Bayer îşi va modifica structura organizaţională începând cu 1 ianuarie 2016

Adina Lateş
Companii / 10 noiembrie 2015

După listarea Covestro (anterior Bayer Material Science) la bursa de valori în octombrie 2015, Bayer îşi va desfăşura activitatea de management operaţional începând cu 1 ianuarie 2016 prin intermediul a trei divizii: Pharmaceuticals, Consumer Health şi Crop Science, potrivit unui comunicat remis astăzi redacţiei.

În România, compania Bayer activează cu toate cele trei divizii şi are peste 85 de ani de prezenţă pe piaţa locală. În timp ce sediul central este în Bucureşti, jumătate din cei 200 de angajaţi asigură operaţiunile la nivel naţional, accentuând astfel orientarea către consumatori. 2014 a fost un an de succes pentru Bayer în România, cu o creştere a vânzărilor de aproape 11%, datorată în mare parte business-ului în domeniul agriculturii ─ prin lansarea a trei noi produse şi diviziei medicale, care a contribuit cu trei produse noi şi inovative destinate cardiologiei, oftalmologiei şi contracepţiei pe termen lung.

"Noua structură pe care Bayer o va adopta începând cu anul 2016 este în deplină concordanţă cu preocuparea noastră pentru ştiinţele vieţii. Statutul de organizaţie integrată sub umbrela puternicului brand Bayer ne oferă o poziţie şi mai avantajoasă, prin îmbunătăţirea suplimentară a capacităţii de inovare", a spus Andreas Schremmer, Senior Bayer Representative pentru Bayer Country Group România & Bulgaria.

"La nivel local, Bayer şi-a continuat misiunea de a contribui la o viaţă mai bună în anul 2015, prin dezvoltarea unor proiecte în domenii esenţiale pentru români, precum educaţia şi agricultura. Un exemplu în acest sens este implementarea Laboratorului de Ştiinţe Bayer în cadrul săptămânii «Şcoala Altfel», în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Bucureşti. Proiectul şi-a propus să trezească interesul copiilor pentru ştiinţă, printr-o abordare unică, aplicată, extrem de atractivă şi totodată instructivă. Împărţite în două grupe ─ agricultură şi medicină, experimentele practice desfăşurate în incinta Laboratorului de Ştiinţe Bayer au fost coordonate de şase olimpici naţionali la Chimie şi Biologie. Pe parcursul celor cinci zile în care porţile Laboratorul au fost deschise, peste 1400 de elevi au descoperit legătura dintre ştiinţă şi o viaţă mai bună într-un mod inedit", arată comunicatul amintit.

Reprezentanţii Bayer susţin că importanţa şi potenţialul agriculturii în dezvoltarea economică a României, precum şi nevoia de a asigura sustenanbilitatea surselor de hrană au fost subliniate prin inaugurarea Centrului de Inovaţie Agrotehnologică, în luna iunie în localitatea Iazu, judeţul Ialomiţa (ferma Tehnoloplant). Centrul de Inovaţie este o platformă ce oferă fermierilor acces la o gamă largă de informaţii inovative, de la suportul extins în îmbunătăţirea propriei expertize şi o mai bună înţelegere a produselor Bayer CropScience, până la informaţii despre tehnologia şi managementul culturilor în funcţie de situaţiile specifice din România. Investiţia ─ dezvoltată în colaborare cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale ─ este estimată la o jumătate de million de euro şi va oferi o experienţă educaţională la cel mai înalt nivel studenţilor din acest domeniu.

Conform sursei citate, la nivel global, Bayer este dedicat principiilor sustenabilităţii şi rolului său de cetăţean corporativ responsabil din punct de vedere etic şi social. "De aceea, este important să contribuim la viabilitatea societăţii în viitor şi să creăm valoare prin diverse modalităţi. În cadrul acestui angajament social, Bayer realizează investiţii strategice în domeniul ştiinţei şi educaţiei, sănătăţii, nevoilor sociale şi proiectelor comunitare. În 2014, Bayer a oferit aproximativ 49 de milioane de euro pentru activităţi de acest fel. Ca şi în cazul operaţiunilor sale de business, angajamentul Bayer la nivelul societăţii se bazează pe spiritul de inovaţie şi pionierat", se mai menţionează în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb