Biroul Executiv al PNL urmează să aprobe azi protocolul de colaborare la nivelul administraţiilor locale cu PMP. Întrebat despre posibilitatea ca MIhail Neamţu să fie viceprimar, liderul liberalilor Ludovic Orban a precizat duminică seară că nu este exclusă această variantă, conform news.ro.
Mâine aprobăm în forurile de conducere un protocol de colaborare cu PMP în consiliile judeţene şi locale, inclusiv la Bucureşti. PMP e aliat cu noi la guvernare şi chiar dacă a existat o candidatură separată, care trebuie să recunoaştem ne-a dat ceva emoţii. M-a surprins candidatura. La experienţa pe care o are fostul preşedinte ar fi trebuit să ştie că voturile pe care le va obţine vin de la electoratul de dreapta. Iar candidatura a redus din voturile pentru Nicuşor Dan. Chiar dacă am pierdut din voturile unor votanţi de dreapta, Nicuşor Dan a reuşit să câştige", a declarat Ludovic Orban, duminică seara la România Tv.
Chestionat dacă unul dintre viceprimari va fi şi Mihail Neamţu, preşedintele PNL a răspuns: "Nu excludem această variantă".
"Mă întorc în istorie un pic, deşi am spus că nu o s-o fac. Aia cu legenda că s-ar fi negociat să fie Neamţu candidat la Sectorul 3 şi că nu am acceptat noi, este o legendă, o poveste. Nici acum nu s-a discutat ca Mihail Neamţu să fie viceprimar general. Sigur o să discutăm lucrurile pentru ca lucrurile să fie cât mai bine în următorii patru ani", a completat Orban.
Liderul PMP Eugen Tomac a anunţat că a propus premierului Ludovic Orban un acord de colaborare în administraţiile locale acolo unde pot fi formate majorităţi de dreapta. El a adăugat că PMP va merge pe cont propriu la alegerile parlamentare.
Liderul PMP a mai declarat, întrebat duminică dacă a negociat cu PNL ca Mihai Neamţu să fie viceprimar al Capitalei, că nu poate confirma sau infirma informaţiile, pentru că nu a fost semnat protocolul de colaborare la nivelul administraţiilor locale cu partidul condus de Ludovic Orban. Tomac a adăugat că "vom negocia foarte multe funcţii în toată ţara, inclusiv în Bucureşti".
1. Orbane,
(mesaj trimis de sabin în data de 05.10.2020, 08:58)
mai faci o nefacuta! Te-a prostit marinarul la un paharel, altfel nu-mi explic inca o prostie mare pe care o faci!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.10.2020, 09:06)
du-te mah si fa-ti curat in toaleta
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.10.2020, 09:58)
ROMANIA o sa ajunga SOMALIA EUROPEI. Dupa ce 10 ani a fost STAPANITA de un TATAR,BETIV si INFRACTOR(a vandut o parte a Romaniei cu Romani cu tot),iata ca si in prezent ROMANIA are parte de alt PRESEDINTE,dar asta de acum,are apucaturi NAZISTE. Vrea sa DESFIINTEZE un PARTID,a SUBJUGAT TOTAL INSTITUTIILE de FORTA,iar mai nou,prin GANGAVITUL CATALIN PREDOIU o sa subordoneze si JUSTITIA.Si ca sa fie masa mai bogata,in fruntea Guvernului avem un alt HABARNIST si pe deasupra si ALCOLIST,care s-a inconjurat de MINISTRII ANALFABETI. Dupa ultimele alegeri,vad ca ROMANILOR le place cum traiesc si au VOTAT cu cei care le fac VIATA tot mai grea. Mai nou,DICTATURA POLITICA,este sustinuta INTENS di de DICTATURA MEDICALA,care SPERIE ROMANII cu noul VIRUS,dar il lasa pe ROMANI sa MOARA pe CAPETE.INTREBARE:,COLONIA ROMANIA este mai aproape de DEMOCRATIE,sau de DICTATURA de tip NORD COREEANA.? ROMANII,deabia asteapta alegerile parlamentare ca sa poata sa VOTEZE noua DICTATURA si astfel sa isi pregateasca DRUMUL spre cele VESNICE. SOMN USOR MASOCHISTILOR care se numesc ROMANI.!
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.10.2020, 10:53)
Sindromul stockholm va spune ceva,
2. fără titlu
(mesaj trimis de Hanni în data de 05.10.2020, 14:32)
PDL mare si PDL mic au facut alianta?