"Bigger Group" îşi deschide filială în Bulgaria

Monica Magureanu
Ziarul BURSA #Companii #Media-Advertising / 9 mai 2008

"Bigger - Big Ideas Group" se extinde, anul acesta, către piaţa din Bulgaria, deschizându-şi o filială la Sofia, anunţă oficialii companiei printr-un comunicat de presă remis redacţiei, precizând totodată că acesta este un prim pas pe care agenţia îl face spre dezvoltarea activităţii şi serviciilor în spaţiul balcanic.

"Bigger Group" a înregistrat în anul 2007 o cifră de afaceri de 14,8 milioane de euro. Această cifră reprezintă o creştere de peste 160% faţă de anul precedent, depăşind estimarea de 11,7 milioane euro făcută la începutul anului trecut.

Marcel Straut, director general "Bigger Group", declară: "Am analizat activitatea multor companii româneşti şi modul lor de penetrare a pieţelor din regiune şi ne-am dat seama că foarte mulţi clienţi din România şi-au dezvoltat businessurile pe piaţa din Bulgaria. De asemenea, modelul economic de tranziţie al vecinilor bulgari a permis dezvoltarea unor companii bulgăreşti foarte puternice în regiune în diverse domenii, spre exemplu pharma şi FMCG, companii care se bat de la egal la egal cu multinaţionale din segmentul lor. În acest context, atât companiile româneşti cu business în Bulgaria, cât şi cele bulgăreşti cu business în regiune, au nevoie de o comunicare integrată şi specifică pentru acest spaţiu balcanic. Mai mult, momentul în care se află piaţa de publicitate din Bulgaria este deosebit de prielnic pentru accesul companiilor româneşti de publicitate. Am decis să intrăm pe piaţa din Bulgaria printr-un parteneriat cu una dintre cele mai creative agenţii de publicitate locale independente, VPR Advertising."

VPR Advertising activează pe piaţa din Bulgaria din anul 2004, oferind servicii de communication planning, strategie de brand, dezvoltare de noi produse, package design, creaţie şi producţie publicitară, publicitate interactivă şi BTL. Portofoliul de clienţi ai VPR Advertising cuprinde clienţi din domenii variate: pharma, retail, food, soft & alchoolic drinks, real estate development.

Bigger este un grup de companii care oferă servicii de comunicare integrată. Grupul de companii Bigger există pe piaţa din România încă din 2003, iar la sfârşitului anului 2007 a trecut printr-un proces de rebranding, devenind din Starlink Group, Bigger Group.

Echipa Bigger Group cuprinde profesionişti specializaţi în campanii integrate de communication planning, cercetare, strategie de brand, creaţie, media, producţie publicitară, shopper marketing, BTL şi PR.

Portofoliul de clienţi ai Bigger Group a adus companiei o largă expertiză într-o gamă variată de domenii: bancar, proiecte rezidenţiale, retail tehnologic, industria farmaceutică, food & drinks, produse agro-alimentare, centre comerciale, branduri de lux - produse vestimentare, companii de training şi consultanţă, organizaţii non-guvernamentale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb