Campioana U Banca Transilvania Cluj a învins categoric luni, în deplasare, vicecampioana CSM Oradea, scor 108-80 (58-28), în al patrulea meci din şapte programate în finala Ligii Naţionale. Meciul 5 va avea loc joi, în BT Arena, iar scorul general este 3-1. Echipa lui Mihai Silvăşan poate cuceri un nou titlu în faţa propriilor fani.
U BT Cluj şi-a luat revanşa după ce în urmă cu două seri pierdea în Oradea Arena şi a condus toată partida, la diferenţe extrem de confortabile, chiar şi la peste 30 de puncte, astfel că a obţinut o victorie facilă, a treia în finala din 2024. 18 coşuri de la 3 puncte din 31 de încercări a reuşit U BT Cluj.
Principalii marcatori ai partidei au fost Freeman 17 puncte, Pearson 16, pentru CSM Oradea, respectiv Jones 25, Richard 22, în prezenţa a peste 5.000 de spectatori.
În primele două dispute, în BT Arena, U BT Cluj s-a impus cu 95-64 şi 74-69, iar în al treilea meci a cedat la limită, 92-94, acesta fiind primul eşec al campioanei în competiţiile interne ale sezonului.
Meciul 5 va avea loc în BT Arena, joi, iar apoi, dacă va fi cazul, se va juca alternativ, în 26 şi 29 mai. Prima echipă cu patru victorii cucereşte titlul naţional.
Este a treia finală, din care două consecutive, între cele două formaţii.