Lanţul de magazine fashion pentru copii, "Bebeloo", s-a extins prin deschiderea celui de-al treilea magazin din Capitală. Astfel, reţeaua "Bebeloo", intrată pe piaţa din România în aprilie 2008, ajunge la 10 magazine, incluzându-l pe cel virtual.
Noul magazinul "Bebeloo" este amplasat în Băneasa Shopping City şi a presupus o investiţie totală de circa 70.000 de euro.
"Bebeloo s-a extins destul de rapid pe piaţă, într-un an şi jumătate de când a fost deschis primul magazin. Reacţiile pozitive ale clienţilor noştri ne-au dat încrederea de a dezvolta acest lanţ şi pe viitor. Ritmul de creştere nu va fi la fel de alert ca până acum, dar avem convingerea că va fi o extindere care va consolida pas cu pas brandul "Bebeloo"", a declarat Cristina Cocean, manager al companiei.
Magazinul din Băneasa este cel mai mare magazin din Bucureşti, cu o suprafaţă de 80 metri pătraţi, devenind astfel principalul punct de vânzare Bebeloo.
Cristina Cocean a explicat de ce a ales această locaţie pentru noul magazin: "Motivul alegerii acestei locaţii provine dintr-o realitate cu care ne-am confruntat toţi la un moment dat: în general, centrele comerciale amenajează spaţii special dedicate copiilor unde se grupează toate magazinele de copii, alături de locuri de joacă. Din păcate însă, acestea sunt întotdeauna izolate într-un colţ foarte îndepărat, ceea ce le face greu accesibile. Aici, acest inconvenient nu există", a conchis domnia sa