Avocaţii estimează scăderea numărului de firme nou-înfiinţate

F. A.
Companii / 27 iulie 2010

Noile reglementări privind înfiinţarea firmelor, corelate cu un al doilea an consecutiv de criză economică vor duce la o scădere cu cel puţin 20% a numărului firmelor noi, estimează avocaţii specializaţi în drept comercial, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

"Procedura de solicitare şi eliberare a documentelor pentru înfiinţarea unei societăţi comerciale s-a complicat şi în anumite condiţii poate duce la blocaje. Noua lege detaliază procedura de obţinere de la administraţia finanţelor publice a certificatului care atestă câte sedii sociale sunt situate la acea adresă. Din păcate, ordinul nu stabileşte şi procedura de radiere a sediilor din baza de date respectivă, motiv pentru care până la apariţia unei reglementări în acest sens, apartamentele în care s-au înregistrat sedii în conformitate cu noua procedură vor rămâne blocate întrucât în baza de date a administraţiilor financiare vor figura în continuare ca sedii sociale ale unor firme", a afirmat Simona Olteanu, Managing Partner la Scărlătescu Law Office.

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6544
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2472
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9694
Gram de aur (XAU)Gram de aur436.1308

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb