupra unor terenuri

Ziarul BURSA #Companii / 10 decembrie 2015

Aversa a câştigat definitiv litigiul asupra unor terenuri

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis irevocabil admiterea recursului formulat de Aversa în dosarul de restituire coordonat de avocaţii Liviu şi Lucia Cherecheş, având ca obiect un lot de 17.860 mp, inclusiv câteva clădiri ale fabricii, din suprafaţa totală a terenului de aproape 100.000 de mp, potrivit unui comunicat al companiei.

În primăvară, Aversa Manufacturing, care a preluat fabrica de pompe în 2013, a formulat o plângere penală împotriva unui notar şi a avocaţilor Liviu şi Lucia Cherecheş, acuzând utilizarea unor certificate de moştenitor false şi frauduloase în cererea de restituire formulată împotriva Aversa SA.

Michael Topolinski, Preşedinte Aversa Manufacturing, a declarat: "Justiţia a prevalat şi suntem foarte mulţumiţi de această sentinţă. Curtea Supremă a reparat decizia greşită anterioară, mai ales că problema juridică în acest caz a fost destul de simplă. Acum putem să ne concentrăm pe dezvoltarea strategică a afacerii de pompe centrifuge şi să păstrăm cei 260 de angajaţi. Ne vom ocupa în continuare de anularea certificatelor de moştenitor false şi vom reda averea dobândită de Voinescu Alexandru Ioan, Voinescu Mircea şi Grozavescu Mandra Michaela celor cărora li se cuvine de drept".

Recent, Aversa Manufacturing avertizase că va trebui să închidă fabrica de pompe Aversa, dacă va pierde litigiul cu avocaţii Liviu şi Lucia Cherecheş.

Instanţele au stabilit, anul trecut, că Aversa Manufacturing a îndeplinit toate condiţiile licitaţiei pentru preluarea fabricii de pompe menţionate în caietul de sarcini din septembrie 2013, după ce licitaţia fusese contestată de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AVAS).

Aversa SA a fost în insolvenţă timp de şapte ani, după care a fost privatizată în septembrie 2013.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb