Banca Mondială se aşteaptă la încetinirea avansului economei româneşti în acest an

V.B.
Macroeconomie / 11 iunie 2014

Banca Mondială (BM) a revizuit în scădere estimările privind ritmul de creştere ce urmează să fie înregistrat de economia mondială în acest an, în condiţiile în care efectul cumulat al crizei din Ucraina şi al temperaturilor extrem de scăzute din SUA a afectat avansul economiei în prima jumătate a anului, potrivit raportului "Global Economic Prospects", care precizează că ţara noastră ar urma să înregistreze în acest an o creştere de 2,8%, după un avans de 3,2% în 2013, apoi o creştere de 3,2% anul viitor.

Situaţia este similară în cazul regiunii Europei Centrale şi de Est (ECE), pentru care Banca Mondială prognozează o încetinire a ritmului de creştere până la 2,4% în acest an, faţă de un avans de 3,6% anul trecut, urmând ca în 2015 creşterea să accelereze la 3,7%.

"O relansare modestă în regiunea Europa şi Asia Centrală a continuat în primul trimestru al acestui an, în ciuda consecinţelor negative provocate de turbulenţele financiare globale şi a tensiunilor geopolitice dintre Rusia şi Ucraina. Producţia industrială în sub-regiunea Europei Centrale şi de Est a consemnat o creştere anuală de 12% în martie, în special în Ungaria şi România, ajutată de creşterea exporturilor în zona euro", se arată în raport.

La nivel global, BM şi-a revizuit prognozele de creştere până la 2,8% în acest an, faţă de estimările din ianuarie, care prognozau o cifră de 3,2%. Totuşi, Banca Mondială a lăsat nemodificate estimările pentru următorii doi ani, la 3,4% respectiv 3,5%.

Estimările privind evoluţia economiei americane au fost revizuite de la 2,8% la 2,1%. Totodată, au fost reduse prognozele pentru Brazilia, Rusia, India şi China.

"Economia mondială a avut un start dificil în acest an, afectată de vremea nefavorabilă din SUA, de turbulenţele de pe pieţele financiare şi de conflictul din Ucraina. În ciuda slăbiciunilor de la început, creşterea ar urma să accelereze în a doua parte a anului", estimează instituţia financiară internaţională.

Cu toate acestea, prognozele se bazează pe ipoteza conform căreia criza din Ucraina va continua în acest an, dar nu se va deteriora. O escaladare a crizei ar putea afecta încrederea la nivel global, ceea ce ar determina firmele să-şi amâne investiţiile şi ar reduce creşterea economiilor emergente cu până la 1,4 puncte procentuale în cel mai rău scenariu, avertizează BM.

La sfârşitul lunii mai, Comisia Naţională de Prognoză (CNP) a revizuit uşor în creştere prognoza privind avansul economiei româneşti în 2014 şi 2015, la 2,5%, respectiv, 2,6%.

Şi Comisia Europeană (CE) a îmbunătăţit, în aceeaşi lună, previziunile privind creşterea economică a României în 2014 şi 2015, estimate acum la 2,5% în 2014 şi 2,6% în 2015, faţă de de 2,3%, respectiv 2,5%, cât estimase CE în februarie, la momentul prezentării previziunilor de iarnă.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) estimează că, în acest an, ţara noastră va înregistra o creştere economică de 2,2%, urmată de un avans de 2,5% în 2015.

La sfârşitul lui 2013, prezentând proiectul de buget pentru 2014, Guvernul estima o creştere economică de 2,2% pentru acest an. Totuşi, recent, Liviu Voinea, ministrul delegat pentru Buget, aprecia că România ar putea avea o creştere economică de cel puţin 4% pentru întregul an 2014, după ce, în primul trimestru, economia a avansat cu 3,8% comparativ cu perioada similară din 2013.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5865
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2949
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9815
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.9201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb