Liderul belarus, Aleksandr Lukaşenko, a declarat că nu este împotriva interogării activistului Roman Protasevici de către separatiştii din estul Ucrainei. În acest sens, Lukaşenko i-a invitat pe "anchetatorii" din Luhansk care au deschis un "dosar penal" împotriva lui Protasevici să meargă la Minsk pentru interogatoriu, scrie Korrespondent, conform Hotnews.
"În Donbas, a fost deschis un dosar penal împotriva acestei persoane (Roman Protasevici, n.r.). I-am amintit preşedintelui Putin (Vladimir Putin, preşedintele rus, n.r.) că a fost deschis un dosar penal şi am spus că, dacă (separatiştii, n.r.) au întrebări, sunt bineveniţi la noi, să adreseze întrebări, pentru că aceştia (Roman Protasevici şi alţi opozanţi, nr.r) au ucis oameni în Donbas" - a afirmat Aleksandr Lukaşenko, la o întâlnire pe tema relaţiilor cu Rusia.
Liderul belarus a amintit că pasagerii care au zburat în acelaşi avion cu Protasevici au spus că acesta din urmă şi-a exprimat temerea că va fi condamnat la moarte dacă aeronava va ateriza la Minsk. "În avion sau la ieşirea din avion, acesta a strigat 'Risc pedepasa cu moartea!'. Jurnaliştii noştri, însă, au subliniat că, pentru astfel de infracţiuni, noi nu am avem prevăzută pedeapsa cu moartea, ci 15 ani de închisoare. Dar el (Roman Protasevici, n.r.) ştia ce spune, pentru că înţelegea că acolo, în sud-estul Ucrainei, pot fi formulate acuzaţii împotriva sa, iar aceasta este o situaţie complet diferită" - a mai declarat Lukaşenko.
Forţele de ocupaţie din Luhansk au deschis un "dosar penal" împotriva lui Roman Protasevici, pe care îl acuză că a participat la lupte alături de batalionul naţionalist ucrainean "Azov". Primul comandant al "Azov", Andri Bileţki, de asemenea, a declarat că Roman Protasevici a luptat alături de batalonul său "împotriva ocupării Ucrainei".
Cu toate acestea, Protasevici se afla în localitatea est-ucraineană Şirokine în calitate de jurnalist.
De ce Lukaşenko îl consideră pe Roman Protasevici un "inamic personal"
Preşedintele Belarusului Alexandr Lukaşenko îl consideră pe jurnalistul disident Roman Protasevici drept un "inamic personal", potrivit unui director al Radio Europa Liberă şi consilier al Svetlanei Tihanovskaia, lidera opoziţiei bieloruse din exil, relatează CNBC.
Acest lucru s-ar datora faptului că Protasevici a fost unul dintre criticii proeminenţi ai lui Lukaşenko şi a jucat "un rol extrem de important" în mobilizarea protestelor de stradă din Belarus, afirmă Franak Viacorka, directorul creativ al Radio Europa Liberă Belarus şi consilier al lui Tihanovskaia.
"El (Protasovici) scria poveşti, comenta asupra ştirilor şi le explica oamenilor lucruri de bază - de ce ar trebui să se implice în politică, de ce trebuie să participe toată lumea", a declarat Viacorka pentru CNBC.
"Din acest motiv a devenit el inamicul, inamicul personal al lui Lukaşenko", mai susţine directorul RFE.
Regimul lui Lukaşenko s-a confruntat cu proteste de stradă fără precedent în urma alegerilor prezidenţiale din august 2020, amplu criticate şi respinse ca fiind fraudate atât de opoziţia bielorusă cât şi de Occident.
Protasevici, în vârstă de 26 de ani, este văzut ca un simbol al luptei pentru dreptate de către tinerii din Belarus care vor o schimbare în ţară, potrivit lui Viacorka.
Acesta s-a declarat de asemenea extrem de îngrijorat cu privire la siguranţa lui Protasevic, sănătatea "şi chiar viaţa sa", afirmând că crede că jurnalistul ar putea fi reţinut de KGB, serviciul secret al Minskului.
"În Belarus KGB-ul este locul unde oamenii dispar. Este locul unde oamenii îşi pierd sănătatea şi uneori mor", relatează directorul RFE, acesta cerând liderilor mondiali să adopte o poziţie mai dură cu privire la incident.
"Vedem cum Belarus se transformă dintr-un stat autoritar în Coreea de Nord, o Coreea de Nord în centrul Europei", afirmă acesta.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.06.2021, 16:31)
Cand au decis sa aterizeze la Minsk,pilotii i-au semnat condamnarea la moarte lui Protasevici.El e ziarist,mi-e greu sa cred ca a luat arma si a omorat oameni in Ucraina.Lukasenko e un caine turbat psihopat,asa ca Putin.Si ca Erdogan.Dictatori criminali si mitomani infecti.