Preşedintele SUA, Joe Biden, a nominalizat-o pe Kathleen Ann Kavalec pentru postul de ambasador în România, potrivit unui comunicat al Casei Albe, citat de g4media.ro.
Kathleen Ann Kavalec ocupă în prezent funcţia de şef al misiunii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) în Bosnia şi Herţegovina, detaşată de la Departamentul de Stat din 2019. Anterior, a ocupat funcţia de subsecretar adjunct în cadrul Biroului pentru afaceri europene şi eurasiatice al Departamentului de Stat.
Kavalec a mai fost director al Biroului pentru afaceri ruseşti şi adjunct al şefului de misiune al Misiunii SUA la UNESCO.
Kavalec a supervizat importante programe de asistenţă externă ale SUA.
Ea mai fost ataşat pentru afaceri culturale la Ambasada SUA din Bucureşti, consilier politic la Ambasada SUA din Kiev şi ataşat politic la Ambasada SUA din Moscova (de două ori).
La Washington, a lucrat în cadrul Biroului pentru afaceri legislative şi a fost director al Unităţii economice din cadrul Biroului coordonatorului pentru asistenţă pentru noile state independente.
Originară din California, Kavalec a obţinut o diplomă în ştiinţe politice la Universitatea California din Berkeley şi un masterat în servicii externe la Universitatea Georgetown din Washington, D.C.
Vorbeşte română, spaniolă, portugheză, franceză şi rusă.
Fostul ambasador Adrian Zuckerman şi-a încetat mandatul în România la începutul anului 2021, odată cu cel al preşedintelui Donald Trump.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 04.06.2022, 20:40)
Mda, Rusia la granita si noua ne vine ambasador cu experienta in Bosnia şi Herţegovina. Viitorul suna bine?
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.06.2022, 01:15)
De la James Rosapepe (un om excepțional și un prieten adevărat al României), americanii au trimis în România doar ciurucuri. Fomiști care au venit doar cu hainele de pe ei și s-au întors milionari.