Blue Air a depăşit pragul de 5 milioane de pasageri, în 2017

A.C
Companii / 22 ianuarie 2018

Blue Air a depăşit pragul de 5 milioane de pasageri, în 2017

Blue Air a transportat, în 2017, 5.061.790 pasageri, cu 70% mai mult faţă de anul anterior şi peste estimările iniţiale, conform unui comunicat de presă remis Redacţiei.

În anul 2015, compania a transportat aproximativ 2 milioane de pasageri.

Blue Air îşi menţine, astfel, promisiunea faţă de pasageri şi îşi dezvoltă constant portofoliul de rute şi flota de aeronave.

Directorul General Blue Air, Gheorghe Răcaru, a declarat:

"Am reuşit să avem un record şi la numărul de rute, cu 104 rute operate regulat, şi peste 700 de curse charter. Pasagerii noştri au primit foarte bine cele 33 de noi rute inaugurate în 2017. Şi, chiar la finalul anului trecut, în timp ce românii se pregăteau de Revelion, echipa Blue Air a întâmpinat cu entuziam o nouă aeronavă Boeing 737-800".

În comunicat se precizează: "Creşterea numărului de pasageri cu 70% se datorează faptului că, în 2017, Blue Air a continuat să se extindă. Compania a crescut numărul de rute interne, frecvenţa acestora, dar şi legăturile directe între litoral cu o parte dintre oraşele mari din România".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb