Aviz favorabil pentru Lucian Romaşcanu la Curtea Europeană de Conturi

A.B.
Miscellanea / 19 martie

Aviz favorabil pentru Lucian Romaşcanu la Curtea Europeană de Conturi

Comisia pentru control bugetar (CONT) a Parlamentului European a dat un aviz favorabil nominalizării lui Lucian Romaşcanu ca membru al Curţii Europene de Conturi din partea României, cu 22 de voturi pentru, două împotrivă şi cinci abţineri, conform unui anunţ publicat pe contul de X al comisiei, transmite Agerpres, de la care transmitem cele ce urmează.

Romaşcanu a fost audiat marţi de comisia CONT, care i-a evaluat competenţele ca viitor membru al Curţii, în conformitate cu cerinţele stabilite la articolul 286 alineatul (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Acesta prevede că membrii Curţii de Conturi trebuie să fie personalităţi din instituţiile de control financiar extern sau să deţină o calificare excepţională pentru această funcţie, asigurând totodată independenţa lor.

Comisia CONT emite un aviz recomandator către plenul Parlamentului European, iar votul final va avea loc în sesiunea plenară din perioada 31 martie - 3 aprilie. Avizul este consultativ, iar în trecut au existat candidaţi care s-au retras după un vot negativ al Parlamentului, conform sursei citate.

Ulterior consultării Parlamentului European, Consiliul va adopta lista membrilor, bazată pe propunerile fiecărui stat membru. Membrii Curţii de Conturi sunt numiţi pentru un mandat de şase ani, care poate fi reînnoit. Pe durata mandatului, aceştia nu pot exercita alte activităţi profesionale, remunerate sau nu, şi se angajează să respecte obligaţiile impuse, inclusiv pe cea de a acţiona cu onestitate şi prudenţă după încheierea mandatului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9775
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3806
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3588
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8128
Gram de aur (XAU)Gram de aur465.3330

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb