Bilanţul accidentului de tren din Grecia a ajuns la 46 de decese

D.T.
Internaţional / 2 martie 2023

Bilanţul accidentului de tren din Grecia a ajuns la 46 de decese

Salvatorii din Grecia continuă să caute astăzi printre ruinele vagoanelor de tren carbonizate alte victime ale celui mai grav accident feroviar din Grecia, un dezastru în care au murit cel puţin 46 de persoane, potrivit celui mai recent bilanţ, şi care a dus la o revărsare naţională de durere şi furie, relatează News.ro.

Un tren de pasageri de mare viteză, cu peste 350 de persoane la bord, s-a izbit frontal de un tren de marfă, în apropierea oraşului Larissa, marţi seara târziu, iar în urma impactului a izbucnit un incendiu violent, informează sursa. Pompierii spun că temperatura din vagonul cuprins de flăcări a crescut până la 1.300 de grade Celsius, făcând imposibilă supravieţuirea.

Astăzi, trenurile din Grecia, unde au fost decretate trei zile de doliu naţional, au fost oprite, fiind zi de grevă împotriva a ceea ce sindicatele numesc refuzul guvernelor succesive de a asculta cererile lor repetate de îmbunătăţire a standardelor de siguranţă.

Într-un discurs televizat ieri seară, premierul Kyriakos Mitsotakis, care a vizitat locul accidentului, a declarat că dovezile indică o eroare umană.

Şeful gării Larissa a fost arestat ieri, în timp ce autorităţile cercetează circumstanţele care au dus la coliziunea trenului de pasageri, aflat în drum spre oraşul Salonic, din nordul ţării, cu un alt tren care transporta containere maritime şi care venea din direcţia opusă, pe aceeaşi linie ferată, se precizează în sursă.

Nikos Tsouridis, un formator de mecanici de tren pensionat, susţine însă că eroarea umană nu explică pe deplin ce s-a întâmplat. "Şeful de gară a făcut o greşeală, a recunoscut-o, dar cu siguranţă ar trebui să existe un mecanism de siguranţă pe care să se bazeze", a spus el.

În 2017, în cadrul programului său internaţional de salvare a economiei, Grecia a vândut operatorul feroviar TRAINOSE către Ferrovie dello Stato Italiane din Italia, aşteptările fiind ca sute de milioane de euro să fie investite în infrastructura feroviară învechită a ţării în următorii ani. Compania italiană se ocupă de transportul de pasageri şi marfă, în timp ce OSE, controlată de statul grec, este responsabilă de infrastructură, precizează sursa.

Ieri seară, protestatarii greci au aruncat cu pietre în birourile din Atena ale companiei feroviare, fiind dispersaţi în cele din urmă cu gaze lacrimogene de poliţia anti-revolte. Proteste au izbucnit şi la Salonic.

Ministrul Transporturilor, Kostas Karamanlis, a demisionat ieri, declarând că îşi asumă responsabilitatea pentru eşecurile de lungă durată ale statului de a repara un sistem feroviar despre care a spus că "nu este potrivit pentru secolul XXI".

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb