BCE a lansat achiziţiile de obligaţiuni garantate

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 21 octombrie 2014

Banca a cumpărat titluri de la instituţii de credit franceze şi spaniole, spun surse citate de presa străină

Banca Centrală Europeană (BCE) a început să cumpere ieri, de la bănci, obligaţiuni garantate, în cadrul programului de stimulare a economiei zonei euro. Achiziţia a fost prima de la momentul la care preşedintele BCE, Mario Draghi, a anunţat programul de cumpărare de active, în luna septembrie.

Un purtător de cuvânt al instituţiei a informat că BCE a lansat achiziţiile de bonduri garantate, însă nu a precizat despre ce titluri este vorba. Unele surse citate de agenţia Bloomberg au afirmat că BCE a cumpărat obligaţiuni pe termen scurt de la "Société Générale" SA şi "BNP Paribas" SA din Franţa, precum şi titluri de la bănci spaniole.

Alte surse declară că BCE cumpără obligaţiuni garantate pe termen scurt din mai multe ţări, în tranşe de câte 25 de milioane de euro. Obligaţiunile sunt garantate prin împrumuturi, precum cele ipotecare, şi sunt considerate cele mai sigure obligaţiuni vândute de bănci.

Programul BCE face parte dintr-un pachet de măsuri de stimulare care a inclus reducerea dobânzilor la un nivel minim record şi achiziţii de obligaţiuni garantate.

Programul de achiziţii de obligaţiuni garantate este al treilea pe care îl lansează BCE după cel iniţiat în iulie 2009, respectiv cel din noiembrie 2011.

Preşedintele BCE, Mario Draghi, şi-a exprimat speranţa că noul program de achiziţii de obligaţiuni garantate, care se va derula pe o perioadă de cel puţin doi ani, va stimula piaţa de profil şi va sprijini creditarea firmelor mici şi mijlocii. Oficialul BCE nu a oferit o cifră pentru achiziţiile de obligaţiuni garantate de la bănci şi obligaţiuni garantate cu active (ABS), însă analiştii se tem că piaţa relativ mică de profil din Europa, de până la 250 de miliarde de euro, nu va putea juca un rol important în relansarea creditării în zona euro.

Euro a urcat cu 0,1% ieri, la ora 10:51, pe piaţa din New York, ajungând la un curs de 1,2772 dolari.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb