Bekaert şi Rezolv Energy semnează un acord de achiziţie de energie eoliană de 100 GWh în România

F.D.
Companii / 4 iulie

Bekaert şi Rezolv Energy semnează un acord de achiziţie de energie eoliană de 100 GWh în România

Rezolv Energy, producător de energie independent sprijinit de Actis în Europa Centrală şi de Sud-Est, prin subsidiara sa de proiect First Looks Solutions S.R.L., a semnat un acord de achiziţie virtuală de energie (VPPA) pe 10 ani în România cu Bekaert, lider global în transformarea sârmei de oţel şi în tehnologii de acoperire a suprafeţelor. Acesta este unul dintre cele mai mari acorduri de achiziţie de energie (PPA) semnate vreodată în regiune. Acordul prevede ca Bekaert să achiziţioneze 100 GWh de energie regenerabilă suplimentară pe an, reducând emisiile cu peste 41.000 de tone de CO2 pe an. Energia va proveni de la parcul eolianul VIFOR, cu capacitate de 461 MW, dezvoltat de Rezolv şi Low Carbon în judeţul Buzău, România, conform unui comunicat de presă remis Redacţiei.

Acordul de achiziţie de energie (PPA) reprezintă o nouă bornă în strategia de sustenabilitate a Bekaert "Creăm un viitor mai bun". De la producerea unui impact pozitiv cu ajutorul soluţiilor şi practicilor sale sustenabile şi până la construirea unui viitor divers şi incluziv, Bekaert şi-a propus să contribuie la o viaţă mai bună şi să creeze plusvaloare pentru toţi partenerii săi. Prin proiectele de energie regenerabilă precum acest VPPA din România, Bekaert creşte proporţia de energie regenerabilă cu care se aprovizionează, reducându-şi amprenta de carbon conform obiectivelor SBTi asumate.

Odată operaţional, VIFOR va fi unul dintre cele mai mari parcuri eoliene onshore din Europa. Aproape de Munţii Carpaţi şi beneficiind de randamente eoliene excepţionale, proiectul va genera suficientă energie curată pentru a alimenta mai mult de 270.000 de case şi va evita producerea a aproximativ 540.000 tone de CO2e anual. Faza 1 a proiectului prevede instalarea unei capacităţi de 192 MW, cu o extindere până la 461 MW planificată în Faza 2. Construcţia este programată să fie finalizată în termen de 18 luni, VIFOR urmând să devină operaţional înainte de sfârşitul anului 2025.

Într-o regiune care s-a bazat în mod tradiţional pe combustibili fosili pentru cea mai mare parte a nevoilor sale energetice, înlocuirea producţiei de combustibili fosili cu energie regenerabilă are un impact maxim asupra reducerii emisiilor. Proiectul va juca, aşadar, un rol crucial în tranziţia energetică a regiunii şi va sprijini România în atingerea obiectivelor sale climatice. De asemenea, proiectul va fi dezvoltat conform celor mai înalte standarde internaţionale de sustenabilitate pentru a lăsa o moştenire pozitivă şi durabilă.

Michael Hamilton, Vicepreşedinte Commodities, Bekaert, a declarat: "Suntem încântaţi să semnăm acest proiect interesant în România cu Rezolv. Acest acord nu doar că îmbunătăţeşte portofoliul nostru existent de energie regenerabilă, dar exemplifică şi angajamentul nostru cu privire la sustenabilitate şi crearea de plusvaloare pentru toţi partenerii noştri. Prin integrarea surselor de energie regenerabilă în operaţiunile noastre, facem paşi semnificativi către un viitor mai verde pentru compania noastră şi pentru clienţii pe care îi deservim."

Alastair Hammond, CEO Rezolv Energy, a declarat: "Suntem mândri să contribuim la obiectivele de decarbonizare ale Bekaert prin acest acord virtual de achiziţie de energie electrică (VPPA). Prin semnarea acestuia, Bekaert contribuie de asemenea la finalizarea primei faze a proiectului VIFOR, un parc eolian de mare amploare care va juca un rol semnificativ în tranziţia energetică a României. Faza a doua ne va ajuta şi mai mult să satisfacem cererea tot mai mare de energie curată din partea corporaţiilor".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb