BNR: Rata anuală a inflaţiei, aşteptată să intre pe o traiectorie descrescătoare

S.B.
Macroeconomie / 8 noiembrie 2022

Rata anuală a inflaţiei, aşteptată să intre pe o traiectorie descrescătoare

Rata anuală a inflaţiei este aşteptată să mai crească temperat spre finele anului curent, iar apoi să intre pe o traiectorie descrescătoare graduală, ce coboară la nivelul de o cifră în semestrul I 2024, conform Băncii Naţionale a României, informează Agerpres.

"Potrivit prognozei actualizate, rata anuală a inflaţiei este aşteptată să mai crească temperat spre finele anului curent, iar apoi să intre pe o traiectorie descrescătoare graduală, ce coboară la nivelul de o cifră în semestrul I 2024 şi se accentuează ulterior, rămânând totuşi la capătul orizontului proiecţiei uşor deasupra intervalului ţintei. Perspectiva inversării traiectoriei ratei anuale a inflaţiei după ajungerea pe un platou în trimestrul IV 2022 are ca resorturi atenuarea impactului şocurilor globale pe partea ofertei - inclusiv în contextul aplicării schemelor de plafonare a preţurilor la energie până în august 2023 - precum şi manifestarea tot mai pregnantă a unor efecte de bază dezinflaţioniste, alături de influenţele decurgând din probabila restrângere şi închidere rapidă a excedentului de cerere agregată, urmată de o adâncire relativ mai accelerată a gap-ului PIB în teritoriul negativ începând cu trimestrul IV 2023", se spune în comunicatul BNR.

Banca centrală menţionează că incertitudini sunt totuşi asociate impactului prezumat, dar şi duratei schemelor de plafonare şi compensare a preţurilor la energie şi combustibili, în timp ce balanţa integrală a riscurilor induse de şocurile pe partea ofertei la adresa actualei perspective a inflaţiei se echilibrează, în contextul evoluţiilor recente ale cotaţiilor principalelor produse energetice şi mărfuri agroalimentare, precum şi al determinanţilor majori ai acestora.

Potrivit BNR, escaladarea războiului din Ucraina şi sancţiunile tot mai severe asociate generează însă incertitudini şi riscuri considerabile la adresa perspectivei activităţii economice, implicit a evoluţiei pe termen mediu a inflaţiei, prin efectele posibil mai mari exercitate asupra puterii de cumpărare şi încrederii consumatorilor, precum şi asupra activităţii, profiturilor şi planurilor de investiţii ale firmelor, dar şi prin potenţiala afectare mai severă a economiei europene/globale şi a percepţiei de risc asupra economiilor din regiune, cu impact nefavorabil asupra costurilor de finanţare.

Totodată, absorbţia fondurilor europene, în principal a celor aferente programului Next Generation EU, este condiţionată de îndeplinirea unor ţinte şi jaloane stricte în implementarea proiectelor aprobate. Ea este însă esenţială pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranziţiei energetice, dar şi pentru contrabalansarea, cel puţin parţială, a impactului contracţionist al şocurilor pe partea ofertei, amplificate de războiul din Ucraina şi de înăsprirea condiţiilor economice şi financiare pe plan internaţional, precizează banca centrală.

"Incertitudini şi riscuri majore sunt asociate însă şi conduitei politicii fiscale, având în vedere cerinţa continuării consolidării bugetare în contextul procedurii de deficit excesiv şi al tendinţei generale de creştere a costului finanţării, dar într-o conjunctură economică şi socială dificilă pe plan intern şi global, ce a condus la implementarea mai multor seturi de măsuri de sprijin pentru populaţie şi firme, cu impact asupra parametrilor bugetari. Din această perspectivă, importante sunt caracteristicile următoarei rectificări bugetare din acest an, precum şi coordonatele proiectului de buget pentru 2023. Relevante sunt, de asemenea, conduita politicilor monetare ale BCE şi Fed, precum şi atitudinea băncilor centrale din regiune", se arată în comunicatul BNR.

În şedinţa de marţi, 8 noiembrie 2022, pe baza evaluărilor şi a datelor disponibile în acest moment, precum şi în condiţiile incertitudinilor foarte ridicate, Consiliul de administraţie al BNR a hotărât majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,75% pe an, de la 6,25% pe an, începând cu data de 9 noiembrie 2022. Totodată, s-a decis majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,75% pe an, de la 7,25% pe an şi creşterea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,75% pe an, de la 5,25%, precum şi păstrarea controlului ferm asupra lichidităţii de pe piaţa monetară.

De asemenea, Consiliul de administraţie al BNR a menţinut nivelurile actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

"Deciziile CA al BNR urmăresc ancorarea anticipaţiilor inflaţioniste pe termen mediu, precum şi stimularea economisirii prin creşterea ratelor dobânzilor bancare, în vederea readucerii durabile a ratei anuale a inflaţiei în linie cu ţinta staţionară de 2,5% ±1 punct procentual, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile. În contextul actual, mixul echilibrat de politici macroeconomice şi implementarea de reforme structurale inclusiv prin utilizarea fondurilor europene care să stimuleze potenţialul de creştere pe termen lung sunt esenţiale pentru menţinerea stabilităţii macroeconomice şi întărirea capacităţii economiei româneşti de a face faţă unor evoluţii adverse. BNR monitorizează atent evoluţiile mediului intern şi internaţional şi va continua să utilizeze instrumentele de care dispune în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea preţurilor pe termen mediu", se arată în document.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Dobanda de 6.75% la inflatie de 16% la luna septembrie, probabil 18% in decembrie, multumim manole, de aia nu mi tin banii in lei!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb