Bogdan Ciucă: Modificarea Constituţiei nu poate fi făcută pentru sau împotriva unui partid

F. A.
Politică / 15 martie 2010

Astăzi, la Cotroceni, conservatorii vor participa la discuţiile iniţiate de preşedintele Traian Băsescu, despre modalităţile de transpunere în Constituţie a rezultatului referendumului popular din 22 noiembrie 2009, dar şi asupra priorităţilor legislative pentru anul 2010. La discuţii vor participa preşedintele PC, Daniel Constantin, purtătorul de cuvânt, Bogdan Ciucă şi deputatul Sergiu Andon, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Înainte de a participa la discuţii, purtătorul de cuvânt al partidului, Bogdan Ciucă, a declarat că "modernizarea Constituţiei, dar şi cea a instituţiilor statului, nu trebuie făcută în grabă, ci temeinic. Sunt lucruri care nu se schimbă în fiecare zi şi de aceea nu trebuie făcute după ureche".

"Modificările trebuie făcute în mod eficient şi democratic. Nu pot fi făcute nici împotriva, nici pe placul unei persoane, şi cu atât mai puţin pentru sau împotriva unui partid politic", a declarat deputatul Bogdan Ciucă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4826
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2884
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8899
Gram de aur (XAU)Gram de aur370.5328

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb