Laburiştii îl acuză pe premierul britanic Boris Johnson că stătea la soare în Insulele Caraibe şi consuma cocktailuri de votcă-martini în loc să se preocupe de criza din Iran.
Ministrul de Externe din umbră, laburista Emily Thornberry, a afirmat că premierul va reveni la muncă doar luni, la aproape două săptămâni după ce a plecat în Caraibe.
Ea susţine că secretarul cabinetului britanic, Mark Sedwill. a fost cel nevoit să se ocupe de criza din Cabinet după asasinarea lui Qasem Soleimani.
"Premierul stă la soare, bea votcă-martini şi se gândeşte la altele", a declarat Thornberry pentru Sky News, iar într-un alt articol a sublinuat că este posibil ca acestuia să-i fie frică de "un Trump furios".
De la asasinarea lui Soleimani, comunitatea internaţională se teme de o deflagraţie în Orientul Mijlociu. Preşedintele american Donald Trump, care a ordonat atacul cu dronă, a avertizat că Washingtonul va loci Iranul "foarte rapid şi foarte dur" dacă Teheranul va exercita represalii antiamericane.
Potrivit analiştilor, grupările pro-iraniene au capacitatea de a conduce atacuri contra bazelor americane din statele din Golf, precum şi contra navelor din strâmtoarea strategică Ormuz.