Axa Kiev Bruxelles Moscova via Washington

Este adevărat, politica mare nu se prea discută în public. Totuşi, liniştea care s-a aşternut în presa europeană după instalarea oficială a lui Victor Ianukovici în funcţia de Preşedinte al Ucrainei este prea de tot asurzitoare. Pînă şi alegerile comunale din Franţa se bucură de mai multă atenţie, cînd au loc! Care să fie motivele acestei lipse de apetit pentru dinamica politică a unei ţări care face parte dintre uriaşii Europei?

Unul ar putea fi tocmai exuberanţa excesivă creată de presă, acum cinci ani, în jurul "revoluţiei portocalii" de la Kiev. Privită cu ochelarii de cal ai şabloanelor, izbînda lui Yus-cenko a fost botezată "revoluţie". Yanukovici, omul pentru susţinerea căruia însuşi Ţarul Putin se deranjase de la Moscova pînă la Kiev, înainte de confruntarea electorală decisivă, fusese învins. Deşi dormise în papuci şi nu ridicase un deget pentru a înţelege măcar ceea ce se întîmplă cu Ucraina şi cu viaţa celor aproape 50 de milioane de locuitori ai săi, politicienii obosiţi ai Europei, ca şi o parte a celor de peste ocean, au trăit satisfacţia că, fără să facă nimic, au dat un pumn în nas Marelui URS. După care au adormit la loc, în aceiaşi papuci! Cei care au sperat să regăsească în mandatul lui Yus-cenko măsurile radicale, măcar cît cele luate de Boris Elţîn, la preluarea puterii în Rusia, scriu acum cronicile cinice ale eşecului. Omul revoluţiei portocalii nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor. A ratat ocazie după ocazie şi s-a pierdut într-o inutilă, dar ruinătoare, competiţie cu Iulia Timoşenko, celălalt pol politic al mult trîmbiţatei "revoluţiei portocalii". Nimeni nu este dispus să-şi asume eşecul viziunii care a făcut din evenimentele de acum cinci ani o revoluţie de mucava. Cam la asta se reduce această "viziune a vizuinei".

Un alt motiv al lipsei de interes ar putea fi "aşteptarea pozitivă". Toa-tă lumea ştie că între promisiunile şi balivernele de campanie, respectiv realitatea post-electorală, oamenii politici au nevoie de un timp să se adapteze, să inventeze răspunsuri la problemele pe care cel mai adesea nici măcar nu le-au intuit, necum să fie pregătiţi a le soluţiona. Deci, noul Preşedinte al Ucrainei trebuie lăsat să-şi revină şi să ia primele măsuri, înainte ca presa să aibă motive serioase să-l toa-ce. Deocamdată, lumea dă cu banul şi încearcă să afle dacă prima ie-şire internaţională a noului pre-şedinte de la Kiev va fi la Moscova sau la Bruxelles. Calendarul şi, desigur, problemele de imagine ale lui Ianukovici, favorizează drumul în capitala Uniunii Europene. Nu numai că ar da bine în poze, dar acţiunea ar putea fi vîndută politic foarte bine, pe plan intern şi extern, ca un semn al deplinei sale recunoaşteri şi accesibilităţi la palierele cele mai înalte ale deciziei, în Uniunea Europeană. Sprijinul economic de care Ucraina are nevoie, are mult mai multe şanse să vină de aici, decît de la Moscova. Acolo merg plăţile! Şi cele pentru factura de energie, şi cele politice, desigur. De altfel, nu există niciun fel de semne că noul preşedinte al Ucrainei ar putea fi în-tîmpinat altfel decît cu toată bunăvoinţa şi înţelegerea de către res-ponsabilii orbi ai politicii europene, mult mai preocupaţi de menţinerea presiunii pe conductele cu gaze care vin din Ucraina, decît de aplecările şi preferinţele pro-ruse ale noului lider ucrainean. Acelaşi ton molcom domneşte şi la Washington, unde ex-perţii se întrec în a recomada "abordările realiste". Ucraina lui Ianukovici nu este, la urma urmei, decît tot aceeaşi cu cea în care şi-a dat cu stîngu-n dreptul Yuscenko. Cu atît mai rău, pentru el! "Lumea serioasă" este interesată, în continuare, "să facă afaceri" cu Ucraina, iar cînd există conexiunile potrivite cu ni-ve-lele de sus ale deciziei, sumele rulate bat repede spre miliarde. Şi cine, în lumea asta, este dispus să dea cu piciorul miliardului, numai pentru că în jurul lui se vorbeşte mai mult ruseşte, decît ucraineană, ori englezeşte?

Pentru că România este o ţară atît de perfect integrată în Uniunea Europeană şi are o relaţie strategică cu Statele Unite, se înţelege de la sine că nu mai trebuie să se ostenească în elaborarea vreunei linii de politică externă în relaţia cu Ucraina noului Preşedinte, Ianukovici. Poate ignora, ca şi pînă acum, ostilitatea şi mesajele anti-româneşti, vehiculate la cel mai înalt nivel, ca fiind doar nişte copilării sau excese de campanie electorală, după cum poate ignora, cum a făcut-o şi pînă acum, rolul jucat de Ucraina, indifierent cum s-a numit Preşedintele său, în promovarea intereselor Moscovei în zona specială pentru noi a Republicii Moldova, ori a Mării Negre. Dacă toată lumea doarme şi este fericită, doar n-o să ne apuce tocmai pe noi şi tocmai acum, insomniile, pentru nu ştiu ce complicaţii de politică internaţională! Oricum le pricepem doar pe apucate, iar mijloace să le rezolvăm nu avem nici atît!