Bani pentru pensii. Combaterea unor concepţii eronate. Soluţii (X)

(continuare din numărul trecut)

Aceste organe alese ar oferi un exemplu pozitiv pentru ministere prin acţiunea lor de raţionalizare şi economisire la cheltuielile bugetare.

CONCLUZIA. O acţiune energică pentru limitarea, restrângerea şi reducerea cheltuielilor bugetare, care ar avea la bază o decizie politică fermă privind reducerea cheltuielilor neproductive - ar putea duce la eliberarea unor resurse între 800 mil. euro şi 2,5 miliarde euro - pentru finanţarea majorării pensiilor şi a altor nevoi sociale. Desigur, reducerile vor fi diferenţiate pe titulari, sectoare şi obiective, în funcţie de rezultatele analizelor şi ale studiilor concrete efectuate de comisiile speciale de analiză. Din această acţiune ar rezulta o reducere efectivă a cheltuielilor bugetare şi stăvilirea "avântului" unor politicieni de mărire a cheltuielilor neproductive în ritmuri extraordinare.

VIII. Cum mor pensionarii în raport cu "fundamentările" prezidenţiale până în 2013

Pensionarii români trec în nefiinţă într-un număr important, în ritm mai accelerat decât în alte ţări europene şi decât în alte perioade ale istoriei noastre. "Politicile tranziţiei" au impus aceste dimensiuni şi ritmuri. Iată o evoluţie a numărului deceselor în ultimii 10 ani şi a ratei mortalităţii:

Deci, în medie un număr de circa 260 de mii decese pe an. După datele statistice oficiale, pe vârste, din cifrele de mai sus 85% sunt cei care depăşesc vârsta de 55 de ani.

Până în anul fatidic 2013 - circa 3,1 milioane din cei cu vârsta peste 55 de ani vor pleca întru cele veşnice. Deci "politicieni grijulii în perspectivă" vor scăpa de mai mult de jumătate din actualii pensionari (55%), spre uşurarea şi liniştea lor politică cu privire la "resursele financiare" pe care aceştia le-ar consuma din bugetul de stat (la care "pensionarii nu ar avea dreptul") şi ar împiedica "dezvoltarea" României.

CONCLUZIA. Dacă politicienii vor să facă ceva pentru pensionari - să facă acum, să asigure îmbunătăţirea pensiilor în perioada imediată - în anii 2008 şi 2009, abandonând jocurile politicianiste cu "fundamentări" până în 2013.

IX. Gravele greşeli ale instituţiei prezidenţiale

În prima parte a scrisorii noastre (la punctul II) am semnalat poziţia categorică de împotrivire a instituţiei prezidenţiale faţă de majorarea pensiilor hotărâte de Parlamentul României, organul reprezentativ suprem al poporului român. Au fost puse în circulaţie mai multe concepţii greşite cu privire la "priorităţi", "resurse" şi unele "principii" ale sistemului de pensii.

Ne facem o datorie de conştiinţă, exprimând aici un punct de vedere critic faţă de atitudinea negativă a Preşedintelui ţării, faţă de modul în care a procedat şi acţionat.

În opinia noastră, Preşedintele ţării era primul cetăţean din România, care trebuia să sprijine decizia politică a Parlamentului, să conlucreze instituţional constructiv şi să vină cu soluţii.

Este evident pentru orice cetăţean că discursurile la televizor, conţinând argumente împotrivă, etichetări şi stigmatizări, insulte şi jigniri la adresa celor care au avut iniţiativa majorării pensiilor - nu au servit cauza pensionarilor.

Noi apreciem că Preşedintele ţării, forţele politice care-l urmează, propagandiştii de serviciu (unii dintre ei au salarii lunare bugetare peste 5000 lei) - se află într-o MARE EROARE, evaluează incorect situaţia socială din ţară şi prezintă în mod denaturat priorităţile şi posibilităţile de a identifica resursele suplimentare necesare.

Cu amărăciune, constatăm că Preşedintele ţării şi sprijinitorii săi - au aruncat în mass-media vorbe grele şi batjocoritoare pentru a blama această măsură de politică socială. Ţinem să subliniem următoarele probleme de fond.

În primul rând, termenii folosiţi au fost total nepotriviţi: "cacealma", "ţeapă", "păcăleală", "lege mincinoasă", "prăbuşirea sistemului", "falimentul sistemului", "colapsul economiei", "suspiciuni", "pensie electorală" etc. Aceşti termeni, aceste vorbe grele - nu contribuie la soluţionarea problemei; în schimb, îi discreditează pe cei care-i folosesc fără discernământ.

Totodată, s-a scăpat din vedere faptul că aceşti termeni sunt batjocoritori la adresa pensionarilor. Pensionarii nu pot decât să respingă cu indignare şi revoltă aceste vorbe grele, umilinţa la care sunt supuşi de către unii politicieni. În al doilea rând, opoziţia înverşunată din partea Preşedintelui ţării şi a sprijinitorilor săi dovedeşte: o necunoaştere a situaţiei de o gravitate excepţională a pensionarilor, o lipsă de preocupare şi de grijă pentru soarta şi viaţa pensionarilor, o confuzie în ce priveşte priorităţile în economia ţării, o necunoaştere a resurselor posibile de mobilizat; o lipsă de analiză aprofundată a cheltuielilor bugetare exagerate, nejustificate, inutile, a risipei de fonduri bugetare, a sumelor sustrase de la buget în mod fraudulos (la drumuri, asfaltări, borduri şi în alte sectoare etc.) etc.

În al treilea rând, Preşedintele ţării trebuia să vină în sprijinul Parlamentului şi al Guvernului pentru a găsi soluţii, pentru a concepe şi a aplica cât mai rapid şi cu succes o asemenea măsură de politică socială, pentru a salva ce se mai poate salva - din DREPTUL LA VIAŢĂ al pensionarilor. Nu a făcut-o. Din contră. Se împotriveşte, se împotriveşte şi iar se împotriveşte. Aruncă vorbe grele. Impulsionează şi alte forţe politice să se împotrivească.

Sub aspect constituţional, constatăm că instituţia prezidenţială încearcă să se ridice peste Parlament şi Guvern - aceste două instituţii fundamentale ale democraţiei -, opunându-se deciziei de politică socială pe care acestea şi-au asumat-o.

Modalitatea în care se exprimă această opoziţie este total nepotrivită: NU COMUNICĂ direct cu cele două instituţii fundamentale ale democraţiei, ci LA TELEVIZOR - oferind SPECTACOL şi CIRC, unde nimeni nu-i poate pune întrebări şi nici să-i dea răspunsuri directe. Comunicarea între instituţii trebuia să aibă loc ÎNAINTE de votul în Parlament, întrucât proiectele de legi în această problemă au fost depuse de unele partide pentru dezbatere şi examinare cu multe luni înainte.

Nu există nicio scuză nici pentru Preşedintele ţării, nici pentru sprijinitorii săi - care se ridică cu obiecţii - după ce unii dintre ei şi-au dat deja votul în Parlament în modul cel mai ipocrit.

În al patrulea rând, poziţia total negativă a Preşedintelui ţării constituie o MARE EROARE, pe care pensionarii o consideră o atitudine de dispreţ, total nejustificată - faţă de această categorie socială, faţă de drepturile fundamentale ale acestora, faţă de munca de decenii, sacrificiile şi contribuţia acestora la dezvoltarea ţării, la creşterea avuţiei naţionale transferată de politicieni la companiile străine şi autohtone, în multe cazuri pe preţuri derizorii şi în condiţii frauduloase.

În al cincilea rând, există reguli constituţionale privind relaţiile între instituţiile statului care nu trebuie încălcate. Parlamentul este organul suprem reprezentativ al poporului. El nu se află în raport de subordonare faţă de instituţia prezidenţială. Nici Guvernul nu este subordonat Preşedintelui, Guvernul este investit prin votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului. Preşedintele României nu îl poate revoca pe primul ministru. Răspunderea politică a primului ministru este reglementată exclusiv de Parlament, singurul care-l poate revoca. Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Guvernul este demis numai la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate prin adoptarea unei moţiuni de cenzură.

Cele trei autorităţi publice au atribuţiile lor precis definite în Constituţie, pe baza principiului separării puterilor în stat; dar între ele există raporturi instituţionale; ele trebuie să comunice şi să coopereze. Toate aceste instituţii sunt întreţinute din fonduri bugetare provenind din impozitele plătite de toţi cetăţenii români. Se uită prea uşor acest fapt esenţial.

Orice încercare de a ridica instituţia prezidenţială peste Parlament, care este organul suprem al poporului, este neconstituţională.

(va urma)