Bogdan Aurescu găzduieşte la Bucureşti Trilaterala România-Polonia-Turcia pe teme de securitate

S.B.
Miscellanea / 21 aprilie 2021

Bogdan Aurescu găzduieşte la Bucureşti Trilaterala România-Polonia-Turcia pe teme de securitate

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu va găzdui, la Bucureşti, în perioada 22-23 aprilie 2021, reuniunea Trilateralei pe teme de securitate a miniştrilor afacerilor externe din România, Polonia şi Turcia, potrivit news.ro.

Astfel, ministrul Bogdan Aurescu îi va primi la Bucureşti pe ministrul afacerilor externe polonez, Zbigniew Rau, şi pe omologul turc, Mevlut Çavuşoğlu. Totodată, în premieră pentru formatul Trilateralei România-Polonia-Turcia, la iniţiativa ministrului Bogdan Aurescu miniştrii afacerilor externe din Georgia, David Zalkaliani, şi Ucraina, Dmytro Kuleba, vor participa, la Bucureşti, la o sesiune de lucru specială cu miniştrii afacerilor externe ai Trilateralei, având în vedere importanţa pe care cele trei ţări ale Trilateralei o acordă Vecinătăţii Estice.

Seria de evenimente din marja Trilateralei va fi deschisă miercuri de o conferinţă online dedicată formatului de cooperare şi contribuţiilor sale, organizată de think-tank-uri din România, Polonia şi Turcia: New Strategy Centre (România), OSW (Polonia - Centrul pentru Studii Estice / Osrodek Studiow Wschodnich), SETA (Turcia - Fundaţia pentru Cercetare Politică, Economică şi Socială Siyaset / Ekonomi ve Toplum Araştirmalari Vakfi). La eveniment vor participa miniştrii afacerilor externe din România, Polonia şi Turcia.

Conferinţa va fi transmisă LIVE pe contul de Facebook al MAE. De asemenea, la 22 aprilie va avea loc un eveniment de marcare a 10 ani de la stabilirea Parteneriatului Strategic România-Turcia, cu participarea ministrului Bogdan Aurescu şi a omologului turc, Mevlut Çavuşoğlu. Evenimentul va fi transmis LIVE pe contul de Facebook al MAE.

La 23 aprilie, va debuta oficial reuniunea trilaterală, prin organizarea sesiunii plenare, cu participarea celor trei miniştri ai afacerilor externe din România, Polonia şi Turcia. Sesiunea Trilateralei va aborda subiecte de interes actual pe dimensiunea de securitate, cu accent pe evaluarea situaţiei regionale de securitate, pe rezultatele ultimelor reuniuni ministeriale NATO (din martie şi de săptămâna trecută), precum şi perspectivele Summitului aliat din acest an. De asemenea, miniştrii afacerilor externe ai României, Poloniei şi Turicei vor aborda stadiul implementării proiectelor agreate cu prilejul reuniunii trilaterale din 2020 şi vor discuta modalităţi de consolidare a dialogului trilateral, inclusiv prin dezvoltarea de noi proiecte. Miniştrii afacerilor externe ai Trilateralei vor discuta şi despre procesul de reflecţie strategică NATO2030, derulat la nivelul Alianţei Nord-Atlantice de către Secretarul General Jens Stoltenberg, preconizat să conducă la dezvoltarea unui nou Concept Strategic al Alianţei, care să traseze liniile de bază pentru adaptarea Alianţei la noul mediu international de securitate şi să contribuie la consolidarea Alianţei, la creşterea unităţii şi coeziunii aliate şi la consolidarea profilului politic al Alianţei.

La 23 aprilie, se va desfăşura şi sesiunea de lucru specială cu participarea partenerilor - miniştrii afacerilor externe din Georgia, David Zalkaliani, şi Ucraina, Dmytro Kuleba. În cadrul acestei sesiuni va avea loc un schimb de opinii privind situaţia de securitate din Vecinătatea Estică, inclusiv de la Marea Neagră. Dialogul va oferi o bună oportunitate pentru reiterarea sprijinului faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială a celor două state, precum şi pentru a reafirma susţinerea pentru aspiraţiile europene şi euro-atlantice ale Georgiei şi Ucrainei.

Cu prilejul Trilateralei, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu va avea consultări bilaterale cu omologii săi din Polonia, Turcia, Georgia şi Ucraina.

Prin organizarea actualei Trilaterale la Bucureşti şi prin temele abordate, România îşi propune atât consolidarea acestui format de dialog în contextul marcat de evoluţiile recente în Vecinătatea Estică, cât şi creşterea profilului României atât la nivelul regiunii, cât şi în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, cu atât mai mult cu cât în acest an va fi organizat Summitul NATO.

Prima reuniune a Trilateralei România-Polonia-Turcia a avut loc la iniţiativa României, la nivel de secretar de stat pentru afaceri strategice, în mai 2012, în marja Summitului NATO de la Chicago. Crearea acestui format a avut în vedere importanţa cooperării aprofundate a celor trei state pe teme de interes comun, preponderent în domeniul securităţii, fiind dedicat coordonării în interiorul Alianţei Nord-Atlantice.

La nivel de ministru al afacerilor externe au avut loc şapte întrevederi, începând cu anul 2016; în 2020, din cauza pandemiei, reuniunea a avut loc în sistem VTC, la 28 aprilie.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Aurescu e pur si simplu descurajant ... cand vad cu cata energie se pune impotriva intereselor Romaniei si pentru interesele SUA si NATO ...ce pot sa mai zic?

    probabil ca tampitii trebuie lasati sa se duca-n gard ca altfel nu vad cum.  

    Sa tineti minte ce va zic acum: daca vedeti soldati rusi pe teritoriul Romaniei va fi vina urmatorilor: Iohannis, Orban/Citu (tandem prim-ministru), Ciuca (armata) si Aurescu (externe).  

    Atata am de zis.  

    Actioneaza cu o pofta infinita impotriva propriei tari si pentru interesele altor forte externe , in contul securitatii Romaniei si a expunerii sale la un conflict direct.  

    Eu nu vreau razboi, dar ei se pare ca vor la cum sunt ghidonati de forte externe.  

    Si avand in vedere ca nu are rost sa vorbesti unor pietre ca oricum nu vor intelege nimic, nici nu mai are rost sa mai zic eu ceva ca oricum nu ma asculta nimeni.  

    Decat cuvantul ... mai buna fapta.  

    1. Dragul meu politica si diplomatia nu "este" fotbal: fault si cartonas galben, fault si cartonas rosu , in teren cu un arbitru corect (hahaha) fata de un jucator agresiv...

      In realitate arbitrul e dus cu patrupedul la raze, sau paralizat de inactivitate si cam miop, sau numara vecinii , eventual gazele primite, sau are famile si e cam nervos , iar daca tu esti mare si ai prin buzunare o nucleara doua , sau o granita isteata si multa foame acasa, sau ceva barcute cu avioane pe ele, atunci faultezi la greu fara grija... 

      Daca in schimb ai doar sponsori "temporari" , echipamentul ferferita si esti junior intarziat printre seniorii cu vechime din echipa ta si cea adversa, stai si mai pui de o sueta cu unii ca tine sa vezi cum te aperi de aia mari fara sa iesi din joc sau sa iei bataie la scor de maidan....

      Cam complicat dar asta e numai varianta simpla! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb