Dmitri Medvedev, fost preşedinte al Federaţiei Ruse, fost premier şi astăzi numărul doi în ierarhia serviciilor secrete de la Moscova, reacţionează sistematic, ca un seismograf. De câte ori apare câte un stimul mai puternic. La înmormântarea lui Mihail Gorbaciov, a declarat că Statele Unite şi Uniunea Europeană s-au angajat într-un joc de poker mortal. Şi a făcut referire la arsenalul atomic al Federaţiei Ruse. De fapt, Medvedev a sesizat că lumea a intrat în bătălia finală.
În această bătălie finală dintre Occident şi Federaţia Rusă, tot conform lui Medvedev, Kremlinul mizează exclusiv pe arsenalul atomic şi pe războiul energetic. Este firesc să ignore războiul economic, atâta timp cât capacităţile economice ale Federaţiei Ruse sunt atât de reduse, încât nu se ridică mai sus decât echivalentul Italiei. Deşi agită din ce în ce mai isteric tema unui răspuns nuclear, nici la capitolul înarmare Federaţia Rusă nu are cum să rivalizeze cu Statele Unite şi cu aliaţii ei. Ar pierde şi un asemenea război, dacă s-ar încumeta să se angajeze în el. Mai rămâne însă confruntarea în plan energetic. Aici şi nu în altă parte se dă bătălia finală.
Federaţiei Ruse i se sapă o groapă. Chiar în domeniul în care se simte mai tare. Chiar în ceea ce priveşte uriaşul ei potenţial energetic. Arma cea mai intens utilizată în aceste zile. Şi despre care Vladimir Putin crede că poate fi letală pentru Uniunea Europeană şi Statele Unite. Ei bine, a fost creată zilele trecute o adevărată conjuraţie, menită să pună un dop energetic în gura Moscovei. Trezoreria americană, Uniunea Europeană şi Grupul celor 7 au decis la unison să plafoneze preţul gazelor şi petrolului. Se înţelege că ţinta este energia produsă de Federaţia Rusă şi transformată de aceasta într-un puternic instrument al războiului pe care-l poartă cu Occidentul. Această plafonare, dacă reuşeşte, va menţine preţul la un cuantum rezonabil şi va fi de natură să reducă substanţial resursele pe care Federaţia Rusă le utilizează pentru perpetuarea războiului din Ucraina. După prima eroare fatală de calcul, cea prin care Putin a preconizat un război fulger de câteva zile împotriva statului ucrainean, recursul aproape exclusiv asupra uriaşelor rezerve de gaze şi petrol, al căror preţ şi distribuţie ar fi la discreţia Moscovei, se pare că este a doua greşeală fatală. Dacă şi numai dacă demersurile Trezoreriei americane, ale Uniunii Europene şi ale G7 vor fi încununate de succes în următoarele zile. Dacă da, atunci, ei bine, asistăm la bătălia finală. Care, în ciuda ameninţărilor din ce în ce ai isterice ale lui Dmitri Medvedev, va fi pierdută de Moscova. Ceea ce ar putea conduce, tot conform prognozelor acestuia, la o a doua destrămare a Rusiei.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 05.09.2022, 16:27)
Facem foamea , frigul , inflatia si bezna ca sa-i facem in ciuda lui Putin plus amenintari cu nucleara , sintem sanatosi la cap ?