Bashar al-Assad: "Siria va respecta rezoluţia ONU privind armamentul chimic "

F.A.
Internaţional / 30 septembrie 2013

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a declarat că ţara sa se va conforma rezoluţiei ONU privind armamentul chimic care a fost adoptată vineri la New York, transmite AFP.

"Bineînţeles, o vom respecta, iar istoria noastră dovedeşte că ne-am respectat întotdeauna semnătura pusă pe toate tratatele pe care le-am semnat", a declarat al-Assad unui jurnalist de la postul italian de televiziune Rai 24.

Liderul sirian a apreciat că "este evident" că ţara sa va oferi ajutor şi protecţie celor aproximativ 20 de experţi din cadrul Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), care urmează să plece de la Haga luni şi să ajungă la Damasc marţi.

Al-Assad a apreciat ca "pozitivă" apropierea dintre Statele Unite şi Iran, principalul său aliat împreună cu Rusia, începută în cadrul Adunării Generale a ONU de la New York.

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a adoptat vineri seară la New York, în unanimitate, o rezoluţie privind distrugerea arsenalului de arme chimice sirian.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb