Biden şi Xi. Răul se transformă în bine!

Ne aflam la un pas de o confruntare majoră la nivel global. Economică, politică, militară. Între cei doi adevăraţi poli ai puterii mondiale. Statele Unite şi China. Ei bine, în doar câteva ore, acest curs extrem de periculos a fost deviat. Dacă nu care cumva curmat. Dacă nu care cumva vom avea de-a face în viitor cu o nouă formă de cooperare între cele două state, care va elimina atât confruntarea, cât şi competiţia neloială.

De ce sunt optimist? De ce susţin că în Golful San Francisco s-a produs o schimbare semnificativă în bine? Pe ce mă bazez în definitiv, din moment ce nu există încă şi poate nici nu vor exista curând comunicate oficiale care să anunţe destinderea? Am ajuns la această concluzie punând cap la cap câteva elemente.

1. După ani de zile în care tensiunile s-au acumulat, a avut loc o întâlnire la vârful vârfului între reprezentanţii celor două supraputeri. Însuşi acest fapt este semnificativ şi demonstrează o voinţă politică, manifestată atât de Biden, cât şi de Xi Jinping, de a se ajunge la o formă de reconciliere. Probabil pe baze noi. Probabil pe un fundament construit cu migală de Antony Blinken şi de omologul său chinez, în cursul unei lungi runde de negocieri.

2. Xi Jinping a venit la întâlnire afirmând răspicat că lumea este suficient de mare, astfel încât atât Statele Unite cât şi China au spaţiu suficient de manevră în plan economic şi comercial pentru a nu se călca una pe alta în picioare. Desigur, preşedintele Xi s-a exprimat mai sintetic, dar cred că sensul este cel pe care l-am schiţat eu mai sus. Asta înseamnă nici mai mult nici mai puţin decât că, în cele din urmă, ceea ce desparte cele două supraputeri este mai puţin important şi mai puţin relevant decât ceea ce le uneşte. Şi, într-adevăr, în noua lume din ce în ce mai globalizată, relaţiile chino-american în plan economic şi comercial sunt din ce în ce mai puternic împletite, iar o ruptură ar putea fi catastrofală pentru ambele state.

3. Consecinţa ultimei crize a Taiwanului a fost întreruperea unilaterală de către China a liniilor telefonice directe dintre cei doi preşedinţi şi, pe cale de deducţie, dintre principalii responsabili, în special militari, dar şi politici ai celor două guverne. O situaţie extrem de periculoasă, de natură să exacerbeze neîncrederea, suspiciunea, teama reciprocă de surprize la nivel catastrofal. În Golful San Francisco s-a ajuns la decizia ca dialogul direct, pe cale telefonică, să poată fi reluat de câte ori este nevoie. Oficial s-a vorbit doar despre un dialog militar, desfăşurat în situaţii de urgenţă, în scopul de a putea fi evitate "accidentele". În realitate, cu certitudine este vorba şi de un dialog politic la cel mai înalt nivel, o premisă necesară, până la urmă chiar obligatorie, pentru neescaladarea unor posibile confruntări şi chiar pentru detensionare. Linia telefonică directă asigură însă şi cooperarea. Constituie şi ea un jalon, cel puţin pentru China, al de acum faimosului cel de-al doilea "Drum al Mătăsii".

4. Pentru moment, s-a pus punct, într-un mod extrem de inedit, confruntării legate de Taiwan. Mai devreme sau mai târziu, China va reintegra Taiwanul, care este o provincie istorică a sa, dar o va face pe cale paşnică. De aici şi sugestia extrem de rafinată a preşedintelui Xi adresată lui Biden în sensul de a nu continua să înarmeze Taiwanul. Pentru că, se poate deduce cu uşurinţă, la momentul reunificării, când va fi acesta, tot armamentul american ar urma să revină Chinei. Iată o ironie profundă tipic chinezească.

5. China nu s-a agitat prea mult, aş spune că nu s-a agitat deloc, legat de războiul din Ucraina. Ea a susţinut în mod constant o soluţie de pace şi, fără a condamna Rusia, a pledat pentru retragerea Kremlinului, cel puţin dintr-o parte din teritoriile ocupate şi realizarea unui compromis. China continuă să înarmeze ponderat şi contra cost Federaţia Rusă, în timp ce Statele Unite continuă să înarmeze ponderat, dar aparent gratuit Ucraina. Şi în ceea ce priveşte Israelul situaţia este staţionară din perspectiva Beijingului. Beijingul condamnă terorismul şi cere eliminarea lui, dar, în acelaşi timp, deplânge victimele înregistrate în rândul populaţiei civile. Ca şi Statele Unite, pledează pentru edificarea unui stat palestinian, capabil să preia autoritatea asupra Fâşiei Gaza.

6. S-a făcut mare tam-tam, am observat, de către toate televiziunile, privind o pretinsă acuzaţie făcută de Joe Biden într-o conferinţă de presă post-convorbiri, prin care acesta l-ar fi acuzat pe Xi că este un dictator. Este o informaţie dinadins distorsionată. Întrebat de un jurnalist dacă îşi menţine respectiva acuzaţie, Joe Biden a nuanţat. Explicând ce anume l-a determinat să afirme acest lucru. Faptul că Xi conduce un sistem unipartid cu totul şi cu totul diferit de sistemul politic american. S-a cam dat oricum pe gheaţă preşedintele Statelor Unite, chiar şi cu această nuanţare. Ca dovadă, purtătorul de cuvânt al guvernului Chinei l-a pus rapid la punct. Acest incident nu toarnă însă gaz peste foc, pentru că nu mai există foc.

Întâlnirea din Golful San Francisco, desfăşurată astfel cum s-a desfăşurat, a trasat o linie clară de demarcaţie între cele două mari puteri şi celelalte puteri cât de cât relevante ale lumii contemporane. Uniunea Europeană a fost cvasi-inexistentă, Federaţia Rusă este tratată de ambele părţi ca o putere de mâna a doua, aflată în suferinţă, Iranul este marginalizat chiar dacă a devenit o putere regională, iar Turcia este tratată cu respect, pentru că, pe drept cuvânt, s-a ridicat ca o putere economică, militară şi diplomatică cu adevărat relevantă într-un plan vast regional. Şi insist, NATO şi UE nu s-au văzut, pentru că cele două organizaţii au devenit irelevante. Şi nesigure!